Aniversare - Constantin Brâncuși – 145 ani de la naștere
În țara noastră - România –numită Grădina Maicii Domnului s-au născut în toate veacu-rile „ mii mii și mii de flori”. Flori se nasc și în contemporaneitate, dar nu de mărimea celor dintâi.
Dar, să nu rămân „dator” cu o explicație, voi insera vorbele Maicii Domnului spuse Cuvio-sului Iosif, care, în 1499, din motive obiective a abandonat construirea Mănăstirii din comuna Bisericani – Neamț și împreună cu ucenicii ortodocși au hotărât să plece la Muntele Athos numit Grădina Maicii Domnului. În drumul lor, (minune !) li s-a arătat într-un stejar Maica Domnului, care i-a oprit spunându-le: Nu mai mergeți la Muntele Athos, pentru că și aic i e grădina mea”. Apostolul cuvios Iosif a înțeles și, altfel, au reușit să construiască Mănăstirea din comuna Bisericani, judțul Neamț.
Papa Ioan Paul al II-lea în 1999 și Papa Francisc în 2019 , în vizita lor în România, țară ma-joritar ortodoxă, au reiterat faptul, care era vehiculat încă din secolul al XV-lea, că România este Grădina Maicii Domnului.
La noi, în Grădina Maicii Domnului „au răsărit atâtea flori” și.... poate s-or mai naște.
Acum, am satisfacția să pomenesc nume cunoscute și arhicunoscute de-a lungul vremii; pe perioade și epoci în care desfășurat activitatea în domenii diferite.
1) Literatură: Bogdan Periceicu Hașdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mihail Sadovea nu, Tudor Arghezi ș,a, 2) Pictură: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu, Theodor Aman, Theodor Pallady ș.a, 3) Muzică: Constantin Silvestri, George Enescu, Gheorghe Zamfir, Ciprian Porumbesscu, Grigoraș Dinicu ș.a, 4) Sculptură: Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne, Ion Vlad, Dimitrie Paciurea, Romulus Ladea, Constantin Baraschi ș.a, 5) Medicină: Ana Aslan, Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Gheorghe Marinescu ș.a, 6) Sport: Nadia Comăneci, Gică Hagi, Ion Țiriac, Gică Po-pescu, Ilie Năstase, Helmuth Duckadam, Ivan Patzaichin, Lia Manoliu, Leonard Dorof-tei, Francisc Vaștag, Mihai Leu, Lucian Bute, Marius Urzică, Matian Drăgulescu, Simo-na Halep și mulți, mulți alții.
Din acest pământ rodnic al „grădinii am ales aceste nume care au scris pagini de isto-rie în peisajul României”.
Dar, sărbătorind aniversarea a 145 ani de la nașterea inegalabilui sculptor – Constantin Brân-cuși, voi aloca un spațiu mai mare artistului.
Am avut fericita ocazie, în urmă cu 10 ani, într-o excursie cu pensionarii, să vizitez Ansam- blul sculptural Constantin Brâncuși din orașul Târgu Jiu și mirificele lui împrejurimi. În tim-pul vizitei, timp de o zi, permanent ne-a însoțit renumitul brâncoșiolog, profesor universitar Ion Mocioi, un ghid, de care n-am mai avut parte.
La primirea știrii prin telefon de la bunul lui prieten, profesor Ștefan Stăiculescu, publicist,
Scriitor gorjan din Cărbunești – organizatorul excursiei. Domnul I. Mocioi ne-a aștepat la intrarea în Tg. Jiu dinspre Vâlcea.
Întâi am vzitat complexul muzeal C. Brâncuși din orașul de pe Jiu, după care am servit masa la un restarant de cinci stele.
Apoi ne-am îndreptat spre Hobița, satul natal al lui Brâncși din comuna Peștișani.
Din fire find un om iscoditor, de cum am ajuns la Hobița, am scos carnețeul de notițe, să nu-mi scape vreun amănunt.
Cum am pus picioruldin mașină pe pământul de la poarta lui Brâncuși, unde, ca orice copil s-a jucat în țărână, fără să viseze unde o să-l poarte pașii; am notat: gard de ulucă veche, pe jos, prin iarbă, căzute, corcodușe galbene. La intrare, în stânga, o fântână din grinzi de piatră, iar în față o căsuță din bârne cenușii la culoare, de vechime, necercuite, iar la intrare, ca scară e-rau așezate câteva pietre de dimensiuni apreciabile. Muntele era aproape. În drepta, mai în spate era un pătul împetit din nuiele, gol, prin care sufla vântul. În sala pătulului erau două roate de căruță din lemn încălțate cu șină de fier.
Interiorul a fost vizitat pe grupuri de 4-5 persoane din cauza spațiului mic. S-au făcut zeci de
fotografii ca amintire, după care ne-am urcat în autocar și ne-am întors în reședința de județ, poposind în Parcul central. Mulți au făcut fotografii lângă Poarta sărutului, alții mâncând la Masa tăcerii.
Când razele Soarelui se pierdeau licărind printre coroanele înfrunzite de tei, domnul Stăi-
culscu a ordonat îmbarcarea în autocar cu destinația Rm. Vâlcea.
Aniversând 145 ani de la nașterea părintelui sculpturii moderne, consider că trebuie să ne întoarcem în timp și, să ne facem o imagine de memorie a tinereții artistului.
La vârsta de 18 ani s-a îndrăgostit în sătucul lui natal, Hobița, de o fătucă, Ioana, spălă-toreasă în Craiova, cu care a vrut să se căsătorească, dar studiile, apoi, renumitele sculpturi i-au purtat pașii pe toate meridianele lumii, având posibilitatea să cunoscă multe femei. A fost un îndrăgosotit împătimt. Voi aminti câteva dintre iubitele, care l-au inspirat în crearea unor sculpturi de valoare. 1) Margit Pogany – pictoriță unguroaică i-a inspirat celebra operă „Dom-nișoara Pogany”. 2) Eileen Lane americană de origine irlandeză, cu 20 ani mai tânără decât atistul. În 1923 i-a cioplit chipul în piatră albă păstrându-l toată viața în atelier, iar cu patru ani mai târiu, 1927, a luat naștere portretul „Eileen” în onix negru. 3) O altă muză a fost Ma-ria Bonaparte cea care i-a inspirat opera „Prințesa X”. Inegalabilul sculptor spunea în 1919 că „am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti ...” 4) Miliardara americană Peggy
Guggenheim, supranumită „amanta modernismului”, a fost în ralație cu Brâcuși timp de 20 ani (1921 – 1941). Geniul sculpturii moderne o alinta „Căprița”, „Peghița” ... și, din iubire a sculptat „Pasărea în văzduh”. 5) Vera Moore renumită pianistă, o altă iubită, a fost singura fe-meie care i-a dăruit un copil – John Moore C. Brâncuși. John a fost născut pe 15 septembrie 1934. Sculptorul nu l-a recunoscut ca fiu legitim motivând faptul că nu e pregătit să fie tată.
6) Maria Tănase cunoscuse dragostea la 16 ani. A rămas gravidă cu un medic și ajutată să a-vorteze. A dat în patima iubirii, ne mai putând înfrânge plăcerile inimii. Lui Brâncuși îi plă-ceau nespus de mult creațiile populare românești, cântecele populare, etc., iar pentru câtecele
sale, Maria Tănase a fost supranumită Pasărea măiastră de către Nicolae Iorga în anul 1938.
Tot în 1938 l-a cunoscut, la Paris, pe nea Costache Brâncuși, căruia i-a cântat într-un turneu, în America, cântece de of ! și dor, încât l-a făcut să plângă de dorul de România, de olteni, de apele tânguitoare a Jiului...
Acestea sunt puținele iubite știute... Am notat multe amănunte, să-i creez o imagine com-pletă și complexă.
În afară de dragotea sculpturii, femeilor, a plaiurilor natale ale țării – România, nea Costa-che a iubit foarte mult și animalele de companie. Să amitim cățelușa lui albă, Polaire, pe care artistul o lua la toate cafenelele pariziene, teatru, cinematograf, unde își avea loja ei. La Craio-va, când sta în gazdă la bunul lui prieten, Georgescu, s-a împrietenit cu Pufi, câinele acestuia,
pe care l -a luat în camera sa, neînțelegând cum să stea câinele afară.
Iubirea de animale l-a făcut să se aplece cu mai mare atenție asupra executării operelor lui de artă.
Din sumedenia operelor sale amintesc: Sărutul, Domnițoara Pogany, Muza adormită – 1910, Coloana Infinitului – 1938, Măiastra -1912, Prințesa X – 1916, Cumințenia pămân-tului -1902, Cap de copil II -1913, Adam și Eva...
Trebuie amintit faptul că pentru Pasărea măiastră , marea lui iubire olteană, n-a sculptat ni- mic, dar ne-a lăsat o scrisoare memorabiă, foarte emoționantă.
„Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Maiastră ! Auzi tu, fată, mă înțelegi ? Vezi tu, Mărie ! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cân-tecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Ji-ului, de satul meu... Auzi ? Mă-nțelegi ?”
La scurtă vreme (1939), Maria Tănase se desparte de Costache Brâncuși, poate și din cauza firii lui posesive. Ea declarase la un moment dat că dragostea dintre ei a venit la momentul oportun și a durat exact cât trebuia, până când ne-am plictisit unul de celălalt.”
Regret că nu pot cuprinde într-un articol toată activitatea genialului Constantin Brâncuși. Reamitesc că a murit pe 19 februarie 1957 la Paris, Franța, sfâșiat de dorul de țara natală, fi-ind înmormânt în Cimitirul din cartierul parizian Montparnasse.
Sunt sigur că dorul de Țară i-a fost amplificat și de versurile istoricului-filozof, cu studii în Germania –
Ioan S. Nenițescu - Țara mea: ”Acolo unde-s nalți stejari/ Și cât stejarii nalți îmi cresc/ Flăcăi cu piepturile tari/ Ce moartea-n față o privesc;/ Acolo, unde-s stânci și munți Și ca și munții nu clitesc/( ...) Și unde dorul de moșie/ Întotdeauna drept a stat/ (...) / Acolo este țara mea/ Și neamul meu cel strămoșesc!/ Acolo eu să mor aș vrea,/ Acolo vreau eu să trăiesc.”
Ion I. PĂRĂIANU – Roșiile, Vâlcea.
19 Februarie
-->