A venit toamna pe la noi
Să ne-ntrebe: ,,Ce-i cu voi?,
prea mult vă place vara,
dar vreau să trec şi eu cararea!''
Vrea sa-si revendice drepturile,
Căci ea ne-aduce vremea rece şi poamele.
Roadele pământului coapte,
Ce ne plac în timp de iarnă, pe-nserate.
Îi place iarba verde,
Însă, chiar nimeni n-o crede?
Că ea vrea să-i dea altă culoare,
Şi-o altă lumină de soare.
Şi l-a chemat pe prietenul ei, vântul
Strigându-i: ,,Pe loc, să răceşti pământul!''
Iute, acesta-ncepu să bată din aripile reci
Şi repede se iscă vântul pe poteci.
Frunzele şi iarba se-ngălbeniră
Şi toate sub aripile sale tremură.
Aerul rece, iscat de vânt
Repede a prins curaj, şi-a făcut avânt.
Şi mai tare, aripile vântului s-au zbătut
Până când roadele pământului n-au mai putut.
Pe oameni i-a strigat: ,,Veniţi să ne strângeţi,
căci la iarnă o s-aveţi nevoie, să ne-aveţi!
ve-ţi dori să beţi un vin roşu sau o ţuică fiartă
de Sărbători, ve-ţi dori s-o faceţi lată,
o mâncărică cu carne de porc, o să doriţi,
de Crăciun şi de Anul Nou, musafirii să-i poftiţi!''
Şi-atunci oamenii cu zor au plecat la cules de roade,
Femeile s-au îmbrăcat gros, pe cap şi-au pus broboade.
Şi încet şi-au strâns roadele, le-au adus acasă,
În saci şi trăişti, să le pună la iarnă pe masă.
La urmă toamna, mulţumită de-a sa faptă
S-a uitat să vadă pe unde-i iarna, să vină o dată.
Căci ea se plictisise şi vroia să plece,
Nu-i mai plăcea de prietenul ei, vântul rece.
Toate frunzele şi iarba verde,
Nimic, din ce era nu se mai vede.
Dar înainte să plece, îi spuse vântului
Să dea din aripi mai tare în chemarea gerului.
Apoi îşi luă rămas bun de la noi,
Ne spuse: ,,S-aveţi grijă de voi,
căci iarna albă şi geroasă
o să-şi facă drum spre a voastră casă.''
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii