Blog

doină

unde eşti cântec, minune,

făce-s-ar mierla tăciune

că ea ne-a doinit mereu

alături de dumnezeu

şi mierloiul bolovan

să ne cânte an de an.

în vârtejuri mari de cer

cântă ziua până pier

şi noaptea pitiţi prin vii,

alături de ciocârlii,

urzesc trilul lor d

Și-acum altă nebunie
nu muncește cică scrie
zi ce naiba ești bărbat
doar atât ai învățat

Scârța sus și scârța jos
ai din asta vreun folos
ies dolari ies euro
viața ta zi încotro

Român vai ce naiba zici
Harap Alb printre furnici
arătare din povești
poet ieri

Soarta ne-a încredințat acestui pământ
Cu condiția să plătim tributul la sfârșit.
Tot ce-am câștigat numai lui îi vom lăsa,
Iar el recunoscător în dune ne va plimba.

***

O noapte când iubești poate umple o viață.

Din farmecul de altădată a rămas o umbră

     Într-o zi, între noapte şi zi, pe 15, acum 13 ani, la poarta vieţii sau de dincolo de ea, am bătut cu viteza timpului meu, de atunci. M-am lovit, frontal, cu timpul înapoi când un altul îşi căuta timpul său, cu o viteză mai mare ca a mea şi… m-a

Tu taci, iubito, multe-ar fi de spus,

Eu știu că nu mai am mult de trăit;

Se pare c-am ajuns către apus,

Iar boala grea acum m-a biruit.

Inseparabil dragul ne unește,

Mistuitor ca focul în vulcan,

Eram precum e apa pentru pește

Și ne iubeam mai mult an dup

De ce să pun răul înainte? Dacă pun spini înainte, urmează să trec prin spini. Dacă pun un covor, urmează să păşesc pe covor. Eu pun numai binele înainte, răul îl las în urmă. Şi nici nu mai privesc înapoi, ca să nu păţesc ca femeia lui Lot.

Apel căt

Respiră mireasma ce dăinuie între trandafiri,

Nu privi spinii cu dispreț. Şi ei pot fi folositori.

Trăiește în anotimpul inimii îndrăgostite.

Întotdeauna viața a fost înnobilată de iubire.

***

A început cu un sărut această idilă

Sincer, era o dragoste împă

Respiră mireasma ce dăinuie între trandafiri,

Nu privi spinii cu dispreț. Şi ei pot fi folositori.

Trăiește în anotimpul inimii îndrăgostite.

Întotdeauna viața a fost înnobilată de iubire.

***

A început cu un sărut această idilă

Sincer, era o dragoste împă

Petic cum să-i pun
balonului de săpun

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Magistratul îl țintește

Pe sub ochelari, și prob,

Studiindu-l se gândește:

”Un alt asasin neghiob…”

Ghiță, ca la-nmormântare,

Cu smerenie, tăcut,

O să ceară amânare…

Mare lucru n-a făcut!

L-a trosnit pe Ion Negul,

Cu priponul de la cal,

Că-și sucea gâtul ca

Keep the moment she said

cu un gest senin pentru un selfie răscolitor 
la captul drumului cu spini, stau, stăm, şedem sit down pe o pătură, cârpă, ţoală 
cu carouri , cu pătrate din bumbac sintetic apatic veche, roasă, peste pata de vin am pus 
sticla de

Tomnatică Doamnă

Tomnatică Doamnă

Rămâi ca o toamnă

Cu plete de frunze

Pe-a timpului muze.

Pe-a cerului creste

Rămâi o poveste

Cu vise de apă

Sub zorii ce crapă.

Pe clipe suave

Rămâi o octavă

Și-octombrii de stele

Ca visele mele.

Tomnatică doamnă

Și eu sunt o

Lumea-i mare, da-i și mică,

Că afli la o adică,

Fără net, TV., jurnal,

Orice știre e pe val.

Un sobor de bârfitoare,

Obtuze, clevetitoare,

Sunt atât de grijulii

Să afli, și tu să știi…

Precis fac și concurență,

Deși par că au demență,

Nu omit niciun cuvânt,

Sp

O zi de toamnă
Se aude glasul toamnei
Prin frunzişul veştejit
Mere coapte de pe ramuri
Cad cu zgomot înăbuşit

Vîntul aspru dinspre dealuri
Pişcă pielea de pe obraz
Ceaţa deasă vine-n valuri
Găzele se-ascund în maluri
de necaz
Griul toamnei tot se aşterne
Pe

Adesea luminile cerului ne privesc până-n zori.

Multe fapturi se nasc şi tot atâtea pier.

Nu voi întreba vraciul și nici savantul de venirea mea.

Nici ei nu știu. În final, fiecare îşi duce povara.

***

Nu mai are timp să scrie poeme, nici nu vrea.

Zilele i

Iubirea,

Este ceas nedormit;

Clipe de neuitare

şi de întrebări, fără sfârşit;

Frământare, îndoială,îndemn,

Binecuvântare şi totuşi, blestem!

Bucurie şi ţipăt

de pasăre în zbor,

amăgire şi dor arzător;

Sete de apă

şi de trupul dorit,

pierzanie şi vis regăsit;

U

Pământul se zbate

Ploaia lăcrimează,

vântul vuiește,

norii dansează,

pădurile leagănă ramuri,

frunzele cad triste, 

munții înalță privirea sărutând norii,

toți lupii urlă,

ecoul asurzește,

sunetele se îngână,

liniștea visează, 

copiii pământului dorm și dorm

pe

Devorând lumina şi …

sfidând legile fotosintezei,

culorile se încolăcesc în forme delicate,

toamna pune stăpânire peste lume;          

o văd uitându-mă-n oglindă.

Ce fel de oglindă este aceasta?

nu scoate niciun cuvânt,

dar spune totul despre chipul meu.