Nu ploaia spală sentimentele,   

Ci depărtarea autoimpusă;   

Iubirea încurcă rău ițele  

Atunci când dorința zace, răpusă. 

Ne rătăcim în nepăsare dur

Și împreună nu are vreun sens,

Iar eu mă gândesc de ce să îndur

Sentimentul apus și-n contrasens.

Las to

                                            ****

doar pești astrali la mine la fereastră

mă luminează când adorm

și mă îmbată

doar pești astrali la mine în buzunar

saltă și înoată

doar pești astrali la mine în mână

se încălzesc și adorm

pe o aripă curată

d

printre coloane arcuite
în galop 
armăsarii ploilor de vară-
insulele noastre de singurătate 
colindate-s de un pleșuv 
vultur

zbuciumatul lui dor
întârzie 
venirea primăverii- 
la jgheabul de piatră 
clopotele bat 
a uitare

niciun nume
proiectat pe zi

și așa am înțeles

~ din ciclul „poeme cibernetice dialogate interior” ~

că dacă ți-e dor de cineva

trebuie să-i spui

chiar și cu prețul de a fi patetic

și dacă vrei să-i oferi o îmbrățișare puternică

trebuie s-o dai

chiar și cu un preţ ridicol

și așa înțe

Nopți albe, de coșmar
de curaj interimar
ce încet se-ndepărtează
Lacrimilor ce-i urmează...

Nopți pline de mângâieri
În timidele tăceri
Fără glas, fără suspine
Și doar de tristețe pline...

Nopți lungi, fără sfârșit,
Câtă pace am cerșit
Ca să-i fie de ali

Peisajul imaculat al vastei câmpii Vastitas Borealis păru deranjat de lunga dâră de praf auriu lăsată în urmă de către un călăreț singuratec.

Ce căuta tocmai aici, în această pustietate dezolantă a lui Marte, putem să descoperim de

      - De azi, aveți un nou coleg, Francois - spuse directorul și se uită pe o hârtie - Moungolo și mai sunt aici niște nume...

      - Comment t-apelle tu? - l-a întrebat profa de franceză, care îl însoțea pe director.

      - Moungolo Marie Francois

            Campania închipuită. Anul 1968. Viziunile topografilor.

            Și cum ne obișnuiește domnul col. (r.) ing. Nicolae Birceanu, coleg în ale profesiunii, dar și conjudețean cu mine (Muscel, apoi Argeș), plus poet și prozator, a mai „

Un Soare alb, strălucitor

Ce printre neguri s-a ascuns,

Al vieții este dătător

Un Soare alb, strălucitor.

Cu raza lui este dator

În locuri chiar de nepătruns,

Un Soare alb, strălucitor

Ce printre neguri s-a ascuns.

Ioan Friciu, Sibiu 12.05.2018

Copacul plânge, în nesiguranță,

Râul încearcă să-și clădească un rost,

Iar eu pășesc stingher ca-ntr-o zi de post.

Viața-i doar apăsare și uzanță?

În toamna rece caut un adăpost,

Apoi voi apela la cutezanță

Pentru a-mi pune soarta în balanță

Și viitoarea c

fântână

uită-mă fântână,

tu, cuibar de apă,

uită-mă în unda

care mă adapă.

uită-mă pe vizduri,

uită-mă pe deal,

uită-mă-ntre ziduri,

lasă-mă pe mal.

uită-mă fântână

ca să mai visez,

să dorm într-o rână,

și să mai cutez.

uită-mă la pomul

teiului în floare,

să mă

Din mijloc de oglindă răsare un chip
seamănă prea mult cu al meu
când mă uit mai bine cred că-i drăguț
na! acu' doar n-o să zic că este urât
nici c-ar fi frumos c-ați zice că
mi s-au înecat lăudătorii prin infatuare
așa că stau pe-un scaun și-l privesc fi

TOCCATA

Norii și-au pus, iar jupe cu crinolină
Și-n pași de horă s-au încins pe cer,
Tunetele-n rafale parcă-s strigături,
Iar ploaia se destramă ca un lăicer.

Picurii înnoadă cerul cu pământul,
Umezeala pătrunde până și-n vers,
Scamele din hârtie îmbracă p

   Somnul stăruie îndărătnic pe pleoape, contrariat de lumina inoportună a dimineții, care se strecoară victorioasă printr-o crăpătură indiscretă a jaluzelei, rămasă neidentificată de ochiul meu exigent de obicei, când îmi pregătesc odaia pentru somn

Plătim, în viață, trei lacrimi pe-un zâmbet!

Să renegociem? Totu-i stabilit

Așa cum literele-s în alfabet.

Privești, ignori și taci ca un ciufulit.

Cu lingurița-n borcanul cu șerbet,

Încerci să descifrezi greșeala, spășit.

Plătim, în viață, trei lacrimi p

Mulți îndrăgostiți își validează

Axiome pe un colț de rai,
Contestând iubirii, cât durează,
Soarta cărăbușilor de mai.
Pasiunile mistuitoare
Care-i sorb atunci când îi ating,
Ca un foc de paie sunt: ușoare.
Tot atât de repede se sting!

Unii, mai constr

Puteţi să smulgeţi carnea

din codrii ce mai sunt,

să vindeţi foarte ieftin

străbunii din mormânt,

Puteţi să rupeţi pagini

din a Istoriei carte,

să sugeţi încă sânge

dintr-un popor pe moarte,

Puteţi să zdrobiţi munţii,

să prădaţi veşnic ţara ,

dar nu puteţi s

cine m-a strigat?

cine m-a strigat?

O floare de cicoare cu ochii stelari,

mama de undeva dinspre răsărit,

...ce mult te-am iubit...

m-a strigat pădurea din deal

scuturându-mi petale de vise,

m-ai strigat tu sau mi s-a părut,

știu că te-am pierdut prin insom