Mai lasă-mă să-Ți fiu un albatros,
Ce-Ți pune-n tihnă marea la picioare,
Iar țipătu-mi febril, de vânturi ros,
Sub un torent de nori să se pogoare!
Pe cerul sur să-Ți scriu un legământ,
Cu sângele amurgului să-l perii,
În univers, renască un pământ,
Nerăvășit de patima durerii!
Din așteptări să nu mai crească spini
Și din trecut să nu țâșnească flame,
Să ne-nvelim cu ramuri de măslini,
Pășind pe rouă, nu pe-ncinse lame!
Primește-mă în poala Ta, să zbor
Cu aripi noi, sub bolta opalină –
O lebădă cu rol de precursor
Al oastei Tale, ce va fi să vină!...
Comentarii
Mulțumesc, draga mea Adina, pentru rezonanță și cuvintele de apreciere, care mă onorează! Te îmbrățișez!
O poezie perfectă, cu încărcătură emoţională. Feicitări,Camelia !