Blog

argheziană

M-am îndoit mereu de mine şi de Tine,

Te-am căutat prin Cer şi prin Psaltire,

Nu te-am găsit niciunde pe pământ,

Părea că Te destrami ca norii-n vânt.

Erai în mine când eu Te dădeam lipsă,

Prin Psalmi te căutam şi în Apocalipsă,

Când eu credeam

S E C R E T N E D E Z L E G A T

Privea pe fereastra salonului. Pe geam se preling fire subţiri ca de păianjăn , curge fin şi fără zgomot ploaia ce aruncă tristeţe peste oraş. Se adună nori negri urâţind frumuseţea cerului.Sufletul ei trist ar dori puţ

Partea ¾

                   6.

# - Am venit să văd cum te simţi, dacă transplantul a reuşit şi dacă ai o viaţă sexuală normală?

- Cine eşti dumneata, cum crezi că poţi da buzna în camera mea aşa…

- Te recuperezi? Şedinţele sunt obositoare, mai ales când

nopțile își tremură genele lacrimi de sulf ard vise imateriale
gura cerului înnoptează pe pielea mea
ca niște îmbrățișări într-o gară de nord
când dorul se dă în leagăn stelele își flutură
coama, cometa universului
sudul din mine îți cutremură pajiștea l

izvoare de rai

am argintat cuvântul

să lumineze cerul:

dangăt de harfe

 şi muzici astrale

despletesc stele-n rotire

în dulci petale.

serafii urcă

pe scări de mătase

prin văzduh de ninsori,

trag  linţolii,

ceru-i plin

de albastru şi  dolii

ca-n fulger

scapără fla

Bucuria-mi scurtă se brăzdează odată cu câmpul,
în fiecare primăvară îmi înfloreşte între dinţi
până când zilele cu soare îşi odihnesc amiezele
la umbra răcoroasă a norilor.

Nopţile se desfăşoară prin frunze şi ierburi
cu pânze de întuneric cu miros d

Departe-n timp

Departe-n timp, în roua dimineții,

În orice an câte un trandafir,

Am adunat pentru buchetul vieții,

Ca la amiaz’ să-i număr fir cu fir.

Anii s-au scurs așa, ca în hipnoze,

Și noaptea-n zori pășea ușor, agale,

Mă uit că în buchetul meu de ro

dor…

garoafe albe,

aur fermecat,

descânt arzând

ca nişte foc,

dintru-nceput

făr’ de noroc;

un simplu joc

de nuferi albi,

candele reci

pe vechi poteci,

zări după zări,

vămi după vămi,

te-am aşteptat,

grădini  sub mări

de stânjenei

eu ţi-aş fi dat.

mireasa mea

de peruz

cuvintele sângerează rănite de echinocții
ca o balenă albă înghit mâna dreaptă
până la ultimul harpon
cu negru de fum scriu
pe scalpul neliniștilor mele
vocale își împart salturile cu delfinii
botul lor prelung
amestecă norii cu sentimente sărate

consoane a

Furtuna de nisip a generaţiilor anterioare

rămâne-n lume, ca un vânt purtat

peste nisipuri de mare.

Mamă şi fiu

dăltuind treaptă după treaptă,

lustruindu-le,

cu pericol şi strigăt.

Lumina...

e coşmarul prezentului, ce va fi vreodată.

Senzaţii rarefiate-n memo

Despre  Scrisoarea  a-VII-a

Unii oameni se simt chemaţi şi îndreptăţiţi să comunice celorlalţi gândurile, experienţele şi trăirile lor, cele ale momentului şi cele acumulate prin vieţuire, dar şi a celor imaginate ca rezultat al primirii multor infor

de la plânsul meu se aştepta mai mult!

Valul lacrimilor... nu mi-a stins focul din suflet.

Să mai fi fost îndrăgostiţi cândva!?

Dincolo o să-mi fac treabă pe lângă tine,

pentru când vei avea nevoie de mine.

Sufletul... o să-mi meargă pe alt drum

dar acum,

Inima mea nu e o gară

în care să te perinzi

cȃnd ai chef și cum poftești,

trenul cu care vii cȃnd ai dorințe

și pretinzi să-ți fiu deschisă,

cȃnd trenul tău de plecare

așteaptă în depou

ca după o plimbare prin Copou.

Nici parc nu-i inima mea

să pleci după o s

două viori

eram viori azi noapte amândoi

cântam sonata lunii doar în doi

tu nu erai femeie, nici eu bărbat

era fantastic şi era ciudat

vibrau acorduri dulci prin sânge

sub luna care-n noapte plânge

eram aşa în vise duşi

ca în „sărutul” lui Brâncuşi…

duminic

Căzut pe nisip din copacul cu rădăcinile-n cer
n-am văzut margini doar forme necunoscute.

Dincolo de această cădere timpul e normal
se manifestă înlăuntru şi înafara mea,
chiar dacă iubita-l ascunde sub mască
pielea ei capătă solzi aspri
ochii se retr

Fiecare cuvânt este o scoică într-o limbă
în care literele urzesc o perlă
misterioasă cu luciu de sidef
şi sunetul poetic al cântecului de leagăn.

Noaptea se plimbă cu stelele prin anotimpuri
ca un păstor cu mioriţele bălane
până la izvoarele dorului

HAIKU

cămin cultural –
aleile-nierbate,
porțile-nchise
.

*
nevăzătorii –
când soarta i-a miluit
și negru-i plăcut.

*
miere din belșug –
disipat în floarea lui
soare-n asfințit.

*
numai ea, luna –
în nopțile senine
iubită-ntruna.

*
mama - icoană
lângă Maica Domnul