Voi, copilaşi înmuguriţi
Din vraja unui vis dorit,
Sub cer de raze aurit
Fiţi sănătoşi şi fericiţi;

Cu suflet pur şi fără vini,
Voi, travestiţi în îngeraşi,
Plini de candoare, drăgălaşi,
Nepreţuiţi, sfioşi, divini,

În gângurit de turturea,
Când a trăir

Ochii tăi

împletiri de ape,

izvoare de fulger,

despletiri de şoapte

născute din stânca

iubirilor tăinuite

sub floarea de iris.

O zbatere de suflet, aripă tremurândă,
A-nfiorat tăcută aerul dintre noi.
Și rezonând de viață-ntr-o inimă flămândă
A revărsat seninul în lacrima din ploi.

Un porumbel se naște sub geana unui vis
Și se avântă-n ceruri pe aripi de dorință
Dar vorbele, sunt

Suntem amândoi 
un cântec...
ce uneşte zorile
risipind norii de furtună
petale albe se topesc în visare
redând culoare zilelor,
peste Universul promis
eşti aici, te simt, te văd
şi totuşi o enigmă...
cu frăgezimea şi durata
unui timp
întineresc şi îmbătrânesc
în

Eşti poezia sfântă a sufletului meu

la tine mă gândesc cu dor mereu,

în fiecare seară zbor până la cer

un braţ imens de stele iau să îţi ofer

Eşti visul nopţilor mele de mai

când totu-i verde iar pe plai ;

iubita capricioasă cu părul de foc

care uneori pri

Se-ntinde podul între cer şi pământ, zilele astea.

Privesc cu ochii, şlefuirea de brad a crucii,

legătura de verde inscipţionat în adânc  

şi ospăţul cu vase pline şi ulcele cu vin, curg

în limbi de foc.

Coboară toţi la masă,

se sare peste foc

într-un jo

 (Foto de aici)

Marghiolița Apopii își frământa de zor capotul din matase naturală, cu flori de maci roșii aruncați pe la poale ca într-o poezie. Își lepădase hainele cernite, dându-și pe față cu un strop de apă rece ca să se învioreze și un pic de ru

Se-aşază pulbere pe înscrisuri vechi
cerneala, uscată-n călimară, trăieşte-n cuvinte
Pune-n ele metafora inimii şi le îmblânzeşte.

Gândurile se-mbracă-n pânză de in,
rămân în afară gleznele subţiri.

Mirosul, cimbrul sălbatic, întrece visarea.

Amurgul se

ce e iubirea?

iubirea e ca soarele care rămâne mereu curat,

ca lacrima ruptă din inima tristă şi părăsită,

ca marea care se-agită în vâltoarea furtunii,

ca glasul tău şi visele care-ţi cutreerau nopţile,

ca plânsul tău lângă care mă culcasem

 şi te mângâi

În dorinţa mea de a scurta aşteptarea
lucrurile pe care le iubesc se întâmplă rar.
Atunci răbdarea nu ştie să se manifeste,
îmi pierd cumpătul şi rup zăgazuri,
altfel aş fi rămas mulţumit cu puţin
iar voi cei care nu mă cunoaşteţi deloc
nu aveţi nici

Stau norii să-mi plouă, capul mă strânge şi palma

mă mănâncă din spate de trecut al amintirilor, martori.

E de la vremea şoaptelor poticnite printre rânduri,

şiruri de cuvinte lăsate în urmă, de drumul dorului.

Aşteaptă sentinţa unui tribunal ad-hoc

despărţire

ne-a despărţit mereu un pas,

poate a fost un pas absent,

între noi  o noapte bolnavă,

plecasem din somn undeva,

o clipă, o oră, o viaţă,un vis,

n-am sosit unde-am vrut ,

la aceeaşi oră şi în aceeaşi staţie,

mai bine să fugin de rănile noastre

în z

Dacă într-o zi absența mea ar cădea

ca o umbră în ochii tăi,

nu uita că cei care plȃng sunt îngeri.

Nu uita, în acea zi îmi voi pune

capul pe genunchi

și-mi voi plȃnge singură absența.

Tu să nu plȃngi!

Pune-ți tristețea pe-un fir de briză

și trimite-o pe val

Îngemănate,
raiul și iadul
viețuiesc absurd
în sufletul valsând
într-o existență duală.

Bucurie și suferință;
fericire și durere;
lacrimă și zâmbet;
iubire și ură;
toate-s de-o clipă.

Și iar de la capăt:
îngemănare…
salvarea e-n tine,
ca într-un vis vi

În poala sufletului, mi-am pus capul, să-i simt respiraţia

cu broboane în ochi, aşezate grămadă, ca la spectacol.

Nu vor să-şi pornească (s)curgerea din adânc

de iubire. Îşi vor finalul, să aplaude zgomotos,  

printre valuri de timp, în hărmălaia soare

(Foto de aici)

Să tac? Cine m-ar înțelege
Că sunt altfel,
Și cine-ar șterge
Ploaia din sufletu-mi, cernută
Peste durerea-mi neștiută.

Să spun? Și cine m-ar ascunde
Printre tăceri
Și versuri surde,
Găsind, dincolo de cuvinte,
Iubirile care-mi sunt sfin

Don' Solidar, cu o chelie deasă,

O namilă hidoasă, nespălată,

Că apa-i pură, scoate orice pată,

Ţinea isonul unui "porc de rasă".

Având limbaj cules din mahalale,

Sau poate din diforma căpăţână,

Când se scălda-n nămoluri şi ţărână,

"Dă-le maestre, fufelor,

Ordinea – odihna ochilor

      ( Povestioară - experiment în O )

    Obsedată, Otilia ordonează-n odaia Olguței obiectele otova. 

     –  Of, off, Olguța! Ordinea-i odihna ochilor, obișnuiește-te odată! Odoranții omoară organismul,

oprește-ți obiceiuril

iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt 
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oric