Blog

Un trandafir şi o femeie
îşi sărbătoreau întâlnirile.
Trandafirul privea femeia în ochi,
ochii ei clipeau de neastâmpăr,
se întrandafira la faţă de frumos.

Femeia privea trandafirul în culoare
el se înfemeia de aromă
cu mirosul ei fin,
la amândoi le s

Poate-s doar umbrele, care mă contabilizează.

În camera sufletului, destul de mică,

aveam puţine lucruri, mai nimica.

Presimt că asta-i tot ce mai contează!

În camerele mari din inimă,

dedicate sentimentelor delicate,

abia acum am făcut curat.

Aici, era o

pastorală nocturnă

liniști stelare,

lumi fără nume,

clipe barbare

ce vor apune,

fețele lunii

șoapte de umbre,

ce-mi devin sumbre

precum nebunii...

un cer marin

albastru-lin,

stele zglobii

brodează ii,

ape ce curg

triste-n amurg,

vor curge-n mări

în depărtări…

aște

Noaptea în marea ei tergiversare
n-a reuşit să negocieze
migrarea lunii către altă planetă
cum ar fi vrut luceafărul.

Întunericul ei a devenit maliţios
şi s-a şters pe frunte cu câteva stele,
urmează să se crape de ziuă
şi să se retragă ruşinat.

În ore

”Sufletul a zburat deja, demult. Are aripi cât cerul. Îşi va mai opri, o clipă, zborul când se odihneşte în altă colivie-trup, pe pământ...”

A scrie despre poezia lui Marius Iulian Zinca nu este deloc simplu, având în vedere că despre poemele lui au s

Cine nu este învăţat să facă o lectură cu sufletul, acela, este mai bine, să nu o facă.

Dincolo de cuvânt, sunt trăiri profunde prin care orice scriitor se eliberează. Este o terapie care pregăteşte paşii pentru un drum în continuă ascensiune. Este un

Privește


Privește cu mai multă stăruință
și smulge vremii zâmbet istovit,
durerea mea, nu-ți poate fi credință,
nici taina mea din timpul netrăit !

Frânturile de vise nu-s cuvinte,
căci zborul lor mărunt nu are gust,
vezi visul meu gemându-s

peisaj

soare nins de raze dulci,

idol eleat sub apii,

vine seara să te culci

în liturgige agapii.

delf plutind pe ape grele,

luna beată de alcool,

împânzită de zăbrele,

lasă-n urmă turnul gol.

lujere de fum se-nalţă,

plopi ogive verticale,

se încalţă, se des

Nu pot să cred


Nu pot să cred că surâsul zilei
se preface zbor și apoi se întoarce
început, lăsând în urmă ploi
să șteargă, din glasul zării
tot ce doare.

Nu pot să cred că sub pleoapele noastre
stă universul să se mire
de frunze ca un smin

Piciorul tău delicat

desculţ păşeşte prin iarba

de lângă casă,

mângâiat de roua rece

generată de lacrimile mele

din noapte şi zi.

Trupul tău e acoperit

cu o rochie cu paiete colorate

creaţia gândurilor mele

de culoarea sângelui

care-mi curge prin artere

În sc

Închide ochii la răsăritul soarelui

și transformă totul în lumină.

Îmbrățișează aerul estompat

care se-adăpostește la umbra copacului

și vei simți

cum renasc în iubirea ta.

Așterne-mi la picioare petale satinate

și vei vedea

cum fluturii mei tremură

și se rot

Atunci când eşti departe...

un dor pribeag te-ncearcă,

un gând ce te frământă...

privire - îndurerată

arunci înspre zenit.

Atunci... te simţi un munte

ori ca o veche stâncă

sau pasăre ce zboară 

în roşu asfinţit.

Atunci când eşti departe, 

ai vise şi speranţe,

Umbra stelelor tale

încă mai cuvântă,

oglindită-n roua despletitelor ierbi,

ciocârlii dau bineţe

aidoma celor ce-ntrupează răstimpuri,

când privirea-ţi destramă

peste zări.

Am început ziua, cu rostul ucis!

Un timp curbat strâmb...

mă tăvăleşte prin jungla istoriei:

ba sunt călăul neînduplecat

ridicând securea ce se transformă în telecomandă,

ba sunt soldatul perfect, aruncând napalm;

părul îmi creşte brusc

şi alerg cu o creang

Nopţile mele nu sunt albastre ca ale tale
Sunt pline de tristeţe şi o lungă aşteptare,
Între mine şi tine nu este un deal ş-o vale
Ci un ocean de nelinişti şi de apă, o mare.

Nopţile mele sunt stoarse de furtună şi de vânt,
Visele tale-s măreţe închis

M-aplec spre tot ce este drept

Ea dreapta cale este panaceu

Căci gândul vieţii este înţelept

Când dai deoparte tot ce ai urât mereu.

Am tot sperat în ce-i mai bine

El răul să fie departe

Dar am admenit în mine

Acel destin uitat cândva-ntr-o carte.

Mă las dar

Îţi speli autoportretul în apa transparentă
a emailor matinale Ce-ai pierdut şi ce-ai
câştigat odată cu insomniile lunii prece
dente Ce dragoste te-a călăuzit totuşi pâ
nă la capătul nopţii Şi ce dacă pământul
e suprapopulat cu proşti Au şi ei misiunea
lo

Siliconata

O păpuşă nudă-n soare!

Ea are ce etala,

Silicoane şi-n picioare,

Nimic de la maică-sa!

Pudica

A făcut plajă-mbrăcată,

În apă plonjă la fel,

Că o iarnă îndopată,

Celulita-i stă cârcel!

"Sirena"

Ca sirena se arată

Dintre valuri înspumate!

Rotofeie, crăcă

Îmbrăţişaţi îndrăgostiţii trăiesc cu viteza
întunericului Relativ la absolut marii sin
guratici visează dintr-o altă noapte para
lelă Unde luna-i mama înţelepciunii de la
orice distanţă Fiecare având în bagajul
său nocturn propria stea polară În fond
con

Vom fi noi doi în umbra lunii
cu nopţile despletite-n păr
chiar dacă fânul copt cu miros de rugină
ne cheamă să ascultăm greierii
ce-ţi cântă nepăsători între coapse,
sprinţari în ierburile coapte,
lipsiţi de somn
în arcuş pentru viorile pământului.

A