Blog

Pe oglinda lacului singuratic

sub strălucirea lunii

a înflorit un nufăr alb

din cupa fericirii

priveam înmărmurită

iubirea prefăcută în esenţă

atât de pură şi de sfântă

tăcere şi lumină

este natura

desăvârşind zilele verii

parfum învăluitor

plutea pe valuri,

din

Mergeam de zile întregi cărându-ne umbrele şi dezamăgirea. N-am băut apă patru zile, nu voi bea din smârcurile otrăvite al şanţurilor! Sfârşitul este acelaşi, să mori prin istovirea trupului lipsit de apă şi de umorile vitale sau secătuit de bolile c

      MI-AȘ  FI  DORIT...

E-o vreme azi prea mohorâtă

Și norii sunt ca munții de grei,

Iar viața e atât de urâtă

Întortocheată pe sute de căi.

La părinți aveam o viață ferice,

Eram în largul nostru cu toții;

N-avea unul motiv ca să strige

Ca-n vechea S

către sulamita

părul tău s-a surpat

peste privirile mele

şi mi-a electrizat ochii mei orbi

am băut clipa fericit

uitându-mă rătăcit

într-o imensă carcasă de lumină

glesnele-ţi luminau marmorean

şi din gură-ţi curgeau fragi

erai şi nu erai tu

poate o întâmplar

  O nouă dimineaţă îşi deschise geana somnoroasă peste satul înlăcrimat de ploaia binecuvântată de peste noapte! Razele jucăuşe ale soarelui abia sosit, intrară indiscrete în odaia răvăşită a Dorei trezind-o din somnul profund al nopţii. ,,De când zi

vara

A venit vara după calendare,

Tăcerea este umedă prin munți,

Stau treji ca niște daci cărunți,

Cu vârfurile ce se pierd în zare.

Și pe câmpie grâul încolțește,

Talanga scoate turma în amurg,

Se-aud pe vale apele cum curg,

   Iar trandafirul vesel înflo

Prin galbenul zăbuşitor,

Vedeam aievea sau în vis,

Ningând, purtate-n vânt uşor,

Miresme pure în dichis.

În lacrimi aruncate-n zbor,

Căzute dintr-un ochi ucis,

Prin galbenul zăbuşitor,

Vedeam aievea sau în vis,

În drumul lui mângâietor,

Alaiul ca-ntr-un pa

În ziua-n care mi s-a scris soarta

Eu înotam pe-un fir de lumină,

Mă-nvȃrteam căutȃnd de zor poarta,

Ce ducea spre-o candidă inimă.

Cȃnd a sorții poartă mi s-a deschis,

Din neguri spre lumină am pășit,

În ochii-mi tot azurul l-am cuprins,

Sub tălpi, pămȃnt

CÂND  VINE  TOAMNA

Când vine toamna-i bucurie;

Copiii merg din nou la școală;

Se-aud chiote în vie;

Satul e imun la boală.

Când vine toamna-i bogăție:

Trosnesc căruțele de rod;

Satul trăiește-n semeție

Ca-n anotimpul lui irod.

Când vine toamna e triste

Videoclipul: Salonul National "Mihai Eminescu" 1889-2016

http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8839

M-AM NĂSCUT CU EMINESCU ÎN CASĂ

Peste câteva zile se împlinesc 126 de ani de când demiurgul poeziei românești, MIHAI EMINESCU s-a urcat la ceruri pe

          Ani la rând m-am mulțumit doar cu rolul de contemplator al poeziei. Întâi în copilărie, apoi acum, la maturitate ,,savuram” poezia doar din obligație, pentru că trebuia să mai bifez ceva pe lista lecturilor obligatorii sau pentru că îmi în

o jucărie

cu cine să pornim în vis

să cucerim tot ce  e sfânt,

când aripile noastre ni-s

tot mai aproape de pământ?

privesc la fiecare stea

și-aș vrea să zbor ca un nebun,

să calc în visul meu pe ea

în galaxia lui neptun,

prin constelații să mă plimb,

nemur

Mihai Eminescu poetul îngemănat cu nemurirea...  ne-a lăsat zestre limba română, limba şi dragostea de ţară. Eminescu, omul de litere, intelectualul, patriotul şi filozoful, poetul fără de seamăn a împletit în creaţia sa vastă, destinul cu dragostea

                                          lui M. Eminescu

                      Ceaţa

                      îmi împresoară ochii.

                      Îi închid – întunericuri adânci

                      mă cuprind şi un suflet lin

                     lui Mihai Eminescu

Giulgiul de zapadă

aşteptând sub luna plină,

ochii-mi aplec

înspre albastru

şi-o pânză de stele, argintie

ducând în dinţi ţigara

cu fumuri rotocoale

dintr-un repaos lung,

rămânând în nemişcare,

în lunga mea durere c

 Simţirea mea eu o împart cu Nimeni

Nimeni cu Nimeni,vorbesc tăcerile toate

în liniştea dintre două gânduri

corbii bat clopotele

se aud păianjenii cum ţes

plasă uitării

încerc să trec dincolo de cortină

istovită de oboseala ploilor

aripi frânte-n îmbrăţişar