Iernile vieții

Mereu tot așteptăm cu mare drag
O iarnă, și-nc-o iarnă în privire…
Cu ele-n suflet și-n mână c-un toiag,
În viață rătăcim spre fericire!

Luăm o rază din soare, la apus,
Și ne rugăm nicicând să nu se stingă…
Atâtea răsărituri ce s-au dus
Astăzi mai vin… dar numai să ne ningă

Cu amintiri din clipele ce-au fost

În drumul nostru când nu luam în seamă…
Azi parcă le-am vrea iar, dar ce folos,
Timpul ne-a pregătit o altă haină!

Ne-o dă în dar fără a ne-ntreba
De vrem să o purtăm pe drum cu tei,
Iar noi mirându-ne, privind la ea,
Ne tot gândim: ,,Unde sunt anii mei?”

,,I-au luat iernile când au venit,
De dragul vostru, să curme așteptarea…”
Ne-a spus discret, cu glasul ei șoptit
Boarea de vânt de mână cu visarea!

Un zâmbet rătăcit printre-ntristări
Face-un popas în colțul gurii noastre…
Și c-o mireasmă din cele primăveri
Ne îndreptăm spre drumul către astre!

Lili Șipoteanu

Când mi-e greu…

Privesc infinitul de pe-o treaptă de suflet…
Albastrul mă prinde c-o răceală din ierni,
Aștept să zăresc undeva doar un zâmbet
Și-apoi să m-ascund prin umbrar de poieni!

O privire mi-arunc de pe culmi de speranță
Prin liniștea nopții ce-i clipă de vis,
Și caut timidă frumosul din viață…
Un zâmbet crescut în crângul de plâns!

Dau să găsesc în suflet o umbră
Din soarele vremii cu fluturi și flori…
Șuvoaie de gânduri atunci mă inundă
Și-ncet, mă așez doar pe ceața din nori…

Căci ea mai plutește, sfidând înălțimea,
Și-ajunge semeață în locuri de dor
Cu pași obosiți, izvorâți din genunea
Ce-adună mereu iubiri care mor!

………………………………………..

Ajung pân’ departe, pe un vis de demult,
Cu-asfințit de-ntrebări și răspunsuri…
Mai privesc încă odat’ infinitu-absolut
Și mă-ndrept spre-ale viețíi desișuri!

Lili Șipoteanu

N-am vrut...

să iau și rărsăritul la plecare
Dar s-a luat după al meu apus,
De-atunci... stau și mă-ntreb: ,,E bine, oare?”
,,E bine!” s-aude printre șoapte un răspuns.

N-am vrut să iau vreo stea din galaxie,
Dar steaua noastră m-a urmat discret...
Și-atunci... am pus-o într-o poezie,
Lumina ei și azi mă arde-n piept!

N-am vrut să iau un nor întunecat

Și nici un altul din seninul zării,
Dar norii după mine au plecat
Să mă-nsoțească prin mrejele uitării.

N-am vrut să iau un strop din roua ploii,
Dar am simțit cum mă iubea tacit...
Când m-au furat clipele înserării
Cu-a ei iubire m-au dus în infinit!

N-am vrut să iau o frunză dintr-un vis,
Pe toate le iubeam, cum să aleg?
Dar cu smaraldul lor în soare-au scris:
,,Ia-ne cu tine peste pământu-ntreg!”

N-am vrut să iau nimic din ce-i cu noi,
Ca toate să-ți rămână numai ție,
Dar cum nu ne-au avut pe amândoi,
Au preferat să mi se dea-n dar mie!

Lili Șipoteanu

De Crăciun...

Cu flori de măr, a noastră moștenire,
Și-o stea, care mereu a răsărit,
Am colindat prin lume, cu iubire
Și-n drumul meu, la tine am venit!

O cetină mă aștepta-n fereastră,
Smaraldul ei era tot neschimbat,
Parcă l-a-ntinerit iubirea noastră,
Iar azi, după atâta așteptat,

Mi-a dat în dar mireasma nemuririi
Și-un clinchet din comoara de-amintiri,
Și mi-a șoptit, c-așa e legea firii
Ce ai mai drag, dai unei mari iubiri!

Încet, ți-ai deschis ușa către suflet
Și-atunci și fulgii s-au oprit din zbor,
Privindu-mă tăcut mi-ai dat un zâmbet
Și-o mângâiere, și mi-a trecut de-un dor!

Am început să îți colind cu șoapte...

Și amândoi ne-am trezit colindând,
Tu, mângâindu-mi pletele în noapte,
Iar eu, la tine-n brațe-ncet, plutind

Spre zarea care poarta-și deschidea

Prin ploi de maci ce-n cale s-așterneau,
Eram doar eu și fericirea mea,
Iar pașii... nu știu unde ne duceau!

Cu flori de măr, a noastră moștenire,

Și-o stea care mereu a răsărit,
Te-am colindat și azi, cu drag, iubire,
Și simt că sufletul mi-e fericit!

Lili Șipoteanu

Ninsori de vise

Ninge-mă, iarnă, cu pulbere de stele,
Așează-mă în taină pe-un pervaz,
Pe trandafirul ce mângâie-un obraz
Și lasă-mă uitată printre ele!

Amestecă-mă cu îmbrățișări
Și cerne-mă în fiecare clipă
Prin pletele de care sunt vrăjită
În orice răsărit și înserări!

Fă-mă, de poți, un clopoțel de-argint
Și-n el să-mi pui doar inima ce-mi bate
Din răsărit până-n apus de noapte,
Ca-n clipele când tainic ne-am iubit!

Dă-mi răsăritul zilelor dintâi
Când ne trezeam îmbrățișați prin toate
Și ne-nveleam cu-ale iubirii șoapte,
Uitând de noi, fiind ca doi copii

Ce ne pierdeam pe câmp de fericire,
Iar glasul tău prin astre rătăcea
Când mă iubeai șoptind ,,Iubita mea!”
Și orice-atingere era o împlinire!

Și dacă n-ai să poți nimic, din toate,
Dă-mi împrumut un fulg din zestrea ta
Și roagă vântul să-l ducă undeva,
Unde-am să-i spun în șoaptă, căci el poate

Să stingă focul ce arde nevăzut
În sufletele-ascunse prin tristețe,
Să poarte șoaptele ca să răsfețe
Iubirile ce vin din neștiut!

Și-n schimbu-acestui drum, de vrea, îi dau
Tot soarele ce-mi este dat să-mi fie,
Cu răsăritul din tril de ciocârlie
Și visele... doar cel cu tine-l iau!

Lili Șipoteanu

Vin sărbătorile!

Împărăția fulgilor de nea
Și-a mutat Raiu-n cetini de legendă,
Cu clipe ce ne-ndeamnă a visa
Și-o fericire care ne inundă!

Ne-aduce renii în seara de Ajun
Cu ei... o sănioară fermecată
Și-un dar, să nu ne întristăm nicicum,
Adeverind legenda de-altădată!

Glas de colinde se-aude în pridvor,
Din vremea când eram copii și noi,
Cu lacrimi multe la auzul lor
Și nostalgia clipelor de-apoi!

Săgeți de foc mă țintuiesc în prag
Din ochii de copil ce-am fost odată,
Noian de amintiri ce curg șirag
Mă duc la colindat, din poartă-n poartă!

Te-aud măicuță cum mă sfătuiai
Să nu mă las furată de-nserat’
Iar de-o faceam, mereu mă căutai
Sau trimiteai pe taica-l meu prin sat

Să mă păzească de-al câinilor ,,colind”
Și taina nopții ce se lăsa îndată...
Astăzi, măicuță, te port cu mine-n gând,
Iar pașii tăi îi simt pe urme-mi, tată!

Vin sărbătorile... iar tot ce îmi doresc
E să mai fiu copil, să cânt colinde
Părinților, ce astăzi îi iubesc
Din sufletu-mi de fiică și părinte!

Lili Șipoteanu

Fulgi de nea...

Plutesc ușor prin aer și-n legănatul lor
Își fac loc printre clipe în semn de bun rămas,
Luând cu ei doar albul din cerul norilor
Să-mbrace cu el timpul în ultimul popas!

Se furișează-n vânt să-i poarte-n zări, departe,
Pân’ la ghețari rămași în vreme, solitari...
Un vifor le șoptește oftând că nu se poate
Și îi așază-ncet... prea mulți, pe drumuri mari!

Poate c-a lor menire e să ne stea în cale,
Să ne opreasc-o clipă... de ce și cum, nu știm!
Un drum printre zăpezi, mereu e o-ncercare
Și astfel învățăm ce-i bine să iubim!

E câmpul plin de fulgi și albul ne orbește,
Sau doar ne-ncetinește c-o clipă de răgaz,
Luând a lor răcoare și raza ce sclipește
Din orice clip-a vieții vom face un topaz!

Lili Șipoteanu

Decembrie...

E-o lună de povești, cea mai iubită lună
Și timpu-i este tânăr pentru poveri de ani,
E luna ce prin viscol, ea suflete alină
Cu bucurii făcute, fără a fi sărmani.

De când pășim în lume aflăm că găzduiește
Pe doi Moși de legendă ce sunt nemuritori,
Ei zboară printre nori și-nfruntă vitejește
Troienele de piedici din vifor și ninsori!

Și-aduc pe cât se poate în dar la fiecare
Un strop de fericire și-o clipă de alint...
Nu pot să dea mai mult decât ni-e scris sub soare,
Iar prețul lor l-ascundem sub tâmplele de-argint!

De câte ori se cern steluțe de zăpadă
Și-n calendarul vieții o toamnă s-a sfârșit,
Tristeți s-adună-n suflet... dar nu vrem să se vadă
Căci vine cu mult drag, decembrie iubit!

Lili Șipoteanu

Ia-mă în brațe, tu, copilărie!

Ninge cu flori de vis și fulgi de-argint
Pe ulița spre casa părintească,
M-aplec să îi adun, să îi ating,
Răcoarea lor să mă adăpostească.

O sanie mi-e-n gând, pe derdeluș
Așa cum o știam demult... odată,
Când adunam bujori din nori de pluș
Pe fața-mi rumenă de ger brăzdată!

O palmă de omăt primesc în dar
De la vecinul, Omul de Zăpadă,
Să-l ocolesc, a fost însă-n zadar
Și l-am luat în brațe-n plină zarvă

Când speriați de câinii de prin sat
Ne ascundeam sub mantia-nserării,
Și-nvăluiți de plânset și oftat
Cătam drumul spre casă-n largul zării!

Acum e seară și parc-aud lătrat
Și vuiet de sanceu din dealul viei,
Aș vrea să fie totu-adevărat...
Ia-mă în brațe, tu, copilărie!

Și-ascunde-mă prin râsetele tale,
Prin certurile mamei când greșesc,
În clipele cu doamna-nvățătoare,
Și-ți jur că n-o să te mai părăsesc!

Lili Șipoteanu