Blog

Luciana

(fragment)

de Gabriela Mimi Boroianu

Coborî scările împleticindu-se ca un om beat. Nu putea respira, îl ardeau plămânii, furia și disperarea îi răscoleau măruntaiele. Când ieși pe portiță vomită ținându-se de gard. Se simțea rău. Traversă calea

Unii oameni fac tot felul de pacte între ei, unele mai ciudate decât altele, seduși de tentația voluptoasă a ieșirii din rând, a repoziționări lor în raport cu ordinea universală, de exemplu, dintr-o perspectivă îngustă, de cele mai multe ori malefic

Dă – mi mâna să păşim amândoi,
Fulgii de nea ning veseli peste noi.
Gerul desenează o pictură minunată,
Prin tainice simţiri de noi luminată.

Fulg după fulg ne mângâie chipul,
Nu mai vedem cum se împrăştie timpul,
Zăpada iubirii noastre să vină peste

Un drumeț trece pe stradă,

Alunecă, este gata să cadă.

Cerul începe iar să cearnă,

Este cu adevărat iarnă...

Pe la gemuri zăpadă pune,

Iar în suflet povești spune.

Vântul cu a lui rece goarnă

Este cu adevărat iarnă...

Totul este înghețat și nins,

Parcă frig

Gerul în casă iar mă alungă,

O frunză este tristă la plecare.

Cerul dăruiește fulgi la fiecare,

Noaptea mi se pare mai lungă.

Deaschid geamul într-o  încercare,

Fulgii veseli la noi vor să ajungă.

Unul mai grăbit vrea să ne atingă,

Totul este înghețat, în

Adesea în nopțile târzii,

scriu pe foi multe poezii.

Ascult a stelelor melodie,

este în suflet atât de vie.

Scriu pe cerul nopții " te iubesc",

tu m-ai făcut să zâmbesc.

Adesea în nopțile târzii,

nu simt răceala zăpezii.

Scriu a iubirii noastre poveste,

nu co

Îmi lipesc nasul, ca altă dată, de geamul îngheţat,
Îmi place când ninge, mai am multe de colorat,
Valuri albe de fulgi, dau navală, mă zăpăcesc,
Crengile sunt încărcate de zăpadă, rău troznesc.

Viscoleşte din ce în ce mai mult,vântul e turbat,
Îl asc

Bine mai este lângă sobă,

Este din ce în ce mai frig.

Mănânc cu poftă un covrig,

Pleci din casă în mare grabă.

Un fulg la geam se plimbă,

Vântul nopții este mai aprig.

Tu pleci...eu mai tare te strig,

Ai pe chip o albă podoabă.

Vrei să aduci lemne în casă,

Am scris și scriu despre iubire

Pe fruntea cerului tainic desenez.

Frâturi de vise pline de fericire,

Un cântec vechi mai fredonez.

Ascunsă mereu prin alte gânduri       

Mai uit ale cântecului acorduri.

Când primul fulg îmi dă de veste,

Scriu a inimii fru

Ia-mă de mână şi priveşte-mi ochii,
În zorii un asfinţit, la venirea serii,
Despleteşte-mi părul , să te acopăr,
Simt în mine numai neastâmpăr.

Iubeşte - mă cu zâmbetul tău cald,
Vin peste noi nopţi de smarald,
Atinge-mi inima cu un trandafir,
Să nu m

Deseori caut printre amintiri, printre vise rătăcite. Merg încet pe stradă, privesc vitrinele luminate de un soare cam rece și chipurile oamenilor când vesele, când triste. Așa sunt eu de multe ori....

Privirea insistă mai mult când un bătrânel îmi

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi

(Dedicată Demiurgului universului poeziei românești, nemuritorului Eminescu)

M-a tulburat mult la marele Eminescu, setea lui imensă de absolut, mai cu seamă în versurile sale de iubire. De aceea îndrăznesc să-i atribui în universul poetic românesc, ti

           Lumina zilei se estompează cu fiecare clipă. Încă nu s-a mărit ziua, chiar dacă la sfârşitul lunii se va introduce ora de vară. Pe litoral vremea este mohorâtă, se simte în atmosferă umezeala adusă de norii încărcaţi cu precipitaţii.
　　　Îm

printre genele timpului visez
 vechea librărie a orașului
 unde printre crăpăturile din zid
 intrau șoarecii să-și găsească
 ascunzători calde în filele cărților
 unse cu degete lipicioase  
 de bomboane linse pe îndelete
 pe acoperiș ploaia își făcea

Cu sufletu-nghețat stihia vine

Din recile abise planetare,

Lovește totul cu încrâncenare

Și albă zboară către zări străine.

În urma ei lucioase trotuare,

Nu trece om , țipenie de jivine,

Căci nu poți merge fără a te ține

Și grei ți-s pașii, pietre funerar

la uzină toți aveam herpes
uni de la gândit
alții de la tăcut și privit cu jind
cică tăcerea separă iluziile
în virtutea aerului îndelung respirat
toți știam mersul târâși
mai știam cum se fac și desfac șuruburile
unii mai îndrăzneți copiau cuvintele

ca să pleci din lume
râcâi pământul cu unghiile
câțiva pași mai spre dreapta
urci pe treapta cerului
de mână cu popa și dascălul
pe la jumătatea scării
rupi din tăcerea pomenii
să-ți ajungă cât pentru sărbătoare
să nu scapi balustrada ascunsă
printre