Blog

îmi reprezint  femeia ca pe o absidă

la edificiul vieții multigeometric,

ce nu lipsește din nicio piramidă,

din niciun templu sau lăcaș vremelnic

și nu mă miră plusul lor de frumusețe,

mă mulțumesc doar că sunt vii,

că au precum un poliedru

Când fluturii, în toamnă, încărunțesc

Și blând ne-așteaptă, în livadă, rodul,

Pe-aleea ruginită pasu-mi lățesc

Și-observ că verdele-a ales exodul.

Pe luciul apei, pomii împovărați

Se-nclină elegant privind spre podul

Ce se-mbracă-n echilibru. Ezitați

Foșn

Nu-ţi mai spun nimic, am vorbit prea mult
în gândul meu de când te-am cunoscut,
şi-aşa sunt vorbe pline de tumult
din iubire, să-ţi fie mare scut!

Nu-ţi mai spun nimic, că nu are sens
să mai întrebuinţez cuvinte
ce fac gălăgie fără consens,
că povestea lor,

Răcoarea toamnei e simţită

Ogoarele-şi prezintă rodul,

Agoniseala umple podul,

De lipsuri vatra e ferită;

E mult de lucru în grădină,

La mine munca nu-i străină,

E câte-o dată zi lumină.

Trec care pline cu bucate

Oprind la porţi pe înserate,

Aduc acasă sfin

Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieții mele
cu alte treisprezece cercuri înăuntru-i, care se intersectează
și tot atâtea flori cu câte șase ovoide paralele
într-un tipar care mă amețește și mă fascinează

această formă magică se structurează-

Ne oglindim speranța-n reîntregire,

Chiar dacă jocurile marilor puteri

Nu ne dau șansa spre râvnita unire,

Noi visăm un mâine precum a fost ieri.

Trecutul zace blocat în amintirea

Podului de flori ce-ar trebui-mprospătat.

Prutul poate reînnoda povestirea

Î

Acum vântul mângâie frunzele triste,

Multe culori strălucesc în grădină,

Iar o lacrimă se ascunde sub pleoape,

Nu-i nimeni pe stradă, plouă încet.

Timpul iubite multe amintiri înnoadă,

Iubesc toamna, dar nu iubesc ploaia,

Răsună ploaia, bate tristă în geam

mă caută
Iubirea pe la ușă
fără să-mi spună
mai nimic
cu chip
de unică "păpușă"
vrând să-i deschid
măcar un pic...

îngândurat
peste măsură
cam multe socoteli
îmi fac -
este-o Iubire făină
dură
este ceva ce mi-i
pe plac ?

nu am idee
ce se-ntâmplă
dar

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta țipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeți de soi.
Ce poți să-mi dai acum, tu, mie, când ești în lada de gunoi?

Atâta zbucium și prostie, atâta vaie

Cad frunze pe aleea-mbătrânită...

Liniștea-și croiește-un drum printre ele

Și-ncet o altă toamnă-i definită:

În câmp, în livadă, printre pavele.

Galbenul copt din jur e de elită,

Se-ntinde pe pământ, privind la stele.

Cad frunze pe aleea-mbătrânită...

Lini

Nu am nevoie de întreg Pământul,
dați-mi, vă rog, motivul geometric ideal,
un șir a lui lui Fibonacci, simplu și ușor ca vântul,
sintagma lui Mandelbrot , din latinescu ”frangere”,
( a sparge în fragmente!),
redenumit fractal.

În tot ce ne-nconjoară e

Soare aer şi culoare

Toate-n bob sunt adunate,

Ruginiu de vii-ntomnate

Urcă-n struguri, dau valoare;

Graurii şi-o porumbiţă

Uită-se din zbor la viţă,

Rup ciorchinele în grabă,

Evadând îşi văd de treabă,

Lasă jos doar o bobiţă,

E sămâmţa de mlădiţă.

E sămânţa d

  Bastoanele milițienilor îi sculptau cu devotament șalele. Loviturile se întețiseră până-ntr-atât, încât nu le mai simțea usturimile. Cu toată tăria lui de caracter, cu toată tactica lui intimidatorie, Calistrat se pierduse de tot cu firea sub duium

Privind spre primul centenar

Ar trebui să fim mai buni,

Cu patriotismu-n chenar

Să-i omagiem și pe străbuni.

Să fii tot timpul un hoinar

Că n-ai știut s-alegi tribuni?

Privind spre primul centenar

Ar trebui să fim mai buni!

Uniți, lângă un felinar,

Mereu vr