mă gâdilă râsul Unversului 
 topoganul îl lasă să alunece 
 către mine -
 pe o stradă aglomerată 
 eu cântând la chitară 
 doar flori neudate la timp... 
 
 mă mângâi cu degetele irosite 
 pe caldarâmul pașilor mei 
 arătătorul dirijea

- Toţi au fost aşi, iar eu am văzut că şcoala românească de medicină a dat absolvenţi de geniu. Însă, altceva m-a făcut să fiu mândră de faptul că am lucrat cu aşii vremii şi al vremurilor bune ale medicinii româneşti: doctorul Popovici, care luptase

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

lângă sufletul tău

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

De-ar fi să mă mai nasc o dată, eu tot pe tine te-aș iubi,

Te-aș căuta în lumea toată și te-aș afla și m-aș albi,

 Mi-ar deveni fața lividă, când te-aș găsi, de bucurie,

 Căci niciodată prin firidă nu am aflat ca tine-o mie

De feciorelnice codane, în lu

Îmi făcusem un plan. Speram ca el să mă ajute să termin şcoala, fără să aduc vreo atingere cuiva, dar mai ales sensului vieții mele, a moralei şi a demnităţii mele, iar eu să plătesc chiria la mătuşa lui, achitându-i banii în două rate lunare. Credea

Eroi de-acum statui pe soclu
Se mărginesc să vă privească
Şi-n sinea lor să-şi spun-adânc:
Români, sufletul vi-i iască!

Chiar v-a-ndobitocit ban,
De lui cu toţii vă plecaţi?
Cu bani acumulaţi averi,
Dar linişte nu cumpăraţi!

Mai vine câte un cutremur
Din când

unii trăiesc într-o viață ca o linie dreaptă

mie îmi plac serpentinele strânse ale gândului

prăpăstiile de sub ele

povocarea insidioasă a cerului

aruncată ca o mănușă albă alpinistului singuratic

care escaladează  culmile lunii

pe întuneric

și-n plus

mă fasc

n-ai de ce să te simți așa mândră

pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero

grade celsius

ți-acoperit fața

ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice

precum pietrele din Stonehenge

și ochii ți-au înghețat în orbite

ai zice că sunt două cuiburi

Cad fulgi albi peste Ţară

se aștern ca un covor

gândul de tine mă-nfioară,

umplând sufletul de dor

ninge cu-amintiri în noapte,

ca-ntr-un vis fară pereche

ninge peste munți și văi

pleoapele îmi sunt udate

amintind de ochii tăi

de clipele ce au trec

O altă primăvară încet, ușor

Pictează viață peste crengile blânde,

Când iese soarele dintr-un foișor.

Secundele, acum puțin flămânde,

Își hrănesc, rapid, trupul cu lumină,

Adulmecând misterul, tremurânde.

Constat instant că iarna-i o ruină.

Evadez. Natura

Susur de vioară
de Gabriela Mimi Boroianu
17.02.2017

De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele,
Din mugurul de verde ne-mblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele,
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit.

De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut,
În visele ce mor

Mi-amintesc de primăvara

primilor ghiocei

și de zborul gingașilor fluturi

ţineai în palmă,

roua de pe flori

când, spicele de iarbă se legănau

sub pașii de copii

privighetorile cântau în pomii înfloriți

și aprindeau nostalgice priviri

astăzi şi-au pierdut par

Suflete cu aripi schilodite,

Vă conjur să nu zburați în sus!

N-ați gustat nici iernile cumplite,

Nici mirajul versului apus.

Pentru o poemă mai frumoasă

Ca monotonii ce vă umbresc,

Ați luat obsesii de acasă:

Cele care-n veci vă prigonesc.

Și, în virtutea sin

Noaptea-i tăcere, adaus de visare
O stea, a doua, sute, milioane -
Pe cer senin, apar, eu le zăresc
Și-apoi cu unică răbdare le privesc...

Sunt-neinsemnat, fără noțiune
În lumea asta crudă, lume -
Singurătatea, mi-i unică tovărășie
Ce stă cu mine... ca să f

Când voi simți nevăzutul
Aidoma
Celui care nu vede
Voi înțelege
Că sunt exponentul
Dublurii
Ce își mișca trupul
Pe o linie
Condiționată de timp.

Două lumi paralele...

Doar o fracțiune de secundă
În infinitatea universului.
Mersul mi-a deveni

E întuneric și e noapte

doar luna singură mai poate

să lumineze-abisurile toate

și tristul amurg din noi

cuvintele, abia mai ies din adâncime

ca nişte alge din mări tulburate

necunoscute amintiri ne cheamă

scântei dintr-o viaţă

pe care am trăit-o

frânturi ca

Am pescuit secunde reci.

Tu ești absent sau doar mă cerți…

De ce trebuie să tot pleci?

Iubirea a fugit spre terți.

Cuvintele-s dure și seci,

Iar tu m-ascunzi între coperți!

Am pescuit secunde reci.

Tu ești absent sau doar mă cerți…

Taci. Posibil că mă jude

am uitat să mă mai uit în ochii oamenilor

ca altădată

le privesc doar picioarele vorbitoare

de la geam

tălpile

în dialog cu pietrele

cu asfaltul țâfnos

cu dalele

n-ai crede cât de multe poate spune

o tibie

de care atârnă un colier

de aur

sub formă de șarpe

un gen

El iubea pe Valentina.
Ea pe Valentin iubea.
Nu-ndrăzneau să-și spună vina
Nici el ei, iar ea nu prea.

Ieri la horă se-ntâlniră.
În opinci el puse foc
Din priviri scântei săriră
Când o prinse de mijloc.

- Maica-mea te vrea de noră.
Ea roșise ca un frag.
E

Mi-a venit Muza, spre dimineață,
Era îmbrăcată ușor, în alb,
Cu trup de zee, plină de viață,
Și un buchet de flori gingaș, rozalb.

Sărutul dulce, i-l simt pe buze,
Și mă ridic cu ea... până-n nori.
Ieri, mă gândeam la rime și muze,
Iar astăzi, Ea