Blog

 Navigăm pe corabia tăcerii,

 Iar matelot e doar inima mea

 Și ascultăm în vraja adierii

 Un cântec trist venit de pe o stea.

 Privirii mele din ceruri îi răspund 

 Magice sclipiri ce vin din infinit,

 Sau ochii tăi în taină îmi ascund

 Strălucitoare amăgi

convertor

vreau să instalez un convertor la inimă

să-mi transforme sentimentele melanj

în poveşti puse pe note de muzică country

s-o asculte orice muritor în acestă  vară

tropicală care ne-a îmbăiat cu sudori

multimirositoare prin tramvaiele ţării

ostateci

PE COAMA CUVINTELOR

Pe coama cuvintelor
încerc să mă ridic
pe scara de fum
deasupra norilor.
*
În mireasma florilor de noapte
ating rotundul lunii;
de-acolo adun în priviri
necuprinsul lumii.
*
Mă fascinează răsăritul de soare
pe frontispiciul bibliot

Cade noaptea. Lent îşi face rugăciunea şi un spin.
Cerul îşi adună norii şi îi umple ireal,
Vântul geme, ploaia vine într-un ropot infernal,
Jalnic plopii-şi mişcă frunza, îndoinduse-n suspin.

Peste-a lumii amorţire, bolta parcă a plesnit.
Se prăval

E noapte în umezeala ochilor desculţi
ai acestui veac rănit de moarte.
E noapte... şi stelele s-au rătăcit
printre pietre.

Au mai rămas pe bolta-nsângerată
doar urmele rădăcinilor lor
şi ecourile unor sentimente benigne
care nici nu se ştie
dacă au ex

remember

să fie bătrâneţea timpul fericirii noastre

animalul din noi a murit demult

rămânem doar cu sufletul trăind printre

forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă

oraşul din tinereţe care se rupea în mahalale

până prin munţii fără de sfârşit

s-a transf

Vântule, măi vântule...

Freamătă-mă vântule!

Tu, leagănul mărilor,

Răscolirea zorilor,

Mă dezbracă de furii

Şi le-nchide-n colivii!

Leagănă-mă vântule!

,,Vântule, vântule...”

Mă duc vântule spre stele

Să-mi văd visurile mele!

Caută-mă vântule!

Vântule, măi vâ

TABLOU DE TOAMNĂ

Am înmuiat penelul în azur,
Din rădăcini de negru să înalț
Copacul sfredelindu-se spre cer,
Iar din văzduh să-l poleiesc cu smalț.

I-am învelit coroana cu roșul din apus,
În trunchi fierbeau inelele în spumă
Și-ntr-o splendoare fundalu

Citesc pe-o coală albă de hârtie

 Nescrise sentimente trecătoare,

 Iar totu-mi pare azi o poezie

 Fără cuvinte, dar plină de savoare.

 Cu ochii minții deslușesc ideia

 Că tu ai fost un înger pentru mine,

 Ai fost și-ai să rămâi mereu femeia,

 Acea minune a

DE CE TE-ASCUNZI ?

Atâtea nopți m-ai căutat
Cu telefonul prin eter...
Eu boleam de mult la pat,
N-aveam sprijin cui să-i cer.
*
Surorile veneau pe rând,
Să-mi injecteze vitamine...
De multe ori plecau râzând
De boala ce rodea în mine.
*
Ieșeam pe banc

De câte ori mi-e dor la versul tău revin,

Căci în izvorul lui setea mi-o potolești.

Dacă-ți rostesc cuvântul sărutul tău divin

Pe buze mi se-asează și știu că mă iubești.

Mi te-ai semnat în suflet, în nopțile cu lună

Când m-ai ales ca muză și-mi dărui po

Mi-am schimbat un timp numele îmbrăţişării.
E-un mister chiar şi numele meu,
însă după asta, nu mai puteam fi eu.
Mi-am schimbat înfăţişarea, ziua naşterii,
mutându-mă de-a binelea, pe alt tărâm,
alţi oameni, altă viaţă, cer, altfel de pâine.
Pe căi

CU-O AMINTIRE MAI BOGAT

Mi-ai apărut în vis amar
În noaptea asta de cleștar,
Iubito, galbenă de boală
Sub voalul gri, destul de goală.

M-a-nvăluit frisonul de lumină
Pe crinul verde din grădină
Privindu-te în ochi de-aproape;
Ei lăcrimau venin sub pleo

Mă rog...

Mă rog ca o respirație a sufletului

Ca un toiag al inimii,

Ca o dezmierdare a cugetului

În prag de seară la ușa zidită

De închisoarea nopții.

Mă rog la ora când pruncii visează

Când copacii veghează

Cu ramurile lor ferestrele Templului nins de clip

I.
Oare de ce soarele răsare
întotdeauna la Răsărit
şi apune întotdeauna la Apus?

II.
De ce mi-e oare-atât de greu
să urc voios spre primăvară
purtându-mi destinul pe umeri
fără să-l simt o povară?

III.
Oare ce s-o fi-întâmplat
cu lacrimile-mi care pic

Sunt călător singuratic

prin parcul încărcat

cu magici tei înfloriţi,

ascult glasul inimii rebele

sorbind aroma florilor de tei seculari.

Ei nu au cuvinte, nu pot mărturisi

mulţimea poveştilor de iubire

trăite intens pe banca suspinelor

adăpostită de crengi

   Când mintea îşi construieşte un concept cu stăruinţă şi migală, zi de zi şi noapte de noapte, realitatea cotidiană, orice argument şi orice demonstraţie concretă nu mai au nici o valoare şi nici o putere de convingere! Nu degeaba se spune că minte