Exerciţiu de tăcere

 

Eşti aici, la sfârşit de lacrimă 
şi început de noi. 
îmi desfaci nasturii
fiecărui gând, 
dezbrăcându-mă de mine,
mă contempli cu buzele
arse de aşteptare.
Mă guşti cu ochii, 
din care a plâns neliniştea – 
izvor de dor.
De pe genele necunoscutului
alunecă miracolul 
de a te iubi repetat
nevăzut şi complicat,
articulată de emoţie.
Doar tu mă acorzi 
cu predicatul clipei,
ne dăm întâlnire cu inima 
la prezent.
Mă atingi cu rouă de cuvinte
să crească-n mine 
sămânţa de vis – 
un mâine,
pe care stă tolănit infinitul.
Îmi traversezi sufletul
fără semafor,
sufletul are culoarea
apropierii noastre
şi paşii tăi se aud în mine
ca un tropăit de viaţă
ce-mi spune: 
Mi-ai lipsit dintotdeauna!

 

Tăcerea mă strigă
îi aud vocalele 
fugite de pe portativul dragostei
să ne (în)cânte… 
Acum tac să-ţi pot auzi ecoul…

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->