Blog

Închid ochii la răsăritul soarelui, să nu mai văd cerul rubiniu cum se zbate circumstanțial să iasă la lumină.  Trăiesc din plin bucuria ploii de vară care  în timpul nopții a spălat străzile, aleile, casele de toată  tristețea adunată-ntr-o viață de

Cer albastru, fără nori,

În grădini rȃnduri de flori

Și un soare strălucind

Peste vȃrfuri stă zȃmbind.

Șerpuiesc potecile,

Curg clipocind apele,

Cȃmpul este roșu foc,

Este lanul cu noroc.

Macii iar au înflorit

Lȃngă grȃul înverzit

Și mi-aduc un dor de-acasă,

DOAMNE, CÂTE  ȚI-AU  FOST  DATE...

Doamne, câte ți-au fost date să vezi

În milenara noastră existență!

Reguli și nereguli - că nu-ți vine să crezi

Ce este omul în stare să facă

În viață din inconștiență.

Din răutate, orgoliu, mereu dușmănește

Tot ce i-ai

astăzi

astăzi un cal a zburat pe cer
avea aripi de ceară și mânca jar
pintenii lui erau albaștri
trăgea o trăsură plină cu îngeri

astăzi parcă sunt năuc de-abinelea
văd numai cai verzi pe pereți
parcă aș fi dali să am o sută de ochi
sau van gogh cu o u

Sub pădurea din ochii tăi

izvorăsc lacrimi,

în deşertul sufletului meu

nisipul arde.

Departe...

este clipa în care 

lacrimile vor stinge flacăra

binecuvântând nisipul

din care încolţită sămânţa

dragostei

va dăinui în adâncuri

dincolo de ochi şi suflet...

ÎNTRE  CER  ȘI  PĂMÂNT

Cutreier dimineața pe câmpuri.

Pământul e negru, crăpat

Și trist că-i nelucrat de ani,

Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.

Și cerul a pierdut din albastru,

Pe fire de iarbă, în rouă, a pus stele,

Sunt semne că toate se schimbă

Din

Aruncați poemele la câini
ca pe-o inimă însângerată
dar spălați-vă pe mâini
dacă ele încep să bată

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Cască porcu' şi se-ntinde într-un şanţ plin cu noroi,

Este cald, frumos şi bine pentru traiu-i de gunoi.

N-are casă, nici nevastă, doar copii ce sunt la stat,

Ce-i făcu la tinereţe când era şi el, bărbat.

.

Cu cine-i făcuse, oare? Nu mai ştie... Bun aşa!

C

Într-o crâşmă la o masă
Zgârâiată şi soioasă,
Stau măgarii la grămadă,
Parcă ar fi puşi pe sfadă.
.
Ce gâlceavă? Ce pricină?
Se hlizeau că o vecină
A intrat ca o tornadă,
Cu o gură...o cascadă!
.
Îşi găsi măgarul care,
După ce aduse care
De nutreţur

“E o durere de cântec”

i-ascult tresărirea

verdele nu mai respiră pe tâmple

 în sufletul aplecat spre aduceri aminte

atâtea clipe absente de mine

răsar din aroma unei primăveri uitate

sub scoarţa călcată de corbi

drumul

 îşi poartă şerpuirea

tot mai adânc

Pe deasupra rândunelelor
cerul zâmbeşte a toamne
şi trăirile mele interioare
iau forma unor cireşe coapte,
iarba e tot mai verde
şi eu tot mai aproape de Tine, Doamne.

Pe marginea drumului
salcâmii se scutură sălbatici
de păcatele anilor ce stau la râ

(Foto de aici)

Marghiolița, femeie alunecoasă, își asigurase bătrânețile.

– Ce știți voi cât de rău o duc?!, s-a văitat, ștergându-și, cu mâneca bluzei din silon, o lacrimă imaginară,. Mă amenință din trei în trei zile că mă dă afară. Unde să mă duc? M

l-am pus sub pernă în noaptea asta. Sunt

Sânzienele. Îmi aştept stelele să-mi aducă

ursita.

Albastrul

în roua pământului

roşul

din timp peste timp

nemărginit de clipa de azi

a prezentului de ieri

împreună.     

Mândre flori de Sânziene

Din câmpii, de prin poiene,

Fetele în zori adună

Mândre flori de Sânziene

Să le strângă în cunună.

Prinse-n ii de Cosânzene,

Până luna să apună,

Din câmpii, de prin poiene,

Fetele în zori adună,

Cucu-și lasă glasu-alene,

Astăzi doru

Satyricon Satyricon Satyricon To
tu-i demn de râs Dimineaţa la prânz
şi seara Căci noaptea te priveşti în o
glindă cu maximă ironie Iar tu mă der
bedeule Nu mă laşi în pace nici măcar
o secundă Taman aici în abisul somnu
lui De ce naiba mă tot împingi spr

Secțiunea A 
- premiul I - Galina Martea, 
-premiul III - Adăscăliței Mariana,
-mentiune - Mihaela Aionesei, Ioan Gelu Crişan, Monica Ionescu.

Secțiunea B
- premiul III - Dorel Mihai Gaftoneanu,
- mențiune specială- Gela Enea,
- mențiune- Camelia Cons

„- Deschide uşa , Lisaveto! Şi voi, nu fumaţi atât, nu se cade, stricaţi ochii bieţilor oameni! Se bucură ei de vizita noastră, aici vin oamenii rar, dar să nu întrecem măsura!” „- Lasă, Gheorghe! Zise Lixandru, gazda, nu face rău. Lumina ochilor