Blog

Din pomul vieții, doar un singur ram

Mai îndrăznește să-mi arate-o floare.

Pe străzi în care altedăți dansam
Azi mișună cortegii funerare.

Sterile rugăciuni cu glas bolnav
Se-aud în murmure de bocet grele.
În colțul meu de lume, gol, jilav,
Scriu odele

Din hăul viselor ce mi le-am prins în stele, 

Mă-ntorc la tine pe pământul cavernos, 

Acolo unde cântecele lirei mele

De El damnate-au fost să zboare doar în jos.

În penitența unui suflet fără nume

Se zbat în lanțuri vechi regrete de poet,

Alături de un șa

Matteo înainta pe genunchi, mut ca pământul, luptând stoic cu deznădejdea ce-i sfârteca inima și-i gâlgâia în gât, asemeni uni vulcan gata să erupă. Ochii îl înțepau cu ascuțișul lacrimilor care nu voiau să țâșnească, ocupate fiind să înece certitudi

Se frânge-n mine sufletul,
se arcuieşte ca via după arac,
intră-n visare şi adoră lumina,

rupe din sine şi dăruieşte altora.

Ceea ce crede-i mai mult decât ştie,

partea nevăzută a lucrurilor există
trebuie permanent căutată.

Se strânge-n inimă d

Ilie ia, totuşi, pet-ul într-o plasă şi se înfiinţează la uşa frizeriei lui Beni. Nu-i era lui de tuns, cât nevoia de a mai schimba o vorbă cu cineva, iar „la Beni” e singurul loc unde îi poate întâlni pe cei din cartier. Tot aici mai poposesc profes

Unirea, ca o simplă amintire,

Naște iluzii, discordie, vise;

Ascunde speranța printre satire

Negre ce stau blocate în culise.

Chiar ne dorim să-mprospătăm citatul:

„Unirea națiunea a făcut-o!”

Însă n-am asimilat aluatul

Strămoșilor care au născut-o.

Azi, f

      Culisele erau impresionante! Așteptam cu mare emoție să-mi vină rândul. Aici anunțurile se făceau prin difuzoare, aveau lumini, de, era la oraș!

      Cineva ne-a făcut semn că, după anunțul la difuzor, urma să intrăm noi pe scenă: întâi eu ca s

scurm zăpada rece din mine cu amândouă mâinile

și te caut înfrigurat printre frunzele galbene ale amintirii

n-a mai rămas loc neumblat în jungla aceasta a sufletului

toate frunzele însă sunt la fel de galbene și posomorâte

mi-ar trebui încă o viață să at

dimineața de azi îmi aburește fereastra

cu vedere spre Soare

îmi reduce lumea la o aglomerare de lucruri

fără contur

la o pictură naivă în tempera

din care culorile se scurg

se îmbrățișează frivol unele cu altele

este o combinație ireală de alb și roșu

ostil

Limba care uneşte

Dragii mei, tineri,

colegi de popor,

nu stricaţi ceva

de ce fi-vă-va dor!

Fără limbă,

nu există popor,

fără limbă,

nu avem viitor!

Nu mai putem încăpea

în micul sat natal,

vom trece ţări şi ape,

în marele sat mondial.

Să fim IT-işti,

să fim a

Nu am cântat iubirea niciodată
Atât de mult pe cât am resimțit-o,
Dar te-am păstrat mereu ascunsă toată
În taina sufletului meu, iubito.

Nici versuri nu am scris la întâmplare
Acestei lumi bolnave de iscoadă,
De-aceea nu voi smulge nicio floare
Doar

 arborele meu genealogic n-are nici început

nici sfârșit

primul strămoș a murit la naștere

eu

ultimul

nu am urmași

izvoarele nescrise ale vremii

vorbesc despre un străbun după tată

descălecat  dintr-o amiba Naegleria fowleri

mâncătoare de creiere

pe crengile a

Născut pentru a-mplini iubirea

E jumătatea ce ai primit-o.

Viața? Un pas în doi sau unirea

Ornată de Cel ce-a zămislit-o.

Invață să crezi în mântuirea

Ascunsă-n tine. Chiar n-ai găsit-o?

Doar Dumnezeu te poate ajuta

E limpede-asta, nu te-aș deruta!

Dorința

Dana se retrage cu sufletul răvăşit. Scurta vizită în cartier i-a readus în minte întrebări existenţiale la care ea şi colegii din studenţie îşi băteau capul să găsească răspunsuri. În timp, au fost uitate, alte probleme, mult mai actuale, făcându-şi

De echilibru, 

nici vorbă fuse pân’ acum. 

Abia de azi o sârmă 

mi se-ntinde, 

să-mi fie încercare 

în restul meu de drum – 

până ce ductul căii 

se va-nchide. 

Și calea asta strâmtă 

pe care o prezum 

mă va lasa flămând, 

fără merinde, 

căci drumului din spate 

Călătorii geodezice, Germania – germanii din România (VII.2)

            (postarea precedentă)

Germanii din România (2)

Moto: „Sprache ist Nationalität (Limba e naţionalitatea)” definiţie clasică de Fichte

Istorie comună și separată a sașilor cu a a

chipul ei blajin îmi vine în minte

din negurile inefabile ale copilăriei

și acum mi-o reprezint ca pe-o sfântă

de pe icoană

în mintea mea de copil

credeam că sfinții erau și ei un fel de bunici

împietriți în dragoste

fără să înțeleg cum

bunica îmi umpluse ca