Blog

Timpul trece și petrece fără să-mi dau seama. Mă bucur de o rază de soare, de valul mării, de primul fulg de zăpadă, de ploaia care spală de multe ori gândurile.

Deschid ochii într-o dimineață acoperită încă de multă zăpadă. Au început să se topească

auuu! auuu! auuu!
strigau pietrele de care îmi juleam gleznele
auuu! auuu! auuu!
strigau merii cu spinările îndoite de vânt
auu! auuu! auuu!
strigau bufnițele cu ochi închiși în lumina tăioasă a dimineții
auuu! auuu! auuu!
strigau câinii loviți cu pietre

Îmi mângâi zâmbetul decolorat de oboseală

     Cu spinii unui jargon fumat

Vrei TOTUL, dar bădăran renunți la poleială.

     Nu știu de ce, ești tulburat.

Nu vezi cum firul ierbii crește printre noi

     Râzând de proza-ți care șoptește?

Ne pierdem prin v

Nu ştiu ce mi-a venit azi-dimineaţă să mă gândesc la viaţa mea mai mult ca de obicei. La evenimente importante sau nu, care m-au marcat într-un fel sau altul şi m-au transformat în omul care sunt în prezent, şi probabil voi fi în viitor, cine ştie? Ş

 Sala de mese este cu adevărat impresionantă. Ferestrele din cele patru părți ale încăperii, acoperite de perdele portocalii, curg până aproape la nivelul pardoselii, creând o admosferă caldă, familială. Masa, întinsă dintr-un capăt în altul, acoperi

În spatele ochilor 

e o lume de vis, de coșmar,
de iubire, de dor,
plină de mine, de tine, de noi,
de ploaia ce cade,
de nor,
de șuvoi,
de gânduri ce vin din neant ca un dar,
de zile ce-ncap într-un vechi calendar.
În spatele ochilor ești tu sau sunt eu,
iub

puteam să jur

cum pot și-acum

că ochii Medusei nu

rezistă aureolei tale

vezi tu

eu am parcurs același traseu

pe urme de pisică

de lebădă și leu

fără să cer socoteală

diasporei de draci înstrăinați de mine

nostalgiile îmi lungesc genele

loc de soare am berechet

l

O neliniște perfidă se furișa zi după zi în sufletul Anei, oricât se străduia să ignore semnificația viselor care îi tulburau somnul noapte de noapte și a semnelor îngrijorătoare care prevesteau un pericol iminent. Era o vreme când asemenea temeri i-

M-am săturat să-ncalec pe himere,

Cernând, prin aștri, noaptea peste gropi,

Și strepezită de avizii stropi,

Din neputință să îmi fac avere.

Când savurez legende cu ciclopi

Sau Eve prinse-n raiuri efemere,

La porțile simțirii austere,

Observ cum poți în vis

TE-AȘ ÎNTREBA...

Te-aș întreba... sau poate ai uitat, 
despre anotimpul din ramă
peste care s-a așternut altă iarnă,
despre iarba suspinelor
ce-a năpădit sub pasul rătăcit
și chiar de oglinda, fără de voal,
ce s-a spart în poemul nescris.
Poate nu ai uitat,

IONEL TEODOREANU-

MEDELENISMUL SAU AGONIA UNEI TINEREȚI ÎN DESTRĂMARE

Cine citește „Medelenii” lui Ionel Teodoreanu, rămâne cu nostalgia unei tinereți risipite. Moartea Olguței, lasă cititorii revoltați în fața unei sorți implacabile.  Dar lumea lui I

MADONNA LAURA şi PETRARCA
Moto:
„Dragostea m-a plouat cu lacrimi pe faţă
Şi m-a bătut cu vânt de suspine…”

Nu ştim cu adevărat cine a fost Francesco Petrarca. Ştim atât că în anul 1341 este încununat pe Capitoliu drept cel mai mare poet al Italiei. Perso

Te-aș întreba despre-o  toamnă

când roua unui vis de dor ne-a fost povară,

dar… a început să ningă

și-n sufletul în care culori au apus,

se sting orizonturi.

Te-aș întreba despre o vreme

când iarna ne era senină sărbătoare,

dar… a început să ningă

și corb

nu mi-a mai rămas altceva de făcut
decât să omor timpul
sunt un ucigaș în serie
umblu prin cotloanele întunecoase
ale prezentului
prin toate anticariatele existenței
și nu mă regăsesc niciunde

ieri tăcuseră toate ceasurile
mâncătoare de timp
de afară

Ce-i poezia? Glasul ce-a răbufnit din grote?

Lumina care leagă abisul de abis?

Un cântec de vioară în uragan de note?

Întâia mea clipire și cel din urmă vis?

E ultima scânteie din infinitu-mi rece?

Abis și înălțare, cădere și-apogeu?

Acea străfulgerare ce-

Raiul din spatele șurii este-acoperit de nea.
Firul ierbii de pe coastă are strai de catifea.
Nucii au broboadă albă, merii tremură de frig...
Primăvara vine-n grabă? Soare drag, acum te strig!
Raiul din spatele șurii se transformă. În trecut,
povestiri d

Ca umbrele, alunec în hipnoză

Spre-o lume gotică, sub cer romantic.

Mă las captiv în propria psihoză

Când regăsesc un bust al Evei, antic.

Cu sete de vampir adulmec viața

Din întunericul universal,

Cu beznă-mi răcoresc întruna fața,

Timid ca un poet medieva

IARBA NEUITĂRII

Caii gândurilor pasc același tabun,
iarbă crescută-n lacrimile neuitării
și-atunci când fierbe cerul se răzbun,
bat cu copita-n pământul depărtării.

Ploile fierbinți au opărit iarba-ncolțită,
borangicul-verde s-a macerat tăceri,
câmpia dorin

 în fiecare dimineață ne trezim speriați

învăluiți de o neliniște viscerală

metafizică

ne uităm îndelung în oglindă

și ne-ntrebăm dacă mai suntem noi

dacă nu ne-au invadat atlanții

strămoșii ancestrali

primitivii

migratorii

pitiți în noi

cu toate instinctele l