Nici nu ne ”dezmeticisem” bine… de pe urma comunismului, din lagărul ”aripilor frânte” și ”întuneric” spiritual, când s-a ivit această oportunitate, acest miracol, de a merge în excursie.
Grecia! Citisem în cărți. Mi se părea doar o iluzie.
Și, când

Cu un soi de pălărie
Fără bor și unsuroasă,
Ieși dintr-o bălărie,
O dihanie hidoasă.

Crede-mă! Iubirea mea este reală.

Merită să poarte a dragostei cunună.

Când îți dorești ceva din tot sufletul

Să ştii că și universul te ajută.

***

Nu-i destul să iubim, trebuie și alții să ne iubească.

Iubirea și decepția sunt două forțe care macină.

E gre

Trezit /dincolo /de amiaza nopţii, /cu

zorii /deja /pitulaţi sub cearceaful zilei,

hălăduiam  /gândurile /pe cărările minţii.

Începutul sau sfârşitul unui alt monolog sau dialog cu mine, din care încercam să scot negarea negaţiei, doar clipa nu o ştia

                                    Motto:  În cetatea postmodernă

                                                Calea de parcurs e ternă,

                                                Străzile-s fără valoare,

 Nu te-am uitat. 

 Doar valurile învolburate ale vieții

 au înghițit 

 mica noastră 

 insulă-a iubirii, 

 lăsându-ne trupurile 

 să plutească în derivă

 pe oceanul amintirilor.

 Nu, nu te-am uitat.

 Doar lacrimile au spălat

 urmele sărutului tău.

 Caprar Flor

Când păși vara prin lanuri,
Macii s-au îmbujorat
Și sfioși s-au scuturat,
Și aveau vise și planuri...

Smoc de spice-n fremătare,
De emoție și dor,
Și-au schimbat încetișor,
Straiele în strop de soare.

Pe un vârf de moviliță,
Cu un glas pițigăiat,
Ce părea a fi

cântec de dragoste

ploi mărunte, veri albastre,

zile dulci şi zile caste,

traficanţi de fericire,

de ură şi de iubire,

parcă-s nişte heruvimi,

când urâţi şi când sublimi,

trec prin suflet

ca năluca şi ca vântul

să le fie lor mormântul

şi în cântecul de liră

to

- Tati, trezeşte-te! Hai să mâncăm.
- Nu mănânc acum, mai vreau să dorm.
- Nu, tati, nu! Hai acum să mâncăm, că se răceşte mâncarea. Hai c-am făcut ciorbă de perişoare şi sarmale.
- Bine, hai că vin acum.
Se ridică de pe saltea şi se îndreptă spre măs

După cum bine știți site-ul nostru are în spate doua reviste virtuale, în care se promovează materialele dumneavoastră cât și ale membrilor noștri de pe grupurile de facebook ”Taifas literar” și ”Cronos- Izvor de cultură”. Ca orice reviste care se re

secătuit

cu sufletul vânăt

încătuşez gândul

în adânc de apă

la crucea dintre pământ şi cer

să nu-mi aducă urmele în faţă

sufocată

 atunci m-aş apuca

să priveghez vestirea ecoului

cu pasul îngânat

de ritmul celor care mi-au fost

 ziditori întru mine

abecedarul

 p

AM VRUT SĂ FIU ARTISTĂ

,,Toate drumurile duc la Roma''...aşa sună un vechi dicton din vremea de glorie a imperiului roman, ce pentru mine a avut efect de sentinţă . Pe unul din drumuri, am ajuns şi eu demult, la Roma, iar astăzi, mă găsesc în incinta

Dumnezeu crease pe Pământ apa cristalină în care te puteai privi ca într-o oglindă şi iarba verde, ce strălucea în lumina soarelui. Mai adăugase fel şi fel de flori ce împarfumau aerul pe care îl respirai şi copacii impunători, care învăluiau pe aloc

Sub dalbe florile de prun...

Alerg prin roua dimineții

Strivind sub tălpi verdele crud

Și-adun în zâmbet rostul vieții

Din fraged mugurul de dud.

Sub dalbe florile de pruni

Să m-aștepți întotdeauna

Petale-n palme să le-aduni

Când ninge peste burguri Luna

P

Poemu’-acesta-i pentru tine ,iubita mea din depărtări!

Tu ai plecat pe căi străine – ne-om întâlni în alte zări.

Când soarta ne va reuni, va fi exact cum îmi doresc,

Tu, muza mea cea călătoare, iar eu poetul pitoresc

Care-ți va recita poeme de dragoste,

S-a ivit pe culme toamna

Plutind cu stoluri mari de stele.

Iat-o!...Sus în deal la strungă.

Îngălbeneşte Ţara!

Acoperă-mi inima cu ceva!

Scârţâie toamna din crengi ostenite,

Copac de flăcări s-a-nălţat…

Tu, inimă pustie,

Ascultă-mă şi lasă-mă să strig:

Mi-e

Se-ntâmplă să fie, uneori, soare,

se-ntâmplă să fie, uneori, ploaie,

de o vreme, un obicei,

printre cuvinte agăţate de cer.

Se scutură litere înflorite de (ano)timp în infinit, dincolo de mine

şi

dorul se prinde ca o durere în jurul capului. Ştii? Ieri

Veni acasă cu-o scrisoare de la directorul de scoală.

Era îngrijorat de ea. I-o puse mamei sale-n poală.

Citind, obrazu-i se albi, se duse-o clipă la fereastră.

Își reveni, zâmbi candid: - E veste bună-n casa noastră!

De azi vei fi școlarul meu, ei n-au