Blog

 din diademe de imagini pure
 ce-ntreaga viață-am adunat -
 azi, eu îmbrac haine mature
 cu o croială, ce o plac...
 
 nu am nevoie de rațiune
 nici de gândire chibzuită -
 căci ele sunt croite-anume
 după imaginea-mi dorită...
 
 au un ce

Sub boltă cerului

se dezlănțuie  furtuna

îmi spulberă grădina

mea de trandafiri

și fragede zambile...

privesc îngândurată

 în suflet trăiesc amintirea

ce a țese din furca vremii

un trist covor de lacrimi

simt  visul cum se stinge

sub stele albastre

ce se topes

Din locul care  se numea casă

S-a conservat doar sârma ghimpată.

Cenușa de pe frunze m-apasă...

Viața asta nu-i decât o pată!

Pe cine să-ntreb ce mai urmează,

Când drumul e-acoperit de oase?

Voința-i seacă, acum mimează

Trei melodii cu notele joase.

Să asc

-E normal să avem un echilibru, pe care e musai să-l păstrăm în faptele şi vorbele noastre. Altfel se întâmplă cam ceea ce ne arată televiziunile, la emisiunile de scandal şi la ştirile de cancan. Ştiţi, continui discuţia, domnul meu profesor Benia

sunt strigăt intrat în "trupul" rațiunii
cu noțiune de argument spațial
sunt eu... ești tu... suntem noi
împinși de impulsuri de tip comercial
ne mulțumim cu dorințe de șansă pierdută
doar așa ca să fie un ceva perceput
de clipa ce stă pe buz

azi lumea mea e în schimbare
gândind la tot ce e frumos -
natura ta iubito, e culoare
și-i plină de-un special miros...

azi te zăresc cu ochii minții
în Paradisul tău, unic... de vis -
acum la anii bătrâneții
când părul meu de ani e nins....

dar vârst

Pășesc desculț prin iarba mătăsoasă

sonet

Pășesc desculț prin iarba mătăsoasă

Și calc ușor să nu-i omor culoarea

Pe față, brusc, îmi așternu paloarea

Pustiul ce domnea pe dulcea-mi casă.

Stă înclinată vechea poartă care-a

Înțepenit de vreme și nu-i pasă

C

 Aici, chiar aici unde piciorul meu a călcat pentru întâia oară, Regina României mele oprea trăsura. Dincolo de gardul acesta din piatră albă, văd aşa-zisul Castel. O clădire modestă, ţinând cont că era construită pentru o Regină, dar care inspiră r

cel mai mult timp petreci în trecut

deșirând viața ca pe un pulover vechi

lăsat în uitare

mâine îl vei împleti la loc cu nasturi din cochilie de melc

și anchior

să fie cool

vei mai adăuga și ziua de azi de pe alt ghem

cu ață de altă culoare

îți vei face un c

Curg ape învolburate

și norii plâng

în prag de toamnă

lângă trista cetate

unde amurgul

se destramă

o lacrimă se scurge pe ruine

afară e frig şi vânt

adun din clipa amară

a unui gând, prima amintire

port în priviri întristarea

timpului ce dispare

pe jos

Pe coama muntelui, dezgolită aproape indecent de podoaba-i vie și eternă, de către vânturile turbate slobozite din tainițele cerului, șade păstorul doborât de tristețe și dezolare, jelind tăcut oastea brazilor răpuși de-a valma, cât vezi cu ochii,

            Tata

            Moto 1: „Dear father” (Laura Bretan)

            Moto 2: „Uneori, cel mai sărac bărbat lasă copiilor lui cea mai bogată moştenire." (Ruth E. Renkel)

         Moto 3: „Este cu mult mai uşor să devii un tată decât să fii

 -Am fost căsătorită cu un domn, ofiţer în armată, îmi şopteşte doamna Angela.L-am iubit, poate şi fiindcă a acceptat-o pe mama, cu care s-a înţeles.Din păcate, am fost martoră la o scenă, pe undeva pe Calea Vicoriei, când soţul meu a binevoit să int

mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă

a morții

bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri

și-mi  refuză bănuțul de aur

ca să trec Styxul

lăsându-mă zombi

nici om

nici înger

un fel de mort viu

strivit între două lumi închise ermetic

dac-aș putea mi

Mi-e dor de primul gângurit?

Sau poate-aș vrea să mă mai nasc o dată?

Nu știu unde și când am greșit?

Ce întrebări sinistre! Sunt debusolată?

Mă-nchid în carapacea viselor spulberate

Dorind să-mi schimb identitatea șubrezită.

Clocesc un plan, dar zilele-m

dacii-au fost și vor rămâne
printre noi, deci ii simțim -
Spiritul lor, are-un nume
ce e de lumină plin.

sunt român și am mândrie
ce în suflet eu o port -
lupt cum pot, prin poezie
contra celui ce-i despot.

mintea mea, este curată
suflet, inimă... la

Zi de zi, de dimineață, mă trezesc cu chef de viață,

Mă gândesc cu drag la tine iar asta îmi face bine –

Merg, mă plimb, fumez, mănânc, este timpul pentru piață,

Dar de asta nu mă plâng, îmi imaginez de tine;

Știu, la tine este noapte, visele te-au răsf

M-am oprit la marginea vechilor vise,
Și am călătorit printre astrele aprinse,
Purtam o rochie albă într-o seară,
Luna își revarsă lumina de ceară.
Banca din parc ne mai ține minte,
Îți luminează privirea un sărut pe frunte,
Bem din cupele pline vinu

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

privești în gol

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în geam

încercând să îndepărtezi noaptea