Blog

   Viaţa în cuplul Lea-Carlos curgea când lin cu susur de şoapte dulci, cu înţelegere spontană şi acceptări necondiţionate, când şerpuit cu poticniri şi contradicţii aprinse, cu supărări şi împăcări repetate, ca în orice cuplu cu personalitate. Drago

se scutură duzii aerul este siropos
îți scriu pe șapte frunze de arțar
cu pletele pline de omizi rubiconde,
ce îmi devoră
sufletul culcat în iarbă,
dulce aureolă

șuier nopțile șubrede,
presar sare pe trotuarul fierbinte
cu inima învelită în staniol
tu

Partea 4/4

9. - V-am chemat, domnule Ungureanu, pentru a vă comunica rezultatele anchetei. Soţia dumneavoastră, spun medicii, a suferit un atac cerebral sever… Nu păreţi afectat!...

- Să rămânem în limite strict oficiale!

- Îmi daţi mie sfaturi!? Cum v

Nu, anii nu ...


Nu, anii nu te ating, furându-ți din lumină,
nici ploaia care cade, sub genele de îngeri,
rămâi străjer al nopții, cu unica ta vină,
de-a fi frumoasă-n toate, la marea mea de plângeri.

Tu izvoresti în codru, din colțul dat lumi

Sunt valul mării

ce șoptește numele tău

Sărut țărmul pe care au trecut

pașii tăi pe nisipul fierbinte

val peste val

 să nu-ți pierd urma

să nu pierd forma pașilor tăi

urma-ți să se topească

în inima mea

Mirosul tău să mă cuprindă

și cu fiecare val să-mprăștii

p

îmi șterg de crinolina nopții
otrava scrisului cu gust de tei
transpiră prin toți porii sufletul
ce-mi crește-n palme ca o zi de ceară
la colț de lumi tu bei același vin neutru
cu buzunarul plin de ziare versuri iubiri și stații

scriu un prozopoem des

 Am înglobat în dulcele meu vers

 O roză respirând iubirea ta,

 Căci nu am vrut s-o dărui altcuiva

 De nicăieri din vastul univers.

 În rîme-am pus o lacrimă de-a mea

 Să simți durerea sufletului greu,

 Dar poate însă Bunul Dumnezeu

 Spre mine pașii ți-i

Prins în balada tărăboiului naţional,
ţopăind antiritm şi-ntr-o ureche,
eu strigam şi huiduiam cel mai tare:
„E-o viaţă virusată-n plictiseală amărâtă!
Jos viermii! Jos trojan-ul! Dezinfectaţi Opera!
Nu mă pricep dar daţi-i şi-o defragmentare!”
Med

Când bate vântul prin casă
Și ploaia plânge la geamuri,
Uităm ori nu ne mai pasă
De pomii rămași fără ramuri!

Când prin odăi doar pustiul
Își toarce tăcerea-n surghiun,
Gândul și dorul nebunul
Trec pragul în zbor de taifun.

Când te trezesti dimineața
T

Dintr-o stâncă-adânc crăpată
Cu muşchi verzi acoperită,
De o salcie înaltă
                    Străjuită,
Iese-un firicel de apă
Şi prin iarbă drum îşi cată
Spre o albie mai lată,
                    Pietruită.

Lunecând pe stânca roasă
De a timpului căr

Eminescu fără un sfert O călărire-n
zori Cu aripile jumulite de lumină mă
ridic pe cer Luceafăr diurn la crâşma
raiului beau cafeaua cu îngerul de ser
viciu Demarez în trombă maşina infer
nală a zilei Zbor spre niciunde Aterizez
la primul loc de supliciu

Chiar dacă nu recunosc rătăcirea în care am eşuat,
nu găsesc altă posibilitate de revenire
fără niciun efort,
decât refluxul din interior.

Şi tu poti face acest lucru numai din inimă,
astfel ca iluziile mele să se topească-n realitate
cum se dizolvă z

Partea 2/4

3. Vineri seara partida de bridge s-a întins până la miezul nopţii. Luminiţa s-a retras mult mai devreme acuzând o migrenă:

- Ai grijă, Adrian, regimul tău de odihnă este strict!

- Nu-mi pot evacua oaspeţii! La ora douăsprezece dau stingerea

a căzut din cer o stea

a căzut din cer o stea,

nu ştiu dacă-i steaua mea,

steaua mea din frunţi de cerb

şi de-ar fi la ce mă-ntreb?

pot să cadă stele mii,

noi rămâne-vom copii,

cine ne deschide cartea,

de ar fi să vină moartea?

suntem vietăţi adânci,

căţăra

spumoasă este liniștea amiezii
o bei când ai legat stelele nopții
iar din carul mare împarți vise în sandale

diminețile călărești cu zăbala înfiptă
în dinții de armăsar
nu-ți este foame de răsărit
nu-ți este sete de un apus
îți arde umbra aceea de ini

De te priveşti atunci când treci

Cu gândul peste creştet?

De îţi ridici geana când pleci

Cântând cu al tău foşnet?

E ca în gândul meu să vii

Pururea şi curată

Aşa cum lasă mărturii

Chiar timpul câteodată.

Vei fi pe veci, vei fi a mea

Şi vei rămâne chiar şi du

La Putna, când clopotul bate

                  - rondel – 2  

Ştefane Mare, Tu, Ştefane Sfânt,

La Putna, când clopotul bate,

Moldova-ţi strigă să ieşi din mormânt,

S-aduni iar oşteni în cetate.

Fuge ecoul pe-ntregul pământ

Şi lumea întreagă străbate,

Ştef

argheziană

M-am îndoit mereu de mine şi de Tine,

Te-am căutat prin Cer şi prin Psaltire,

Nu te-am găsit niciunde pe pământ,

Părea că Te destrami ca norii-n vânt.

Erai în mine când eu Te dădeam lipsă,

Prin Psalmi te căutam şi în Apocalipsă,

Când eu credeam