Trufia succesului şi închipuirea elevării

"Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg s.e.x.ualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neânţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre.
Acum ştiu, ştiu ca orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart ... este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispret, orice rea dispoziţie strică totul. Acum ştiu, am aflat si eu... "
Nicolae Steinhardt
(text preluat de la Eugenia Enescu - Netlog)

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • De copil, omul e invățat să nu păcătuiască cu fapta, apoi să nu păcătuiască cu gândul... Dar asta face și un obiect ce stă și nu face nimic! Așa că s-a trecut la un alt comandament, acela de a nu râvni la bunul altuia, la iertarea greșiților noștri, la nejudecarea celor ce-au greșit și astfel se ajunge la perfecțiunea spiritului uman! E taaare frumos, dar ca orice e prețios e și taare rar...

    Mă bucur mult că ai simțit că e bine să postezi acest articol! Asta îmi confirmă nivelul tău spiritual deosebit, ce l-am admirat în tot ce scrii! Și care m-a făcut măndru ( trufia.. ??? ) că sunt prieten cu tine pe atatea site-uri! Cu admirație...

    Mare meter mai eşti la cuvine Viorel, ştii să faci omul să se simtă important. Calitate rară.Şi eu te apreciez şi sper să fi simţit asta. Mulţumesc mult.

     

  • Orice succes care îl dobândeşti în viaţă, este fructul unui unei munci depuse într-o perioadă de timp.
    Atunci când apare succesul, ştii că roadele muncii tale încep să se vadă şi simţi o satisfacţie sufletească ce te face să te simţi împlinit pentru că ai siguranţa că nu ai pierdut timpul degeaba cu ceea ce ţi-ai propus.
    Dar, oricât de mult ai munci pentru ceea ce-ţi doreşti în viaţă, oricât de mare ar fi sârguinţa ta, de cele mai multe ori ai nevoie şi de susţinere morală din partea unei persoane, sau, chiar din partea a două sau mai multe persoane şi de cele mai multe ori, soarta îţi scoate în cale acesti oameni.  
    Şi dacă tu însuţi ai fost ajutat şi sprijinit din punct de vedere moral, cred că nu este cazul să uiţi acest lucru; şi tu la rândul tău, din momentul în care începi să ai succes şi chiar să fi cunoscut, este bine să nu devii îngâmfat, să rămâi acelaţi om, să nu te schimbi. Un succes îl dobândeşti datorită muncii pe care ai depus-o, nu datorită faptului că ai fi altcineva decât te-a făcut Dumnezeu.

    Mulţumesc Miha pentru trecere şi comentariu cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că nu este un subiect care să trezească interesul.

Acest răspuns a fost șters.
-->