Ceasul dimineţii

135602319?profile=original

Tresare soarele când ceasul dimineţii
îl îmboldeşte şi se-apucă să-i ciupească razele
care-ncep să tremure văzând cum noaptea
se-ndepărtează cu paşi siliţi trăgându-şi
pledurile înstelate noroase ploioase
că pe cel desenat cu luna e cel mai greu
de urnit datorită eclipsării sporadice.


Dansul razelor începe cu paşi uşori
pe-o linie de cer apropiată de pământ
acolo unde apele şi munţii se-mbrăţişează
în zarea-ndepărtată prinsă din zborul
privirii ce cuprinde imaginile pentru
a le picta cu pensulele memoriei
pe spiritul dornic de frumos şi de fantastic
de-acolo de unde se nasc întrebările
fără răspuns şi simţurile se trezesc vioaie
prin suflet şi trupul îşi ia avânt spre viaţă.


Nu se vede nimic prin răsăritul soarelui
decât razele care-ncep să dansese
lumină din ce în ce mai mult
pământul se-arată în toată splendoarea lui
cerul vorbeşte şi el despre culoarea sa
dar nimic din ce are omul de-a fi fericit
de făcut sau de pătimit nu-i spune
ce-i va aduce ziua ce tocmai se-arată.


Totuşi aburii seducători al unui ceai sau a unei cafele
sunt un început în incursiunea clipelor
ei lui lor ce se vor intersecta în acelaşi timp dar
care vor aduce fiecăruia dintre noi ceva
alte bucurii necazuri sănătăţi boli etc.

Mihaela Moşneanu

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu PASSACAGLIA - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 2 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
 rime: criza / destul
Acum 10 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
rime: cavaler / orizontul
UNUI TĂNTĂLU
 
Se pretinde cavaler,
Dar e mai degrabă tontul,
Că îngust…
Acum 10 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNUI PRETINS SCRIITOR Nimeni nu era ca el,Se credea un menestrel,Însă când i-apăru carte,Am…
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Cabana Gura Zlata este unul din punctele de intrare în Parcul National Retezat alături de cabanele…
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Produsul de mai sus este o medalie aparte conferită câștigătorilor unei competiții de dans. Piesa…
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ISTORIE RECENTĂ PRIN MEDALISTICĂ – REVOLTA ANTICOMUNISTĂ DE LA BRAȘOV (15 NOIEMBRIE 1987) în Hobby-Club Cronopedia
Acum 19 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – EXPOZIȚIA GENERALĂ 1906 – PAVILIONUL REGIA MONOPOLURILOR STATULUI   în Hobby-Club Cronopedia
Acum 19 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
06. (poezie, cybersonet)

iubește în noiembrie…
Acum 20 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - iubește în noiembrie (cybersonet xxix) în Cronopediada grup
Acum 20 ore
Ioan Muntean – iubește în noiembrie (cybersonet xxix) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – iubește în noiembrie (cybersonet xxix) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 20 ore
Mai Mult…
-->