Gările lumii

( Poem nenumerotat)

Aseară, când te-ai lepădat de mine,
de frig ce îmi era credeam că inima o să facă pneumonie.
De-aseară,
pe sub cerul fără de nici o culoare,
mi-au rămas toate gările lumii numai mie
cu sălile reci de așteptare.
Azi noapte toți meteoriții universului mi-au căzut în cap;
în nici o amintire cu tine nu mai încap.
M-am pus rău cu lumea,
bolborosesc în limbi necunoscute,
mi-am făcut dușmani.
*
Aștept o liniște dementă să mă răvășească
sau să mă soarbă cu înghițituri mici
precum sorbi ceaiul.
Frământ în palme bucăți de hârtii;
repet în gând, repet cu voce tare,
dar tot nu pot să învăț pe de rost să-mi iau bun rămas,
așa că mi-am notat replica de adio pe o fițuică,
în cazul în care devin subit uitucă.
*
Fir-ar să fie, nu m-am dat cu roșu pe buze
de la despărțire;
m-am umplut de cotidian,
mi-au rămas brațele obtuze,
pe frunte s-au născut o mulțime de riduri,
mi s-au înmulțit pistruii pe nas,
nu mai alerg, merg la pas,
pe când viața umblă cu șotii.
*
De unde răsari, nu știu.
Apari din cerul fagure de miere,
fără flori, fără bomboane, cu palmele goale,
cu mânecile cămășii suflecate până la coate
fluturând zâmbete precum batiste colorate.
Cât te plac când mă placi!
Picioarele mele, kilometri de bulevarde elegante,
niște toante, nu-mi mai sunt amice,
desculțe devin comice,
încrucișate o iau înaintea trupului;
ca pe coclauri umblă teleleu.
După ele, aruncată ca din praștie, vin și eu
cu toate cutremurele viselor sparte,
cu sufletul schilod,
cu brațele vraiște,
cu mintea năucită,
cu inima zăpăcită
de dorul tău.
Să nu-mi mai lași toate gările lumii mie;
nici vântul nu le-a vrut în chirie,
dragul meu!

Veronica Șerban
(16.05.2019)

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 33 minute
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 35 minute
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 39 minute
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
1 oră în urmă
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
Acum 7 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 7 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 7 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK THANK 91 - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MINĂ DE AUR DIN LOCALITATEA UNGURENI, JUDEȚUL MARAMUREȘ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN FILATELIE – ORGANIZAȚIA DE PIONIERI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Mai Mult…
-->