Blog

Într-o

aparentă indiferenţă,

doar întunericul

pătrundea pe fereastră,

înceţoşând privirea.

Ipocrizie… de nepătruns.

vino cât mai este iarnă
să mai pui lemne pe foc
în rachiu să-mi scapi o coarnă
lasă-l dracului de bloc

vino cât mai cerne iarna
fulgii laice iubiri
cât mai este plină cana
cu parfum de amintiri

vino cât e alb omătul
şi la poartă e gheţuş
de m-oi duce de-a

NUDITATE SUB PLEOAPĂ

defrişez

cărare nouă

în hăţiş de ispite

ca nişte colţi de mistreţ

straiele clipei

sfâşie

făptura feciorelnică

pliuri de zgură

mă ascund

dincolo de aripa bufniţei

obrazul minciunii

ştanţează

pereţii cenuşii ai zilei

fluier de batjocură

rânjet

Cum presimte ruina
cuvântul dispare,
haina aceea care îmbracă sufletul
a rămas fără nasturi
niciodată cusuţi,

în inimă
un gol imens.

Numai umbra
dedublată în om
umblă desculţă pe drumuri,

pe cer un curcubeu
între două singurătăţi.

coloana infinită

zborul lui brâncuși în ceruri,

visele pierdute-n haos,

ana lui manole-n zid,

eminesciene plaiuri,

lupta lui cu baiazid,

cântecele din caval,

ciobănașul mioritic,

toate au simbolul mitic,

blagianul vale –deal,

românescul ideal.

o coloană infini

Visând la tine......

Îţi văd chipul oglindit în trecerea timpului,
Îţi văd zâmbetul ca o rază de cucubeu aruncată peste vise...
Îţi aud glasul ca un ecou al unei picături de ploaie...

Cerni trecutul prin site fine de mătase, pictezi reflexii de speranţă

Învăţă-mă din nou cum e iubirea-nmiresmată
Şi sufletul să-mi vindec de răni adînci de altădată,
Sa nu mai sufăr, purtînd cruntă pecete pe nedrept,

Învaţă-mă sa fiu femeia cea dorită, să mă accept

Învaţa-mă sa fiu aprigă, precum e vântul,
Să ştiu, să pot

Într-o vreme

umedă şi rece,

absorbit…

în contemplaţie,

focul mare

strălucea roşu…

şi luminos.

O respiram

să simt raţiunea

imboldului dispărut în neliniştea vechilor emoţii.

În vântul care adia uşor,

tânjeam după libertatea

ce părea… risipită.

V

VIATA-CU BUNE,CU RELE, ASA CUM NE ESTE DATA!

Ajută-mă iubire să repir
toxine tot mai (g)rele aruncă ura
şi iată nu în cimitir
mormintele îşi cască gura

Ferestre mari deschide ura
ce bucurie-i vremea să le spargi
să-i faci şi lui Satan figura
curentul să-i mai fure nişte draci

Ce bucurie-i vremea

Pe strada mea
trec femeile singure,
se opresc şi caută cu ochii ceva.

Bărbaţii nu se mai plimbă, stau în bodegi,
vântul se agită stingher,
nu se ştie rostul timpului.

Numai eu
n-am nici o frunză s-o urmăresc,
în cuvinte îşi caută gândurile rădăcini,
nu

Perna pe care-mi plec  capul noaptea

e confidentul care-mi ştie

toate frământările, toate durerile

şi toate bucuriile de peste zi.

Dimineaţa o aşez undeva într-un colţ,

de teamă ca să nu şoptească şi celorlalţi

trăirile mele.

Ochii-mi  sunt ferestre către o

În răsăritul întunecat,

o umbră fără formă

şi un abis fără fund, 

ceaţa-ngheţată sălăşluia

din orizontul ce-o mărginea

şi roua... căzuse.

Nu-mi puteam stăpâni tulburarea

lacrimilor mari şi fierbinţi

a amestecului de negrăită tristeţe.

Îmi scăldam obrajii-n

durerea de nesuportat.

Impalpabil principiu

al vieţii şi al gândirii.

Nu-mi puteam stăpâni tulburarea

lacrimilor mari şi fierbinţi

a amestecului de negrăită tristeţe.

Îmi scăldam obrajii-n

durerea de nesuportat.

Impalpabil principiu

al vieţii şi al gândirii.

Singură se bucura
dând ocol lacului
cu paşii uşor săltaţi.

Undeva
printre sălciile despletite în ape
şi mai în depărtare nuferii galbeni
îi răspund cu tandreţe, lasă un zâmbet
amintire
pentru serile petrecute în barcă.

Vor veni poate alte seri
în car

A venit iarna gătită-n alb decor ,

Cu fulgi pufoşi valsând ameţitor.

Se simte-n jur parfum de sărbători ,

De mult le aşteptăm nerăbdători.

Pe brazii argintii zăpada străluceşte ,

Poteca spre cabană nu se mai zăreşte ,

Mână de mână ,încet ne furişăm tăcuţi