Blog

Voi presăra petale de trandafiri pe drumul sufletelor 
Și dâră de parfum voi lăsa-n urma mea 
Când ai păși legat să-mi fi cu dor, 
Să nu mai poți trăi când nu-s în stânga ta! 

Stelele le voi amesteca cu mâna, 
Lumina Lunii cu dor o voi întuneca, 
Să nu sim

Mi-ai scuturat pe rând petale uitării, 
Ca să-mi adormi durerea ce-mi pârjolește-n glas, 
Dar vuietul din valuri, imensitatea mării, 
N-o poți închide într-un simplu vas! 

Nu poți cuprinde c-o singură scrutare, 
Vastitatea cerului de vară la apus, 
Cum nu

                          Iolandei

Toate florile se-adună
doar la umbra ta de jar
şi-ntr-o horă mai nebună
câmpia ţi-o arde iar

Doar la umbra ta de jar
ceru-şi află adăpost
şi-ntr-o rugă eu măcar
caut lacrimi pe de rost

Ceru-şi află adăpost
într-o

Suspine...


Plâng orice clipă care trece fără tine
și adierea ta o plâng în vis,
îmi scutur lacrima pe cerul tău de bine,
pe buza unei seri, surâs nescris.

Suspin și scriu ceeace sunt,
ce lungă-i calea, cât mă doare dorul,
un suflet mare, înt

să-mi spună că vin de două ori pe săptămână

la întâlnirea

cu tine

şi

Sufletul meu.

Că s-a format cărare bătută între cer şi pământ

şi sunt albe pietrele ei. Sunt spălate

cu ploaia ochilor noştrii şi a fost

ieri când ţi-am spus “Să nu uiţi tată...”,

nu?

Eu n-

într-o clipă. În clipa noastră. A mea

şi a Sufletului. Nu ştiam să o măsor.

Nici eu, nici el. Doar ipoteze

izbucneau

din pieptul nostru

pe care mintea nu le înghiţea şi timpul. Da.  

Timpul

nu venea

să ne spună că acea clipă

îşi are începutul în pata de roş

Mai am


Mai am atâtea clipe în aminte
și în taina mea făptura ta cerească,
mi-e timpul bulgăr, zilele strivite,
aștept un ceas, un ceas, o dimineață.

Mai am un timp frumos, dar prea grăbit
ca poama din poveste ce ucide,
privește mărul, vezi,

Trăim în țara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Și unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în țara unde verbul "a iubi",
Ca om ne definește și ne onorează
Și unde moșteni

am luat în dimineaţa asta

să văd,

să ştiu,

să-nvăţ

de ce când sufletul zboară

în albastru,

e egal cu doi. Le-am încercat

pe toate. Până la zece. Unu

îmi iese. Celelalte numere

nu contează,

nu există.

Zero e doar un cerc când eu m-aş afunda

în roşu, dar tot răm

Cică o văcuţă jună

Păştea iarbă împreună

C-un juncan june, plăvan,

Fiul boului Duman.

Până plecau din cireadă

Îşi dădeau câte-o ocheadă,

Toate până într-o zi,

Când junele îi şopti:

-         Dacă vii în grajd la mine,

O să-ţi fie tare bine,

Mi-a făc

Mă răscolește dorul, marcându-mi sufletul cu privirea ta ca seninul. Mă arde ca o flacără călindu-mi iubirea în intensitatea lui. E atât de greu că mă doboară în genunchi sub apăsarea lui. Îmi lovesc palmele pe pământ, cu furie .. iar și iar dorindu-

oglindă am luat să-mi privesc sufletul,

să te privesc

atunci

când nu eşti cu mine

să nu simt singurătatea,

să-mi străbată chipul

ridat de vremea fără tine  

în oaza albastră a ochilor cerului meu.      

29.06.2014, ora 14,52’

Să-ți amintești

Să-ți amintești căldura din cuvinte
și de surâsul lor ce-n dor se-adapă,
când stele dorm ascunse între dorințe
că luna îi mai rotundă în val de apă.
Să-ți amintești de mine ca lumină
de lemnul meu zvâcnind spre o învârtire,
de fosnetu-m

Ţi-e fruntea grea tălăzuind prin gânduri, 
Tăcută-ti caut privirea pierdută, 
Închisă mi-e priveliştea ştiută, 
Prelinsă pe undeva în adâncuri.

Seninul se lasă în braţe de fum, 
Albastre ninsori pe al iernii hotar, 
Din vastele ţinuturi pasu-ţi adun

De voi pleca iubite ....
să-mi curaţ gândurile obosite, 
tu culcă-ţi fruntea pe un vis în doi,
punte întinde iubirii între noi. 
Trupul tău o să-mi picteze forme, 
acolo unde timpul alb adoarme, 
să mă-ntorc din neştiute zone, 
uşor păşind prin amn

Taci și privește în zare
Cât de roșu e câmpul.
Mă-ntreb: - Oare,
Prometeu a aprins Pământul?!

Ascultă, privește și taci.
- Auzi cum cântă vântul?
- Ai vazut? E câmpul cu maci. –
Câtă splendoare îmbracă pământul!...

Taci și ascultă tot câmpul –
Priv

imaginea zilei cu ochii închişi ai nopţii

în care cerul era plin doar de albastru.

Doream

visele să-mi picteze

roşul din lumina timpului

deschis

în poarta sufletului.    

28.06.2014, ora 21,50’   

mă laşi să-mi fie dor de tine când pleci

să zbori în noaptea de stele. Eu n-am aripi.

Voi înota prin cerul meu albastru. Îţi voi lăsa  

urme roşii din mine  

cu mâinile şi picioarele

în stilul acela

fluture. Să nu mă laşi

să-mi fie dor de tine...     

27.