Aseară era obosită, ca să se gândească prea mult că era pentru prima oară în viaţa ei, când se îmbarcase pe un vapor. Primii zori ai dimineţii care intrau prin ferestruica închisă ermetic a cabinei, o treziră pe Daniela. Se sperie puţin, pentru că simţea cum patul se balansa cu ea. Nu înţelegea ce se întâmplă, dar privind în jurul ei, îşi aminti imediat unde se află. Simţi câteva secunde o nelinişte apăsătoare, dar îşi reveni, spunându-şi că nu are de ce să-i fie teamă, că nu era singură acolo, că sora ei Ana, cumnatul ei Dorin şi nepoata sa Giulia nu ar fi permis să i se întâmple ceva rău.
Şi lăsă toată îngrijorarea la o parte, amintindu-şi de drumul pe care îl parcursese alături de familia sa, din România până la Muntenegru. Drumul cu maşina fusese obositor, plecaseră alaltăieri din Orşova. Se opriseră vreo două ore la Negotin, în Serbia, unde locuia Ofelia, o altă soră de-a ei. Revederea cu ea şi cu familia ei fusese scurtă, dar plină de bucuria tuturor, ceea ce-o făcu să zâmbească, în timp ce privea mocheta gri, din cabină. De la intrare, pe partea dreaptă era un dulap suspendat şi unul frigorific. Pe partea stângă era baia, apoi câte două paturi supraetajate pe ambele părţi şi o măsuţă în dreptul ferestrei mici. Continuă să-şi aducă aminte de ziua de ieri, când ajunseseră la Muntenegru.
Ieri-dimineaţă, Dorin luase patru bilete pentru îmbarcarea de seară. Apoi s-au plimbat puţin prin portul de acolo, după care s-au retras într-o pădurice, unde soarele îşi întindea razele peste tot şi verdele copacilor strălucea. Cerul senin se unea cu copacii înalţi, pământul ardea şi Daniela era foarte fericită, căci era şi ziua ei de naştere. De când se ştia, îi plăceau muntele şi natura, întodeauna simţea cum energia pozitivă o invada pe de-a-ntregul, când se afla în astfel de locuri.
Mai erau oameni pe-acolo - probabil localnici - care făceau gimnastică sau alergau. Ana şi Dorin întinseră nişte pături şi puseră masa compusă din sandvişuri, brânză, roşii, apă minerală şi suc. Daniela şi Giulia se aşezară şi ele, alături de ei, începând să mănânce cu toţii.
- Hei Dani, cum ţi se pare pe-aci? o întrebă Dorin.
- E foarte frumos, sunt foarte bucuroasă că mă aflu aici.
- Cum să nu-i placă? întrebă Giulia, mai ales că azi este o zi specială pentru ea, şi ce-i mai frumos, oare, decât o călătorie în afara ţării, cu prilejul acestui eveniment important din viaţa ei?Aaa! Am uitat ceva! Şi ridicându-se, o porni spre maşină.
- Da unde te duci? o întrebă Daniela.
Dar Giulia nu-i răspunse, văzându-şi de drumul ei. Deschise maşina, şi din portbagaj scoase o plăsuţă roşie, apoi se întoarse şi i-o înmână. Daniela o luă, o privi puţin, apoi scoase din ea un pachet micuţ. Îl desfăcu şi descoperi în el un set de bijuterii, compus dintr-un lănţişor, o pereche de cercei şi un inel de aur. Bucuria o inundă încă o dată şi le mulţumi tuturor, în timp ce toţi trei, începură să-i cânte ,,la mulţi ani!'' şi să-i ureze toate cele bune. Apoi uitară câteva minute de mâncat, râzând şi sărind pe ea s-o îmbrăţişeze şi s-o sărute pe obraji cu foc. Gălăgia care o făceau, atrase puţin atenţia celor care făceau sport pe acolo, apoi îşi văzură de treaba lor, ca şi cum nu ar fi văzut şi nu ar fi văzut nimic. Având spirit de observaţie, Daniela spuse:
- Măi, dar ăştia, chiar sunt indiferenţi, nu le pasă de ce se întâmplă în jurul lor, spuse ea.
- Ei Dani, îi răspunse Ana, pe-aci şi prin Italia nu-i ca în România, unde toţi se ocupă de toată lumea, dar de ei, uită cu desăvârşire. Ai să vezi tu, că în străinătate, fiecare e cu treaba lui. Sunt unele lucruri diferite, faţă de cum e pe la noi. Unele îţi vor plăcea, altele nu.
- O să-i placă Italia, cum să nu-i placă? vorbi şi Dorin, lasă Dani, te voi duce să vezi cât mai multe locuri din Reggio Calabria. Vom merge şi în Sicilia, prin locurile unde s-a filmat serialul Caracatiţa, îţi voi mai arăta şi munţii, şi marea de-acolo. Îţi promit eu că îţi va plăcea.
- Abia aştept să ajungem. Şi vă mulţumesc frumos, pentru cadou!
- Hai, gata, lăsaţi vorbitul şi mâncaţi! le spuse Ana, râzând. Că acum nu vă mai tace gura, iar mie mi-e foarte foame.
- Ia uită-te la ea! exclamară Dorin şi Giulia, în acelaşi timp, râzând şi ei, da nu-ţi vezi de treaba ta, şi nu mănânci? Pe noi lasă-ne să vorbim şi să o distrăm pe Dani. Şi lasă, că mâncăm noi, nu te teme.
- Bine măi, bine! le răspunse ea, fără să se supere, treaba voastră, faceţi cum doriţi!
Şi continuară să glumească şi să râdă cu toţii, în timp ce mâncau. Daniela râdea cu ei, din tot sufletul. Atmosfera veselă care se crease între ei, dură mult timp. La un moment dat, pe la ora şase, Dorin le spuse:
- Cred că ar trebui să ne pregătim de plecare. La ora 8 trebuie să fim în faţa intrării, la bac. Îmbarcarea durează două ore şi pe la zece se pleacă.
- Na, bine atunci. Hai să strângem de pe-aci şi să mergem, spuse Ana.
Şi se apucară să strângă totul, le duseră la maşină, după care se îndreptară spre bac. Emoţia ce-o cuprinsese la gândul că va călători cu bacul, parcă-i dădea aripi, deşi oboseala începea să-şi facă loc în fiinţa ei. S-au îmbarcat în cala navei. Îmbarcarea lor durase cam o jumătate de oră. Pe o parte intraseră maşinile mici, pe cealaltă parte, tiruri şi alte maşini mari. Au urcat cu liftul până la etajul doi al bacului, şi aşa au ajuns în cabina cu cele patru paturi supraetajate în care Daniela se trezise adineaori şi recapitula în gând toată călătoria până aici. După ce fusese aseară la baie, se pusese intr-unul din paturile de jos şi în timp ce Giulia îi spunea ceva, ea adormise. Ana şi Dorin urcaseră puţin la bord şi când reveniră, Daniela era în ţara lui Moş Ene.
- Dani! Dani, trezeşte-te şi aranjează-te, e dimineaţă! La ora şapte este debarcarea, îi şoptea Dorin.
- Bună dimineaţa, Dorin! îi răspunse ea, sunt trează.
- Bună, Dani! Atunci, haide, este şase acum, într-o oră trebuie să fim gata.
- Ana, Giulia! Hai, treziţi-vă şi voi!
În timp ce Ana şi Giulia spuneau ceva intraductibil, Daniela se îmbrăcă şi merse la baie. Când ieşi, Giulia se duse prima după ea.
Când ieşi de la baie, Daniela se apropie de măsuţa din dreptul ferestruicii închise ermetic şi privi atent. Inima îi stătu pe loc în faţa priveliştii care i se arăta în faţa ochilor. Marea era în voia unui vânt uşor care o neliniştea, făcând-o să respire prin valuri micuţe şi spumoase. Şi deasupra, un cer senin o veghea. Nu se vedea nimic în zare, decât apă şi şi cer. Era pentru prima oară când vedea aşa ceva. Încercă să fie mai atentă, dacă mai vede ceva, dar nu, apa şi cerul se uneau ca într-un tablou. Privi mult timp, fascinată de această imagine vie, în timp ce fericirea punea stăpânire pe ea, gândind:
,,Doamne, Dumnezeule! Este superb! Niciodată nu mi-am închipuit că poate fi atât de frumos!'' Dar, după ce se minună un timp, simţi un fior pe şira spinării, care pătrunse în toată fiinţa ei şi începu să simtă un tremur. Raţiunea nu-i lăsa dreptul de a-i fi teamă de ceva, dar subconştientul ei trezise în ea sentimentul de o teamă înfricoştoare, deşi nu-i ştirbea nici din fericirea pe care o simţise adineaori, când privise prima dată pe geam. Nu mai înţelegea ce simţea, conştiinţa şi raţiunea ei o luaseră razna. Da, putea să afirme sus şi tare, deşi îşi spuse numai în gând, că pe cât de fericită era pe de-o parte, pe atât de înfricată se simţea în acelaşi timp. ,,Doamne, abia acum reuşesc să înţeleg pe pielea mea, sensul cuvântului nirvana. Starea mea sufletească, amestecată cu euforia şi cu teama de gol, îmi dau acest sentiment de nirvana pe care nu reuşesc să mi-o explic! Doamne, sunt în mâinile Tale, ai grijă de mine!'' Sprijinindu-se de măsuţă, cu ochii ţintiţi spre apă şi cer, zări la un moment dat o linie, care, pe parcurs ce bacul înainta spre destinaţie, se îngroşa, până începură să se distingă nişte forme.
Fiind atât de concentrată din cauza a ceea ce vedea şi simţea, uitase cu desăvârşire de familia ei şi de tot, dar Ana o trezi la realitate:
- Ce-i, Dani? Îţi plac marea şi cerul? Aaa, uite acolo! Vezi formele acelea? Ei bine, suntem aproape de Bari, mai avem puţin şi ajungem pe pământ, unde ne e locul, îi spuse râzând, sora ei. Şi privind-o cu atenţie, îi mai spuse, să nu-mi spui că te-ai speriat puţin! Stai liniştită, e normal, la fel am simţit şi eu prima oară când am venit!
- Da, îmi plac, spuse ea încet, e superb! Dar nu m-am speriat.
- E o frumoasă experienţă, aşa-i? Uită-te şi tu la ea, nu cred că va uita niciodată apa şi cerul acesta. Adevărul e că este ceva extraordinar, e ceva ce nu ai cum să vezi prea des! spuse Giulia.
- Lăsaţi vorba şi haideţi, că acuşi ne anunţă că trebuie să ieşim din cabină pentru debarcare, zise şi Dorin.
Nici nu termină bine vorba, că se auzi o voce feminină care îi anunţa că pasagerii sunt rugaţi să se pregătească pentru a ieşi din cabine. Îşi luară bagajele şi ieşiră cu toţii la recepţie. Erau printre primii, dar nu dură mult şi sala se umplu de oameni. Dură ceva timp până să fie anunţaţi că trebuie să coboare. Au coborât din nou cu liftul şi au făcut câţiva paşi până la maşină. După ce s-au urcat în ea, au mai aşteptat cam vreun sfert de oră până când s-a deschis uşa masivă a calei şi au ieşit. Dorin s-a îndreptat cu maşina spre Gallico, unde locuia familia lui, exclamând:
- Doamneee! În sfârşit, mai avem puţin şi ajungem acasă!
- Daaa! În sfârşit, suntem ca şi acasă! exclamă şi Ana.
- Dar durează mult până ajungem? întrebă şi Daniela.
- Vom ajunge în patru ore, îi răspunse Giulia.
- E frumos locul unde locuiţi? mai întrebă ea.
- E foarte frumos, Dani, o să-ţi placă, îi răspunse Dorin. Ai să vezi tu.
- Da, îţi va plăcea foarte mult, mai spuse şi Giulia.
În timp ce familia ei era bucuroasă de ajungerea lor acasă, cum le plăcea să se exprime, Daniela se întoarse cu gândul la călătoria cu vaporul. Amintirea ei era aşa de vie în faţa ochilor, de parcă ar fi fost încă acolo. Revedea limpede marea şi cerul care se uneau, valurile spumoase şi simţea balansul bacului, de parcă era aievea. Şi fericirea amestecată cu teama o invadară din nou. Dorin s-a ţinut de cuvânt în perioada cât ea a locuit în Italia la ei, a dus-o peste tot în Gallico, a plimbat-o prin munţi, a dus-o să vadă şi Sicilia. Toate locurile pe care le-a vizitat au fost o adevărată încântare pentru ea, dar niciunul din locurile pitoreşti ale frumoasei Reggio Calabria înconjurată de marea albastră şi spumoasă, nu a reusit să-i mai trezească acele sentimente pe care le-a simţit pe vapor.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, Aurora!