Când picurii de ploaie picteazã pe nimic

și-n stropi se oglindesc culori din curcubee,

desprinse chiar din Soare a razelor condeie;

tu taci, privind uimită! Nici eu, nimic nu zic!

Spectacol de lumină. Trăire și culoare;

și pe pământ... și-n suflet. Fin, mâna mi-o atingi!

Privirea-ți fermecată și zâmbetu-ți de floare trădează fericirea.

 Dar iar nimic nu zici!

Un freamăt viu ți-e trupul! Văd pieptu-ți cum tresaltă!

Privești la ploaia caldă ce cade curcubeu.

Zâmbești! Te strângi la pieptu-mi! Ești toată-mbujorată!

Tăcerea ta, nu doare! Tăcut, zâmbesc și eu!

Haină ursitoare, la ceas târziu de noapte,

răpitu-ți-a din leagăn plăcerile vorbirii,

cu vorbe nerostite; și ne-nțelese șoapte!

 Dar ți-a lăsat sub pernă simțirile trăirii.

Stăm unul lângă altul. Ești zâmbet și trăire!

Imensitatea lumii în picuri o găsești?!

Nu am văzut vreodată atâta fericire să șadă în vreun suflet!

 Nu-n suflete lumești!

Ochii-mi sunt în lacrimi! Azi, e ziua mea;
Dorul, depărtarea... cum le-aș arunca!
Dor de-a mea căsuță, de ai mei părinți,
Ce-s de vreme bună singuri, părăsiți.

1.Urăsc păcatul! Doamnă, iubindu-te, mereu

Mi-e sufletul prea-plin de Dumnezeu!

2. Urăsc păcatul, doamnă! Te-alint și te iubesc.

În suflet chipu-ți gingaș ușor, ușor, cioplesc!

3. Urăsc păcatul! Doamnă, mă rog și mă căiesc.

Iar numele tău Doamne cu dragoste-l rostesc!

4. Păcatul... e dorință, plăcere... zi lumină!

Destule or fi șase; a șaptea-i spre hodină!

5. Urăsc păcatul, doamnă! Părinții să-i cinstim;

Mulți ani cu sănătate-mpreună să trăim!

6. Urăsc! Urăsc păcatul! Pe gânduri pus-am bride

Spre a lega în lanțuri dorința de-a ucide!

7. Urăsc păcatul! Dar mă-ntreb... e oare

Iubirea nesupusă un semn de desfrânare?

8. Urăști și tu păcatul! Dar oare pe-nserat

De când ne știm , săruturi, nicicând nu ne-am furat?

9. Urăsc prea mult păcatul! Iar vorba mi-e curată;

N-am să-ți arunc vreo vină iubito; niciodată!

10. Urăsc păcatul! Chiar sunt mulțumit

De tot ce-am plămădit și-am împlinit!

Urăsc păcatul... într-un mod firesc!

Urăsc păcatul! Dar păcătuiesc!

Din locuri pământene voiesc a te răpi

Spre a te duce-n-naltul de dincolo de stele,

Acolo unde timpul pe veci se va opri

Și unde-mi stă-n putință a te feri de rele.

Când în salon celest uimită va păși

Cu pas unduitor făptura ta, discretă,

 Chiar sorii-candelabre pe rând s-or oglindi

În rochia-ți cu falduri din coadă de cometă.

Sub a ta talpă, pulberea de stele

Prea-plină de emoții...  va ofta

Că n-a simțit deplina-ți mângâiere;

Atât de gingaș ai călcat pe ea.

Și-n inimă de ceruri, va-ncepe-un vals nebun.

Se prind în dansul nostru mii de stele;

 Hotarele celeste pe rând se descompun

Iar eu și-a ta făptură ne contopim cu ele.

Apoi, când obosită vei vrea să te-odihnești

Voi strânge să-ți pun pernă sub cap, Calea Lactee.

Prin vise-or să te poarte cântările cerești

Iar somnul ți-l va ninge petale de-orhidee;

Fugite dintr-o lume posibil paralelă

Când au aflat se pare de frumusețea ta;

 Li-i greu a se întoarce în lumea lor rebelă

La viața dinainte spre a și-o continua!

Nu voiești a fi ca alții ci voiești a fi ca tine!
Nu rătăcitor prin viață! Nu destin printre destine!
Nu voiești a umple lumea de... nimicnicii comune.
Nu voiești a spune lucruri doar de dragul de-a le spune.
Nu voiești! Însă departe de a face ce voiești,
Labirinturile vieții și ostroavele lumești
Se-nmulțesc văzând cu ochii... te încurcă-n a ta cale;
Spini cu acele cât mâna cresc prea deși pe-a ta cărare
Și te-ndeamnă să o lepezi; nu să urci... ci să cobori;
Căci pe calea coborârii, nu cresc spini... cresc numai flori!
De voiești a fi ca alții, doar... rătăcitor prin viață,
Un destin printre destine, doar o umbră fără față,
Lasă-ți lacrima să cadă, pleacă-ți capul și oftează.
Umilit și fără vlagă, gârbovit... îngenunchează.

După care… te ridică și pășește printre flori.
Te va îmbăta parfumul… pe măsură ce cobori!

Două boli, două necazuri, două trupuri ce atîrnă,

Ce-au învins se pare Moartea, trec ținându-se de mâna!

Doi copii frumoși la suflet... calmi și plini de bunătate,

Sprijiniți merg unu-ntr-altul, emanând seninătate.

Mâna lui, căzu o clipă pe obrazul ei ridat;

Încă vede-n el splendoarea chipului de altădat.

Două lespezi umblătoare... două cruci încovoiate

El o soarbe din privire... Ea își dă părul pe spate

N-au nevoie de cuvinte! Se cunosc... de când Pământul;

Iar purtarea și iubirea le înlocuiesc cuvântul.

Nici azi El nu recunoaște... tot așa, ca-n tinerețe

Că trăiește doar prin dânsa... c-o adoră... c-o iubește...

Ori Ea... știe; îl cunoaște... și-are sufletu-mpăcat

Dar se face-a nu-nțelege, cum făcea și altădat.

Doi bătrâni... un singur suflet...

Sub povara grea... de nea.

Insăși Moartea îi iubește... nu gândește să îi ia!

Nu voiește să îi ducă-n a ei liniște deplină!

În întunecata-i lume... ce nevoie-i de lumină?

Şi-aşa-i e greu! S-o mai repezi

Sau s-o loveşti... s-o faci plebee?!

De tot ce-i rău, s-o-ndepărtezi!

Doar pentru faptul... că-i femeie!

Aminteşte-i că-i frumoasă,

Strânge-o-n braţe, adu-i flori,

Şi-ai s-o simţi... o vor străbate

Prin trup... sute de fiori.

Ochii vor privi şăgalnic, şi vor scăpăra scântei!

Florile-or să se-ofilească-n faţa frumuseţii ei!

Vei dezlănţui o fiară... pătimaş va săruta!

Iar mândria şi orgoliul de pe ea va... arunca

Făr-a te lăsa să afli mult prea mult de-al ei  mister,

Te-ar aduce-n al ei suflet şi te-ar contopi cu el.

Vei citi dezlănţuirea-n şoapta-i dulce...ori gingaşă

Iar dorinţa şi iubirea în strânsoarea pătimaşă.

Vrea s-o ai în aste clipe fermecate... de poveste...

Semne-ţi dă prin toate-acestea cum că ţi se dăruieşte.

Ai crezut c-o ştii de-o viaţă! Şi-ai aflat din acest joc,

Din mirarea ce-o-ai pe faţă că de fapt... n-o ştii deloc;

Şi cum că femeia-n sine reprezintă un mister!

Numai dacă-i şlefuită, piatra fi-va giuver!

Dacă în a ta mirare, cugetând, te vei-ntreba

Cine e de fapt comoara ce se află-n faţa ta,

Vei simţi care-i răspunsul; că-i ştiut de-orice bărbat

Dacă nu, priveşte-i chipul şi-ai să-l afli-atunci de-ndat’:

E... femeie! Doar... femeie! Spună lumea ce o vrea!

Dânsa e... esenţa vieţii! Nu se poate fără ea!

Tandră, dură, iubăreaţă, bună, rea, sau cum o fi,

Dătătoare-i de viaţă! Născătoare-i de copii!

De-o-ntâlneşti, sărută-i mâna, gura, sânul, coapsa,  talpa;

Ca să simtă că-i iubită, mângâie-o  cum mângâi harpa !

Iar sub mâinile dibace, va-nflori, va rezona;

Va ofta unduitoare cât timp ştii cânta la ea!

Fiţi buni,  fiţi blânzi! N-o repeziţi! Nici n-o loviţi, căci nu-i plebee!

De tot ce-i rău, să o păziţi,  doar pentru faptul că-i femeie!

Din tihna nopţii, a ultimului ceas,
Venit parcă din cer, făcu popas...
Un glas... 

Voiai să-ţi spună noaptea vorbe blânde?
Voiai să îţi şoptească ea ceva?
E muza doar; ce-ncet, încet, cuprinde
Doi ochi, un suflet şi... povestea mea.

,,De printre flori de trandafir îţi scriu acum scrisoare...

Mi-e sufletul imens pustiu... şi tare rău mă doare!

Sunt veseli toţi în jurul meu... şi strigă...şi dansează...

Eu mă cufund în tainic hău...

Dar mă gândesc la chipul tău...

Şi el... mă luminează!

Ai să mă ierţi c-am îndrăznit să-ţi scriu aceste gânduri...

Curaj enorm mi-a trebuit să le transform în rânduri!

Când toţi în juru-mi cânt-acum... şi se distrează... şi glumesc...

M-apuc-aşa un dor nebun...

Pe buze dulci,sărut să pun...

Să ştii cât te iubesc!

Sunt îmbrăcată toată-n alb... cam cum îţi plăcea ţie

În locul rochiei de.... seară... mi-am pus gingaşă ie!

Şi-n părul împletit frumos... ce drag ţi-a fost... se ştie...

Pe care-l atingeai sfios...

Apoi... mi-l mângâiai duios...

Am flori de iasomie!

Nu mai pot sta... deja-i târziu... lipsesc de ceva vreme...

Mă strigă toţi... parcă-s vorbiţi pe nume să mă cheme!

Închei acum acest păcat văzut numai de stele;

Uita-i să-ţi spun... iubite drag...

E noaptea... nunţii mele! ”

Şi de atâta aşteptare... s-au stins sărmanele, discret...
Iar din... frumoasele-ambalaje... rămase-s toate doar... schelet!
Morala:
Trăiţi-vă din plin viaţa: frumoasă, aprigă şi... tristă
Şi... n-asteptaţi stimate doamne... ceva ce... încă nu există!

 Zadarnic ne prefacem că ne pasă
De cei aflaţi l-ananghii... la nevoi;
Căci ştim prea bine cât de reci ne lasă
Necazul cel au alţii... şi nu noi .
Iar când acesta, aprig ne loveste,
nepregătiţi... cu sufletele sloi...
Da! Aşteptăm... scârbavnici... la alţii să le pese;
Nevoia ni-i regină-ntre nevoi!

Cândva ţi-a fost vândut pentru arginţi,
Tu l-ai dat gratis... hrană la mulţime;
Iar astăzi, noi, cei ce ne credem sfinţi,
Ţi-l vindem tot mai scump în magazine!

Ţin în mână strâns otrava
Şi mă-ntreb ca un nebun
Când o văd cum doarme goală:
,, Să i-o pun? Să nu i-o pun? "

" -Veţi forma cu aceşti oameni, comandouri separate
Care vor avea misiunea să... atace pe la spate! "

Poţi să ai pieptul Pamelei (Anderson)
Ca bărbat poţi să fii... fain
Dacă n-ai nimic în creier,
E doar... chestie de...,,dizain!"