Blog

în şir de clipe a bătucit pământul şi el  

a înghiţit-o. Toată. Strânsese tot albastrul

în cercul lui de roşu. Diguri de gheaţă controlate

aştern în locurile lui de răbufnire. La muşuroi.  

În soare

să se topească,

să se reverse  

dinlăutrul lui, toată ap

Știi...


Știi că te-am căutat
prin zborul de păsări, lumina mea încordată
ca să te cuprind în zborul aripilor
și apoi să te rescriu
pe margini de pădure, sau rădăcini de fag,
trăirea mea, care freamată
iubirea ?

Tu, te ascundeai pe culmi de

a lăsat cerul să se odihnească o clipă,

pe pământ. Mi-a pus sufletul în braţe

şi grijă să am,

să-l învelesc cu pătura de stele

ce-şi coborau înaltul. Nu era niciun vis.

Era aievea. Fugise cu ele pe colina din zi

când zorii

îmi băteau ferestrele ochilor

să-

pe bancă, în faţa ta. Părea că avem atâtea

să ne spunem din clipele ce au zburat, dar

stăm şi ne privim tăcând.

Cuvintele gândurilor

nu vor să iasă.

Şi e albastru cerul

şi e senin

şi e cald

şi ce bine e la tine

tată,

cu pădurea ce-şi foşneşte vântul printre

Banale mi-s cuvintele ce azi le spun
Oricât le-aş ţine înmuiate în iubire
Emoţia ce-n ele încerc să o adun
N-are intensitatea celei din trăire.

Nu ştiu cum să te fac să înţelegi ce simt
Cuvintele nu pot să îmi redea deplin
Trăirile, ce-n mine c-o şoaptă se

De ceva timp încoace, pietrişul înţeapă asfaltul şi se înfige în tălpile pantofilor tăi lăcuiţi, provocându-ţi o samba obosită pe aleea noastră.

Mimica feţei tale este furată de la bătrânul şi eternul Charlot,

în timp ce scuipi minciuni din poveştile c

a rupt încordarea strânsă peste timpul

aşezat pe albastru. A curs în noaptea plină

de furnicări,  

de gânduri,

de râuri ce-şi plouă fără oprire grădinile din suflet

cu dor,

cu dorinţa de lumină, de zi

şi

continuă

să-şi scuture norii.      

289.07.2014, ora

care novă ți-a ascuns în marsupiu strălucirile

mă-ntrebi

știu ochiul meduzei nu se înfruntă fără oglindă chiar dacă râzi ca un zeu

prea multe ruguri am îndesat între coaste

nu pentru vulturii lui zeus și grătarele de week-end

aprind zilnic focurile celest

Multe lacrimi curg în mine 
Ca-ntr-o mare fără fund 
Speranța a rămas un nume 
O scoică într-al mării prund. 

Mi-am așezat zâmbet pe chip, 
Să știe lumea că sunt bine, 
De-s roșii ochii-i doar nisip, 
Adus de vânt în ochii la mine. 

Râd de lume-nconjurată 
Da

Cât de amară-i viața pe care o trăiești, 
Dacă te sperie un boț de turtă dulce? 
Și vii cu vorbe grele să-l bălăcărești, 
Crezând că mâna care-l poartă-o să-l arunce. 

Oare câtă frustrare aduni în tine 
De ne privești de sus de parcă-am fi gunoi? 
Te crezi

Avea obiceiul ’’urât’’ şi în pauza de masă, fugea cu Radu şoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză şi tabăra Năvodari şi eventual să se scalde în mare. Maşina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de î

Poetului Cristian Ţîrlea

Tu, cuceritor, îți faci plimbările prin Dex, 
căci întâlnire vrei să dai cuvintelor: 
să le vrăjești, să le-amețești, apoi perplex,
privești cum se combină și prind viață 
șoptindu-ți gânduri de cu seară-n dimineață, 
de nu mai ști

Coboară naibii din maimuţă

românule că nu-i căruţă

Ce stai cu chestia pe-afară

aşa e viaţa pe la ţară

S-o bagi întruna şi s-o scoţi

ba în nepoate ba în nepoţi

Şi cât o fi ziua de lungă

să tragi de ea ca să-ţi ajungă

Coboară naibii din copac

că urc la tine şi

Respir aer de singurătate
sărutul soarelui
intersectat de şoapte
tainice priviri
din înălţimi
îmbrăţişări de ploaie şi de vânt
sub pânza cerului
ascult cuvinte rătăcite...
şi chipul tău,
îmi umple ochii
cu liniştea din pulsul vieţii
eşti acolo...
la

    Ploaie cu săruturi (duet)

Partea feminină:

Ziua bună, bade Doru!                       

Ce ți-o tulburat izvoru?

Dă-l încolo de necaz

Că te-ntuneci la obraz.

S-nșirați ani mulți pe ață

Dar trăiești numai o viață,

Ce tot stai și socotești?

Alta-n loc nu

ABSENȚA...

Când tu nu ești,eu tac în toate,
nu-ți văd privirea dar te-aud,
am vise-gând,pe căi purtate,
sădesc un pom în verde crud.

Ești visul meu și în tăcere,
pe munți,pe stânci departe-n zări,
mă uzi cu lacrimi în durere,
mă prind năvoade-mbrățișăr

Să nu fugi

Să nu fugi niciodată de ochii tăi vor plânge
oprește-te la țărm de mări s-asculți durerea
acol'prin valuri albe un gând de-am meu ajunge
să-ți fie dorul luptă și biruința,vrerea.

Să lași ca ființa ta,în albul ei de crin
să îmi primească vis

în răspântii de lumină

ceas al amurgului

totul se clatină

noaptea se lasă

de foc și platină

vin târzii orele

se-nchid florile

murmură-n liniște

poala pădurilor

extazul furilor

patima zborului

umbrele norului

luna-n urcioare

cade-n răcoare

pe coaste de inorog

se ad

Din când în când


Mă-ndemni așa cu mă îndemni
să nasc din răsărit amurguri,
am vise stoluri nu le chemi,
sub ploaia albă care-o tremuri ?

Mă-ndemni să tac,să nu-ți mai spun
de rădăcini adânci înfipte,
să strâng izvor și-apoi să-l pun
la vrem