Vântul suflă tare,Frunzele zboară-n depărtare.
De vânt sunt purtate,
Spre zări risipite.
În drumul lor ușor
Ele vorbesc în șoaptă.
Și pe vânt îl roagă să nu mai bată,
De pe crengi să nu mai cadă.
Copacilor le va fi dor
De îmbrăcămintea lor.
Vântul ascultare nu le dă
Și ele mai tare strigă.
Văzând că vântul nu încetează.
Frunzele se resemnează.
Îsi dă seama că rost nu are
Și ce a fost,a fost.
Toamna misiunea și-a încheiat,
Și mai departe au plecat
Frumusețe mare,
Un covor superb
Făcut din trupurile lor.
-->
Comentarii