Şi,…te iubesc, îi zic. Dar el… nimic.
Avea gura-ncleştată.
Doi ochi îchişi stătuţi ca dig
la marea-ntunecată.
Spre el s-alerg, vămi mă opreau,
în mână având un colac.
Preasfinte clipe prohodeau;
trei popi de popi şi unul Drac.
Şi,… nici nu ştiu ce timp era;
ningea, ploua, curgea rugină…
cu umbra-n ceas mă dezmierda,
când eu pupam o rece mână!
Pe urma lui, strigăt în veci,
al nunţii mele gând s-a pus.
El a plecat. Tu un’ să pleci!?
Aşteaptă şi al tău Apus!
Comentarii