Sta, tristă, fata-n peisajul trist,
Învinsă de-ntrebări şi temătoare:
"-O, Doamne,-i adevăr? Eu mai exist?
Iar dacă mai exist, ce rost îşi are?
Ce rost Singurătatea-mi în Tumult,
A mea Iubire neîmpărtăşită,
Al vieţii murmur dacă nu-l ascult,
A mea Tristeţe-n lumea fericită?"
Şi-n liniştea aceea, din Înalt,
O voce-nvălui întreaga Zare -
Cine putea să fie, cine alt
Decât El, Dumnezeul Sfânt şi Mare:
"-Oricare dintre voi e înzestrat,
Oricare dintre voi îşi are rostul;
De vreţi să vă-mpliniţi cu-adevărat,
Găsiţi-l şi aflaţi-i pe-de-rostul."
Abia sfârşi, El, Domnul de vorbit
Iar fata se-nclină, spunând o rugă,
Văzu, în depărtare-al său iubit
Zbătându-se, dorind, parcă, să fugă.
Ce ironie, biet învingător!
Voia să-nstăpânească Necuprinsul,
Pe-arenă clown, sau un gladiator
De râs, de plâns, al Lumii eşti Învinsul.
Cu fata noastră ce s-a întâmplat?
Şi-acum trăieşte, rog să-mi daţi crezare,
În plină Zi, sub Cerul înstelat,
Ea se arată, albă întrupare.
La rândul său, băiatul, ne-nstrunit,
Cu ură îmbătat peste măsură,
Pe suflete aşterne văl cernit
Şi moină pe a inimii căldură.
Se întâlnesc şi-acum, de vreţi să ştiţi,
Şi fata cea cuminte, şi băiatul,
Dar nu, precum aţi crede, fericiţi
Şi nici uniţi, cum este, sfânt, lăsatul.
Aparte, foarte, unul de cel'lalt,
Atât de-nstrăinaţi şi-atât departe,
El vine din Infern, ea din Înalt;
Duşmani au devenit, duşmani de moarte.
Comun, un scop, cei doi vor fi având,
Comună, chiar, de nu le-era menirea:
Ea-nluminând al oamenilor gând,
Cu gândul, infestând, el, omenirea
Comun un scop cei doi vor fi având,
Comună, chiar, de nu le-era menirea:
Ea-nluminând al oamenilor gând,
Cu gândul, infestând, el, omenirea.
A'lor iubiri în uri s-au transformat,
Voind să-nvingă fiecare-n parte,
Răspunsul e-n al vieţii tonomat
Iar cheia stă ascunsă-n Marea Carte.
Două iubiri unite pătimaş,
Două rubine vii, dezlănţuite,
Arzînd de dor pe-al Dragostei imaş
Ca două mieluşele-au fost jertfite.
In cel trecut de vreme incercat,
Când Diavolul îşi permitea să spere,
Doi tineri, ea Credinţa, el, Păcat,
Au transformat Iubirea-le-n Durere.
Cu suflet trist şi ochi întrebători,
Când Noaptea cobora dulce şi-albastră,
Se îndrepta frumoasa- adeseori
Spre mare-a Universului fereastră:
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
23. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
zori rebeli…
22. (poezie, cybersonet)
~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Bucuria iernii
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc, Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care nu mai este dorit,Mă bucur când totul în jur este iar albit. Mă gândesc mereu la marea ninsoare, Zăpada din Cer colorează întreaga zare,La…
Citeste mai mult…Timpul
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți Prin toate trecem o dată în viață toți Au trecut lacrimi care dor foarte tare Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite Au trecut…
Citeste mai mult…Cuvintele
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos într-o carte , Dar le arunc repede pe cele supărate. Mă ajută adesea să gândesc în tăcere ,Pe foile albe pot să fac o altă alegere, Scriu totul cu…
Citeste mai mult…Un gând al iernii
A nins iar foarte tare acum spre seară, Și vremea este câteodată mai sonoră, Fulgii de zăpadă toți bine s-au adunat,Dar iarna mereu în curte a mai cântat. În casă este cald dar afară frig acum,Iar vântul este și pe al iernii rece drum Fulgul de…
Citeste mai mult…
Comentarii
Scumpă Rodica, prietenă a
sufletului meu, mulțumesc mult
pentru frumoasa apreciere!!!
Cu drag, Maria
P.S. Ceva de genul celor descrise de tine, a scris și
profesor dr. Marcel Crihană!!!!
minunat! O poveste in bversuri care sper sa continue! Iubirea dintre credinta si pacat, doua flacari arzand altadata s-a jertfit pe imasul Dragostei. Cata ingeniozitate si cat licar sufletesc in acest poem! Telul ce a indemnat-o catre iubire a inaltat-o, ea risipin lumina si placere in jur, iar el imbatat cu ura, sufla moina peste suflete infestand omenirea. El, un Lucifer atat de dornic, de setos de dorinta! A fost izgonit din locul cel Sfant, a fost izgonit din iubire. Un "Luceafar", dar si o lectie de geneza. Felicitari, doamna Maria Niculescu!