Sunt un amalgam de sentimente, o rețetă a unui cofetar ce nu folosește zahărul, sunt o contradicție, o incertitudine. Sunt și nu sunt. Îngerul meu păzitor și-a atins o aripă de flacăra lunii, iar eu am căzut secerată pe golul pământ. Cu sufletul amar, cu gândul negândit, cu visul nevisat, cu cuvântul nerostit. Nimic nu mai are valoare. Nimic nu mai are sens. Judecată fără vină, pusă la zid și executată înainte de sentință, devenită tăcere înainte de silabisirea cuvântului. Voi deveni o absență fără ca măcar să fi fost cândva o prezență. Voi măcina această clipă la infinit, chiar dacă nu-i voi cunoaște culoarea. Voi încerca să mai cred că omul e frumos...și bun....și iubitor. Voi încerca să mai zbor târâindu-mi trupul îngenunchiat peste ecoul vieții. Voi încerca să mă adun înainte de a fi împărțită. Voi încerca să adaug umilinței încredere. Voi încerca să trăiesc așteptând viscolul de fluturi.
Eu
Postat de Zagavei Emilia-Paula pe ianuarie 10, 2019 la 0:43
Comentarii
Vă mulțumesc!
Frumos...Felicitări!♥️