Nostalgiile cuvintelor (33)
....de Gabriela-Mimi Boroianu
11.05.2017

între zborul frunzei
și dansul apei
liniștea rezema copacul
nu-ți trebuia decât un colț de cer
și un pix cu cerneala roșie
să desenezi o poveste

îți lăsai jucăriile în curtea din spate

Tu, femeie venerată și râvnită de noi toți,
Tu, femeie adorată de burlaci și chiar de soți;
Tu, femeie prea frumoasă și de viață îndrăgostită,
Ce transformi într-un boboc orice floare ofilită.
Tu, cu zambetu-ți șăgalnic, faci din mine tot ce vrei...

abia de se subţiase cerul
când iarna s-a prăvălit cu zgomot peste noi
parşiv subtil dinspre nori tiptil
şi întunericul a înghiţit toată lumina
pe străzi numai noapte şi viscol și ger
în astfel de vremuri
noi bărbaţii din sat
ne strângeam repede su

Simt că voi scrie o capodoperă! Nu, nu sunt mama Omida şi nici nu am puteri paranormale, dar după doi ani de vacanţă, timp în care minţişoara mea s-a delectat cu poeţi fel de fel, de pe toate meridianele lumii, s-ar cuveni să se vadă şi rezultatul în

Nostalgiile cuvintelor (1)
de Gabriela Mimi Boroianu
09.03.2017

A mai trecut o zi
așa cum trec zilele
cu nostalgii cu renunțări
iar eu
un grăunte de nisip
în clepsidra vieții
cad așa
în acceptare
iar și iar
așteptând cu fiecare cădere
întâlnirea cu ulti

Din trupul nopții mi-am desprins sărutul

Cu gust de alge și de meteori,

Mi-s ochii tăi nemărginiți avutul,

Cu-amurgul de sub pleoape mă-nfiori.

Pe buze reci de ploi și așteptare,

Mi-e șoapta haina-n care te îmbrac,

Un roi de frunze întomnarea are,

Îmi ești

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
și aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt mă făceam
să te caut
de n-ai fi fost te-aș fi inventat
ca pe o mașină cu aburi

mi s-a spus
că nainte s

Îmi scutur zdrențele sufletului alterat

Aproape că nu mai exist,

Dar am puterea să învăț să trăiesc despicat

Adulmecându-mi destinul îmbibat în pesimism.

Să mă mai nasc o dată

Cui i-ar mai folosi? De ce atâtea zbateri?

Durerea sau poate fericirea mutilată

Ia să mergem mai departe pe făgașul omeniei,

Să descoperim în lume seva brută-a ironiei,
Astfel lămurind premisa rațiunii de a scrie
Cam ce credem noi că este și ce ar putea să fie.
Dacă vrei cu-o poezie să te-afirmi către norod,
Pregătește-te să suf

De ce mă tem?...mă tem de bătrânețe

Dar nu în trup, în suflet și simțiri...

De insomnii ce nu-s în tinerețe,

Și de trăirea doar din amintiri.

De ce mă tem?...mă tem de neuitarea,

Acelor clipe ce-au produs în cuget,

Dureri mai mari decât e însuși marea,

Și

Anca intră în bucătăria restaurantului, unde tatăl său pregătea platourile cu salată din fructe de mare, pentru oaspeții de la petrecerea de pe terasă. În colțul din spate al bucătăriei mama sa spăla vasele, alături de o altă angajată a restaurantulu

Mă hrănesc cu a ta respirație

Dulceagă. Înfometat de iubire

Adun secunde ce vor să se-nșire

Și le așez într-o ecuație.

Nici nu observ cum mâine devine ieri.

Sunt clona ce privește în oglindă

Sau doar un punct ce vrea să se desprindă?

Of, ne transformăm în

neliniști

 peste această parte a înserării

 unde

 printre maci

 fulgeru-şi înfige colții

și ciocul înșelătorului astru

 devorează stelele

 nu știm unde mergem

 nu știm cine trage în noi

 cu tălpile pătate de fructele

 copacului jabuticaba

 strivim picăturile

Lungă și rea, dimineața  veghează

trei lumânări sufocate de astepare,

miroase a toamnă coaptă și

cafea amară

și strugurii au putrezit pe masă,

dar… ochii tăi, ochii

s-au luminat a noapte!

am să te închid într-o ciob de lumină,

să nu mai aud corbii,

în trupul

Din când în când, în cartier mai apare câte o rază de speranţă.

Întâi a venit şi a trecut Paştele.

Titel Trânjosu’ şi-a tăiat porcul ce venea la rând şi l-a transformat în cârnaţi afumaţi aproape pe tot, zicea că aşa ţine mai bine. A şi vândut din ei c

Soarele la asfințit în mare se oglindește

Pe malul mării dragul meu ne plimbam,

Un apus de soare, liniștit, fericiți eram,

Un val  se joacă, pe noi ne urmărește.

Pe malul mării dragul meu ne plimbam,

Acum marea înspumată se tânguiește,

Un val  se joacă, pe

Când iarba s-a trezit

Și cântă furnicii ce-a obosit,

                    Cuvântul tace.

Când floarea de tei

Vorbește cu suratele ei,

                    Cuvântul zace.

Când banii se ceartă

Că n-au o soartă dreaptă,

                    Cuvântu-i pe ace.

Cân