Blog

Îmi miros pașii

a statuie neumblată

și atâta de verde,

Gândurile au gust

de țurțuri reci,

ca în copilărie.

Înnod vorba

cu fapta, strâns

docil și tăcut.

Scrijelesc copacii

mult prea tineri

cu briceagul bunicului.

Mă dor umeri rebeli

în zbatere mută

de nesupuner

Am stat si am cugetat,de ce oamenii  nu mai plac iarna ?  De ce Craciunul nu ne mai aduna in jurul bradului cu mic cu mare,rude si prieteni,acum cand putem spune in gura mare MOS CRACIUN nu GERILA,cand avem de toate pe rafturile magazinelor pentru o

Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină
Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp
Cu iarbă care rugineşte de la prima oră
Când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei
Dar domină toate înălţimile posibile la acea oră
În negru ş

De o tristeţe nedefinită

fugeam din adâncul de nebunie

al dezamăgirii... în neliniştea mea.

Stă mai mult decât trebuie în propria groapă
pe dunga orizontului,
de la început e şarpele care se urcă-n pom,
se duce târâş prin iarba fiarelor uscată.

Sunetul clapei pianului în dezacord cu restul
mi-a spânzurat cumpăna fântânii şi ciutura,
m-a aruncat

Școala era o clădire veche, ciudată, cu un singur nivel, ce avea pe o parte un hol imens cu un perete plin de geamuri, iar celălalt perete cu uși și ferestre ce dădeau în clase. Toate pauzele, orele ce nu se țineau, sau zilele când ploua și nu puteam

       - Lume, lume, poftiţi de intraţi! Spectacol de zile mari: ”Labirintul lui Eros”, satisfacție garantată!

       Aaa!... Senior, poftiţi! Cum să nu? Ați picat la fix, sunteți beneficiarul ultimului bilet. Intrați! Faceți-vă comod! Vă atențio

am gustat din tine, viață

am gustat din tine, viață,

vinul cel mai bun ai fost

l-am băut de dimineață

și m-ai luat viață la rost.

din tine viață am gustat

și mi-ai spus ce e iubirea,

am fost iubit, dar și trădat

și am văzut ce-i fericirea.

mi-ai pus inima

ca mâine va sosi Crăciunul,
dar nu-l mai aștept în tindă,
că și copilul, și bătrânul,
nu mai știu nicio colindă

de multă vreme, -n biata țară,
nu se mai nasc pruncii curați;
fugit-au mamoșii afară,
sătui de-atâția retardați.

doar câte una mai zurlie,
s

Odată am visat
că poftele sufletelor
de dincolo de aici
se potolesc doar
prin limbile noastre.

Așa că

dis de dimineață

cu țigara aprinsă
am pus de cafea și fasolea la înmuiat.

Doamne…..
ce poftă îmi e
de o viață!

25 08 2012
ȘTEFA

imortalitatea

materiei

stă în neantul

guvernat de haos.

distanța de la

atunci și acum

trece prin timpul

comprimat.

mișcarea e

iluzia spațiului

îndrăgostit

de vreme.

sunetul tace

sorbit avid

de găuri flămânde

și negre.

19 08 2012

ȘTEFAN OANĂ

Cu o teamă vagă,

viaţa încă

mai pulsa în mine

în trecătorul moment

al prezentului

ceas dulce

de nou

început de zi.

Plecat-a toamna cu miros de măr

 și iarna s-a gândit să-mi pună-n păr

omătul moale ce încetișor 

se-așează pe pământ ca un covor.

.

Aștept Crăciunul ca să vină magi

purtați de stea. S-aducă în desagi

tot ce-au mai scump și pruncului să-i dea.

 Eu nu-i pot da

Mi-am pus stăvilar

şuvoiului fierbinte de lacrimi

pornite din adâncurile

nepătrunse ale agoniei,

din singurătatea bântuită de trecut.  

Aştept… licăririle de mâine.

O bucurie se varsă
prin sosirea ta pe înserate.

O întâmplare ciudată din anii trecuţi
povestea întâlnirii de-acum,
în marea de corăbier zboară pescăruşi,
aşteptarea nu e una obişuită.

Se înmulţesc clipele-n devenire
pe care timpul le aduce cu tine,
surâsu

Ninge azi, iubito!

ninge peste noi!

fulgii mari coboară

peste ochii goi.

Nu eşti lăngâ mine

să te ocrotesc.

să-ţi sărut făptura,

să-ţi spun: te iubesc!

Totu–i alb şi pur

un decor de Rai

mă uit împrejur

zână, vino, stai!

Albul mă sărută,

luna mă lumină,

neaua ce

Lerui-ler ninsoare mută
Dumnezeu aşa sărută
lerui-ler cu flori de măr
iarna vine azi din cer

Lerui-ler pe câte-un fulg
din nemărginire-l smulg
lerui-ler ce dulce vină
să vă dea la toţi lumină

Lerui-ler dragostea mea
a desprins din cer o stea
lerui-ler

Într-o viaţă searbădă

şi nădejdi spulberate,

nu făcusem decât

să aud,

să văd,

să mă mişc.

Am început să gândesc.

fals cadril

s-a vărsat luna-n izvoare

într-o zi de mai întâi,

plouau stelele-n răcoare

la mine la căpătâi.

unde nimeni nu ne vede,

ne tăvăleam ca nebunii,

cuib de dor pe fânul verde,

sub cupola alb-a lunii.

și în poala dulce-a serii,

făr’ ca nimeni să ne șt

Neliniştea

cuprinsese bătaia inimii

răguşită

într-o îndrăzneală

plină de tristeţe,

să înăbuşe

un sunet tânguios

al ochilor ‘nsângeraţi

ce se roteau în orbite.