Ne vor amăgi c-un râs ce nu-i al lor,
ca bruma peste plante-n chip de rouă
fără ca Noiembrie să-şi asume toamna
din care au plecat demult cocorii.
Putrezeşte verdele pe câmpuri şi miroase,
să fugim nu avem unde şi rămânem
ca şi copacii desfrunziţi pe drumuri,
cu ceaţă în priviri şi vânt la tâmple.
Să căutăm odaia unde focul cerne noaptea
şi unul pe altul să ne-ncălzim în gânduri
până ce iarna va trece cu sănii de ninsoare
şi totul va fi alb, vom respira întinderi
cu păsări de somn hârjonindu-se-n zăpadă.
Lumina ne va înfăşura în magice voaluri,
singurătatea va sta îngropată sub alte culori,
până ce florile ascunse-n seminţe
ne vor vesti odată cu păsările primăvara.
Atunci ne vom ascunde osteniţi în lucruri,
şi vei veni să mă vezi seara.
-->
Comentarii