Blog

iubire

mâinile mele iubesc,

se întind către cer

să pipăie infinitul,

picioarele mele iubesc

iarba şi lutul din care

am fost născuţi,

ochii mei iubesc

frumosul şi lumina

şi coapsele Venerei;

toată fiinţa mea iubeşte

şi se îndoaie ca trestia

când, în locul de iub

Bat la uşă. Sunt doi ani la banca noastră, tată,

de când eu, tu şi Sufletul ne întâlnim

şi săpăm şanţuri. Şaizeci şi două de şanţuri de dor.

Mi-am îngropat cuvintele în ele, pe rând. Ultimele le îngrop acum,

la bază. La (răs)crucea dintre cer şi pământ

se lasă amurgul

se lasă amurgul

 cu o lacrimă între gene,

clipele trec, clipele vin,

 timpul curge

ca o apă

 printre povârnişuri,

o dulce adiere de vânt

 îmi mângâie faţa,

fantome de nori albicioşi

 trec pe cer ,

lumea parcă-i

o-nchipuire de năluciri,

seara pend

Nu te ştiu
nu mă cunoşti,
ai venit de pe un alt portativ
unde sunetele îmbracă forme de cântec .

Dorul împătimit,
arde ca un rug în piaţa mare,
îl privesc şi ard odată cu el.

Tu nu-mi răspunzi la suspiciuni,
să-ţi aud nota aceea înaltă
ce-mi omoară aşt

 Nu știu să existe pe lumea asta vreo persoană care să nu-și fi dorit să dea timpul înapoi și să schimbe ceva, crezând că astfel va îndrepta greșelile. Mărturisesc că și eu o vreme mi-am dorit asta ... Câți oameni nu s-au simțit neputincioși, iar în

Într-o noapte lovită de îngheţ
cu sufletul desenat pe geamul ferestrei
înghit în sec spânzurat de cuvinte,
încerc să fiu în mijlocul gândurilor
din care răsar drumuri.

Nu ştiu ce hram poartă, nici unde duc,
le văd numai pietrele rotunjite,
ies prin ză

Adulmec paşii dinaintea şoaptelor

rămase în sfârşit de timp trecut de ploi...

pe dinlăuntru îmi curg ochii şi mai sunt două şanţuri

de săpat, de trecut poale de deal în suiş de crâng cu păsări.

Îşi cântă durerea muşcată de ţesătorul de clipe, păianjen

Cireşele au pârguit ramurile printre frunze şi cerul  

şopteşte răcoare printre copaci, hălăduind privirea.

Strâng hulpav, cu mâinile îmbrăţişate, clipa,

cu dorul nemărginit în cântul iubirii

şi păsările

şi izvoarele susură

şi pietrele din drum

au iarba

Aerul e greu, nori monstruoși, amestec bizar de coral și cenușă apasă cerul iar eu simt că mă prăbușesc. Copacii  frenetici mă alungă, coroanele lor aplecate asupra mea mă-nspăimântă. Asfaltul umed îmi imprimă o mișcare lentă, în seara asta pașii  mă

Monontonie

Prin liniştea surdă un greier mă-ngână.

Fidelitate

Scuturând petala, fluturi se închină la altarul din flori.

Gânduri

Cărări împletite între zare şi cer ţesute-n destin.

Adagio

Doi balerini pe scenă, spectacolul vieţii, final în culise.

Boemă

La un

   Pe măsuţa lucidă aburea cafeaua cu parfum ameţitor, ce se contopea cu cel al croissantului fierbinte cu ciocolată. Mireasma aceea divină povestea despre o lume aparte, plină de mituri, de cultură, de tradiţii şi istorie. Lea îşi lăsă mintea dezmie

Primăvara se arată timidă peste Bărăganul devastat de zăpezile de iarnă care abia și-au pierdut urmele în întinderea nesfârșită de pământ reavăn. Din loc în loc fire naive de iarbă se înalță vesele, se alintă sub razele blânde ale soarelui , iar el  

Paşi aleargă grăbiţi din zori, să prindă din urmă

noaptea agăţată de cer, bătută cu stele pe post de cuie

şi vise pentru ochii ce nu-şi dorm mintea prea devreme

şi totul după ziua în care şi norii de lene,

au uitat să-şi scuture umbra în stropi de ră

umbra

Pridvor străbun, pridvor lumină,

Printre păduri adânci de fag,

Printre frăguţi, printre sulfină,

Privesc la codrul meu cu drag.

Treceau doar ape curgătoare,

Prin nopţi cu stele şi cu lună,

Cu vraja lor adormitoare,

Dar astăzi cornul nu mai sună…

Pe

Sunt pasul de furnică-n lume

Şi-mi duc poverile aşa cum pot,

Îmi las cuvintele să se cunune

Cu razele de soare la un loc.

În piept am inimă de carne

Şi-o simt cum plânge uneori,

Când un cuţit de vorbe grele

Îl răsuceşte până-mi dă fiori.

Simt liniştea ocean

Din caierul vântului,

toarce firul gândului...

zi cu soare lină,

limpede lumină,

frunze fremătând

şoapte şi cuvânt.

Spre tine se-ntorc

nopţi de Sânziene,

maci însângeraţi

prin crude poiene,

poieni de sub munte,

bătute de rouă,

bătute de dor 

şi de flori mărunte,

p

Tot mai departe rătăceşti,

tot mai aprope tăcerea ta cade,

a existenţei mele răscolire.

Un gând nerostit se sparge,

eres în unda de cleştar.

Voit a fost că tu să fii

o ultimă dezlegare

când spinii germinau

pe tălpile căutărilor.

Pygmalion, mi-am plămădit iub

Suntem bătrâni, iubirea mea senină!

Prinşi într-o horă ciuleandră nebună,

Cântec amar pe-un fir de mătrăgună

Ielele râd în gene de lumină.

Răsar din umbră chemări uitate,

Tristeţi poleite-n pală bucurie

Când vara de noi e tot mai pustie

Şi zilele curg de

Cerul, unduindu-se

într-o ceaşcă cu ceai,

o felie de tort şi-o petală

din visul unei flori

neştiute, de mai

dintr-o uitată de mult

primăvară.

Am zărit-o într-o seară

zâmbind a genune

din fereastra unui basm de copii

la care soarele îmi răsare şi apune,

obosit