Mănăstirea Poiana Mărului din județul Buzău este situată pe drumul județean DJ 204C, la limita cu județul Vrancea, pe raza micuțului sat de munte Bătlăgari (189 locuitori), comuna Bisoca, într-un loc retras și liniștit din mijlocul pădurii, la 650 m
Portul Orșova din județul Mehedinți este amplasat pe malul Dunării la kilometrul 955, la confluența râului Cerna cu Dunărea, la distanța de 25 de kilometri față de municipiul reședință de județ- Drobeta Turnu Severin. Rada portuară este cuprinsă înt
Liceul “Frații Buzești” din municipiul Craiova, denumire veche - Școala medie “Frații Buzești”, denumirea actuală - Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” este o prestigioasă instituție de învățămâmt liceal a orașului, situată pe Bulevardul Știrbei Vodă
Penitenciarul-Spital din orașul Târgu Ocna, județul Bacău, denumire veche: „Castelul Arestaților Ocnelor” sau „Închisoarea Centrală de muncă silnică” a fost o instituție aflată în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor ce avea misiunea
În data de 30 octombrie 1981, cu ocazia trecerii a 100 de ani de la inaugurarea tronsonului de cale ferată Buzău - Râmnicu Sărat – Focșani – Mărășești, Asociația filateliștilor din județele Buzău și Vrancea au emis un set de 4 produse filatelice (co
Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1
Mihail Kogălniceanu a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român, care s-a născut la data de 6 septembrie 1817 la Iași și a decedat la data de 1 iulie 1891 la Paris. A văzut lumina zilei într-o familie de boieri mo
Catedrala Mitropolitană din municipiul Iași, cu hramurile Sfânta Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sfântul Mucenic Gheorghe, este biserica catedrală a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, una dintre cele șase catedrale mitropolitane ortodoxe din
Era pe la începutul veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de
Malnaș, în limba maghiară -Málnás, în traducere - "Zmeuriș", este o comună din județul Covasna care include și satele: Malnaș-Băi și Valea Zălanului. Comuna se situează pe valea râului Olt și a pârâului Malnaș, la poalele Munților Bodoc.
Biserica evanghelică fortificată din Șaeș este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Șaeș, comuna Apold, județul Mureș. Ansamblul este format din două monumente și anume: Biserica evanghelică și Incinta fortificată (fragmente
Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume
Biserica Radu Vodă din București este un vechi și important monument de cultură și arhitecură, situat în sectorul 4, strada Radu Vodă, nr. 24A . Mănăstirea Radu Vodă cu hramurile Sfânta Treimeși Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, a fost ctitorită
În data de 7 iulie 2021 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din argint cu tema 100 de ani de relații diplomatice între România și Japonia. Aversulmonedei redă Vârful Caraiman din Munții Bucegi, pe care se afl
Lazăr Șăineanu (numele de familie la naștere: Eliezer Schein) a fost un filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român, de origine evreiască, ce s-a născut în data de 23 aprilie 1859 la Ploiești și a decedat în data de 11 mai 1934 la Paris.
Academia de Studii Economice din municipiul București (A.S.E.), denumire inițială - Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale este cea mai importantă instituție de învățământ superior cu profil economic din România și este situată în Piața
Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătat
Cazinoul din municipiul Arad este o clădire monument istoric, aflată pe Bulevardul General Dragalina nr. 27, ce a fost construită în stil neobaroc și neoclasic, fiind finalizată în anul 1872. De-a lungul anilor, clădirea a funcționat drept sală de e
Biserica catolică din municipiul Brăila se numără printre cele mai importante lăcașe de cult din oraș. Ea are hramul Adormirea Maicii Domnului, este ridicată în stil neoromanic în anul 1855, fiind situată pe Calea Galați, la nr.19. Parohia Romano Ca
Mănăstirea (Schitul) "Măgura Ocnei” este o mănăstire ortodoxă situată pe Măgura Ocnei, din orașul Târgu Ocna, Județul Bacău. Mănăstirea a fost fondată de către Salomia monahia în anul 1653, aceasta dăruind partea sa de moștenire pentru construirea s