Blog

Anormal mă topesc în tristeţe
ca o ceară sub flacără mică,
cântecul mă face să uit
durerea care alunecă-nlăuntru
şi se resoarbe treptat.

Simt că viaţa mă supune la încercări
cu o plăcere sadică
şi râde pe la colţuri de aventură.

Cu nisipul deşertăciunii nu

Am orizontul în ochi;

imposibil de ajuns...

pe jos:

fac spre el un pas,

se îndepărtează cu doi.

E neserios,

cel puţin, unul dintre noi.

De câte ori închid ochii,

văd mai mult decât îmi oferă

indiscreţia zilei.

Cu ochii minţii,

văd marea aprinzându-se

pe retin

                                                                                                   Motto:

„Există  două  feluri  de  a  răspândi  lumina:

să fii lumânare sau să fii oglinda care o reflectă.”

Citat clasic de Edith Wharton

Te priveşti din

                                                                                                                       Motto:

„Luck never gives; it only lends.”[1]

Proverb suedez

Ne naştem, trăim şi murim; trei lucruri certe în această viaţă;

între ele

Despre mine la timpul prezent

Cezarina Adamescu face parte din categoria celor care caută o oază de liniște, de inocență. Nu întâmplător mărturisea cândva că scrie ceea ce sufletul îi dictează și nu întâmplător scrierile sale vizează cititori din di

Sfânta invidie

            De când e lumea lume, sfânta invidie a tronat cu neruşinare în sufletele multora şi a făcut multe victime. În virtutea ei, oamenii se urăsc şi se beştelesc unul pe altul, aproape fără pricină, pur şi simplu,       adică, n

Ce-ai făcut cu harul?

            Dumnezeu ţi-a dat harul. Omul, credinţa şi faptele. Ţi-a încredinţat un talant. Ce-ai făcut cu el? Unde l-ai îngropat? Ai uitat şi ţarina, ai uitat şi rădăcina copacului. L-ai ascuns de nu-l mai ştii nici tu unde-i.

I.Neam din Neamul lui Dumnezeu

            Suntem neam din neamul lui Dumnezeu, spune un ierarh din Târgu Mureş, la TVR Regional. Dumnezeu ne-a investit cu demnitatea de rude. Ne-a îmbrăcat în El şi ne-a dat Numele Său. Suntem şi contemporani cu Dum

Şi mi-e un dor bolnav

Ion Vanghele

Nu spui nimic, cuvinte eu înşir,

Pe coasta vieţii mele, o lavină,

Miroase cerul tot a trandafir

Şi îngerii aşteaptă ca să vină.

Dar locul ăsta a rămas vacant

Şi presărat de frunzele ce ard

Pe care Dumnezeu la post restant

Cad zăpezile...

Ion Vanghele

Cad zăpezile albe la uşă

Un decor de iarnă funerar,

Vântul smulge pumnii de cenuşă

Ca un semn târziu crepuscular.

În adâncul sobei arde focul

Lemnele trosnesc flăcări se-ntind

De-amiază au cuprins mijlocul

Tot aşa cum eu mi te c

Au înflorit iar crizanteme în toamna rece brumărie,

Mi-aduce-aminte de-anotimpul în care noi ne-am cunoscut –

Erai mlădie și frumoasă, tu doamna mea cu pălărie,

Sunt ani și ani de-atunci dar iată că astăzi iară ne-am văzut.

Frumoasă-a fost iubirea noast

Trenul de Bucureşti porneşte într-o lungă noapte albă pentru cei mai mulţi dintre călători. Când ultimul vagon dispare după curba din marginea oraşului, peronul rămâne aproape pustiu, numai pe o bancă de la capătul lui un bărbat stă cu capul între mâ

SINGURA AVERE

Zilele şi-au pus demult, haine de toamnă
şi nopţile se-nfăşoară-n călduros mantou,
anotimp-bilanţ, ce la meditaţie îndeamnă,
iar trecutu-l privim de pe un imens platou.

Anotimp de întrebări şi popas prin amintiri,
lasă-mi toamnă, anii să

Viaţă, viaţă,

fir de aţă,

eşti ,,lumină

din lumină''

pe Pământ,

un jurământ
cu Domnul

şi cu Duhul.

Viaţă, viaţă,

mergi la piaţă,

pe la servici

şi îi dai bici

faci plimbare

pe sub soare,

unde e lene

vii alene.

Viaţă, viaţă,

eşti paiaţă,

unde-i război

faci tărăboi,

unde-i

oglinda se priveşte într-o oglindă 
mult mai mare 
caută sensul măreţiei absolute 
dar lumina se întoarce obosită 
ce-s ridurile astea, zice sora mai mare 
cearcănele, grijile, petele de ruj
  
oglinda mică răspunde: 
nu m-am văzut niciodată 
doar pe

Iza e nepoţica mea, un copilaş de un an şi jumătate. O aud prin tavan cum ţopăie ca un pinguin la etaj. Tatăl ei e plecat la muncă, n-are nicio treabă cu ea până seara când se întoarce oboist şi fără prea mare chef de joacă. Mama ei însă… mama sufer

Nu te năpusti să mă loveşti
sunt atât de firav
încât nu mai simt nimic,
sunt calul ce nu poate duce căruţa
nici dacă îl omori.

Întoarce spatele şi lasă-mă
cu Dumnezeul meu protector.

Niciodată n-am promis mai mult,
nici măcar nu fac umbră pământului
în