Ploaia îmi bate la fereastră,
cu firave degete de toamnă,
iluzii de pe-o frunză albastră,
la nostalgie mă condamnă.
Plătesc tribut acestui dor hai-hui,
nu-i nimeni să mă absolve de ploi.
Curg cu mirare dintr-un cer amărui,
opreşte-le tu, înainte să se facă sloi!
Îmi spăl iubirea în clipe efemere,
o usuc în vântul ce umblă năuc
în sufletul unei toamne şomere,
ce câştigă din vise ruginite ciubuc.
Câte taine aşteaptă să-i fie pătrunse
de umbletul frunzelor fără rost!
Pune întrebărilor stupide cătuşe,
ca viaţa să ne răspundă fără cost.
Fă-mă o frunză ce-ţi acoperă gândul,
cu toamna deghizată într-o vară de suflet,
la magazinul cu fiori ne aşteptăm rândul,
să primim iubire, dând bacşiş un vis răzleţ!
-->
Comentarii