Iubim, urâm, suferim,
când ne este bine, când nu,
tot ce trăim e-al nostru,
chiar dacă
mai sunt în jur şi trăiesc
lângă noi.
Într-o zi murim
cu frică sau fără,
poate ştim asta
sau
când nu ne-aşteptăm,
suntem
mulţi sau puţini,
Dumnezeu ştie...
Întâlnim
totul sau nimic
prin moarte?
Credinţa
ne spune una,
dar
neputinţa
în faţa ei,
pune întrebări...
Trăim acum sau după?...
Comentarii
Neee, versuri... Așa-s ideile mele... mai scurte
Ehei, domnule Mihail Toma, ce mi-aţi d-voastră aici, îmi place pe o parte, pe altă parte, mă pune din nou pe gânduri... Oricum vă multumesc pentru versuri!
Mi-am dat și eu capul de pereți cu întrebarea asta.
Glumesc, și nu prea.
Iată la ce concluzie am ajuns eu:
Suntem niște transformatoare.
Transformăm materia în energie.
De la viruși, bucăți de ARN și
până la om, auto intitulat bombastic
o culme a creațiunii,
doar asta facem.
Băgăm pe-o parte și scoatem pe alta.
E simplu să zici, viu
să teoretizezi existența.
lupta pentru supraviețuire
reproducerea,
dar întrebarea rămâne:
”Cui prodest?”
Cine are nevoie de energia
pe care o producem
și ne-a reglat astfel încât
să ne înmulțim exponențial
pentru a produce din ce în ce
mai multă energie?
Cine sau ce, este beneficiarul
Încă o dată, îţi mulţumesc, dragă Agafia!
Recitit cu drag. Frumos!