Blog

Impactul cu viața te-aruncă-napoi

(faimoasa ecuație a lui Einstein

 E=mc²

 pare o glumă!)

reculul acesta este ca o ieșire bizară din timp

fizica bătrânului Kepler

devine metafizică

nu se mai potrivește cu nimic

sufletul se sustrage oricărei mecanici

corpul se

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi,

Ne eschivăm, da’-i spunem chiar: Bonjour

Gândului măcinat în pas de doi.

Mesajul îl expediem retur

Prin poșta rapidă-ntr-o zi de joi,

Când se accentuează prematur

Retorica de ce-ului din noi.

Răspun

Nămeţii întârziaţi dau brânci primăverii
făcând să joace dracii babei Dochia
în hora viscolului şi-a ploilor ce-au fugit
din trecutele decembrie ianuarie şi februarie
de unde se scutură amintirile ciudate
că n-ar fi trebuit ca vremea primăvăratică
să ne

https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/564x/a4/78/b2/a478b257b5eaec229fde2910d8c40a7c.jpg

sub impulsul luminii 
trezorierul
ascunselor taine
acoperă angoasa sfârșitului de ziuă
cu un cântec
de leagăn 


luna 
în universul fără granițe 
al visării 
destr

https://i.pinimg.com/564x/1f/bd/57/1fbd57b9acef7a5fe2f1d1df482a5c1d.jpg?width=300

cuvintele prezicătorului

la fel  ca norii-

iscoditoare gânduri

aduc din zonele periferice ale visului

dulceața sfârșitului de vară 

întinse la soare nescrise povești-

rândunic

nechezatul cailor sălbatici
prefigurând
întoarcerea .


mi-e dor
de al bunicilor alint-
pe verandă, doar frunze.


flori de câmp,
o cană de compot și-n zâmbet-
înmănunchind umbre.


larmă de păsări,
poemul luminând
întunericul.


rugăciuni-

ceas singuratic

 sorbind

 din şuierăturile plecărilor

 sosirilor

 încă o toamnă

 risipește amărăciunile

 ca pe niște frunze

 întoarcere

 spre izvoarele tămăduitoare

 ale cuvântului

 sămânța unui gând bun

 germinează-n

  inimă

ceva din sclipirea liniștită

 a aces

frunze-n dorul lelii
plâns-năbușit în
beția de așteptări
văduvite-s de haina de slavă
trilurile privighetoarei-
se poate visa frumos
pe acest lințoliu

priviri rătăcite
ecourile dezlănțuite ale urii
se izbesc de morminte
ciocul lăcomiei
sf

țipat spre viață 
revărsare 
în odihna veșnică-
prin crengi desfunzite 
un tril depărtat de păsări

tresăriri în somn 
pe-acest versant
alt scenariu- 
cu tine de mână 
înfruntând capriciile toamnelor

iuțeală de promorar 
tămâind vinul 
luna nestatornică-
la afluen

deasupra apelor

vraja

 se destramă-

 pasărea-și ascunde

  dorul

 în doina la  fluier

douăzeci şi trei

 de arcușuri

 înfiripă printre ruine

 emoția-

 metamorfozele muzicale

 ale unui sentiment

tot mai aproape

 de zonele întunecate

 ale existenței-

 spartă-i coaja

Tăcutele răni nu mor, ci mistuie,

În taină, ca o toamnă obosită

Care-a pierdut aroma de gutuie

Și plânge, de tristețe molipsită.

Tăcutele răni ni se-nfig în carne

Plimbându-se-n artere zâmbărețe

Și se adăpostesc ca niște goarne

În pulsul ce refuză să înghe

Mândruță cu stele-n priviri
te legănai în ritmul ramurilor
de dor pe valurile nopții
de patimile voinicului
Dragobete lunatic
în ochii tăi lăcrima printre zăbrele inima
porumbiță captivă
în lațul vânătorului cu ochi de sfinx
el te privea cu ochiul

m-am trezit încă o dată din moarte

din somn

noaptea e ca un fel de Golgotă la capătul zilei

murim în fiecare noapte câte puțin

ne tragem sufletele ostenite lângă inimi

o zi întodeauna e prea mult chiar și pentru un suflet

nu ne mai ajunge timpul pentru cât

Palatul prințesei seamănă constructiv cu Château noir, diferă numai culoarea pietrei, care este albă. Suntem așteptați de un majordom cu aceeași ținută țeapănă ca și a lui David. După politețurile de rigoare mă invită înăuntru. Prințesa, o femeie de

Ce liniște e-n clipa de acum

căci floarea-și face planuri să răsară
la marginea pădurii, lângă drum,
să vadă pui de păsări care zboară.
Ce liniște e-n clipa de acum.
Grâul suspină singur de sub brazdă,
iar lemnul s-a făcut în sobă scrum.
Natura-i pregătită

Nu știu de ce cred că ziua de azi se va încheia prost
că fiecare zi de acum înainte va fi un dezastru
nici n-am apucat să dau binețe femeii
care-mi împrăștie noaptea
și care mi strecoară în pat zorile
am ochii goi
uscați de lumină
parcă aș fi pe pilot au

Astăzi am scris demențiale versuri...

Le-am potrivit pe vechiul portativ
cu toate că n-aveam nici un motiv
să umblu printre stele și eresuri.
Astăzi am scris demențiale versuri.
Mi-am înfășat cuvântul în răvaș.
Aproape că intrasem în sevraj
dorind să fac sp