Blog

Se lasă seara ..iar cerul își cerne stropi de întunecime învăluind Pământul în umbre. Iar Luna , mai adaugă o depărtare între noi. 
Ești atât de departe că am ajuns să cred că nu te voi putea atinge niciodată. 
Îmi ridic sufletul la cer pe aripi de vis

Înaltă-mă

Înalță-mă, înalță-mă iubito dacă poți
mi-e trudă drumul...greul trup
și du-mă lângă tine în zile, nopți
ca timpul șubred, să îl rup.

Mă înalță și mă fă de poți lumină,
miros de vânt, mireasma ta de dulce,
tu răsărit eu poate lună plin

Când se desparte
lumina de umbră
unduiri confuze
în paşi de dans
un joc ameţitor de cuvinte
ascunde un zâmbet
în raza dimineţii
se desprinde parfumul
florilor în vânt
dintr-un cântec 
venit de departe
în oglinda lumii
privim răsăritul
şi norii pictează
colţul de c

‘’Economistă mică, grasă şi urâtă’’ aşa începea anunţul care îl interesa. Imediat începuse să-i fluture ideile şi dispoziţia i se schimbă..

Se trezise dimineaţă indispus. Ajunsese într-un punct mort, aparent fără ieşire cu societatea comercială Imprim

în fine!, te-ai plictisit de mine, iubite!

eu văd că simţi prea multe locuri pietruite

şi te jenează sub tălpile pantofilor,

neştiind să te-ascunzi în spatele vorbelor.

îmi spui că nu simţi pietricele sub picioare

dar văd cum îţi tresar genunchii pe căra

Ascultă, iubite!

Suspină cerul

prin fluierele frunzelor.

Lupoaică albă, luna sângeră

 pe cuşma neagră a nopţii.

Tu lasă-ţi visul

În braţele femeii din inima mea.

Veşmânt i-am pus din culorile iubirii tale.

Descalţă-te şi păşeşte încet,

să nu-mi tulburi pacea

mi-a tras noaptea peste ochi când soarele-şi trimitea

din preaplinul său, lumina prin ciripit de păsări

şi verde e totul în jur

cu susur de izvor adânc de vise  

să mă cuprindă îmbrăţişând

albastrul

ce stă să aştepte

înserarea cu ploaia de stele

ca o pătur

Sunt vinovat


Sunt vinovat de stele sclipitoare
de ziua noastră cea de adieri
de sentimente care-s o vâltoare,
nu-s vinovat de ziua ta de ieri.

Sunt vinovat de tot ce am făcut
să mă opresc la timp să nu iubesc
de toamna mea, de poate și mai m

să vorbesc acum când mi-am amanetat

trupul, lutului meu,

roşu,

să eliberez gândul,

să zboare în al sufletului cer,

albastru,

să ştie

că în timpul ocupat

cu grădiniţe şi şcoli pentru viaţă, exist.

Un copil şi eu sunt în leagănul din grădina iubirii.   

04.0

cu aripi crescute în albastru cum păsările

iubesc văzduhul, cu respiraţia peştilor  

în oceane fără aer, cu umbra în care stau

îngerii sărutând fruntea şiroaie de sudoare

din urcuşul abrupt pe stâncă a alpiniştilor

spre cer, cu lutul plămadă

pentru chipu

Iertare


Mă poți ierta că nu sunt un tablou
și să m-așezi în dorul tău cuminte
să fiu ce sunt, să pot simți din nou
că nu sunt o distanță între cuvinte?

Mă poți ierta și poartă-mă revere
mă poți ierta ca ploaie de la geam
lumina dinainte de tă

nu-mi tăcea deloc cu buzele întins lipite

pe cerul meu albastru când îmbrăţişam

crucea

din capul locului

în care te-am lăsat

Tată

şi

Sufletul.

Sufletul a venit, a ştiut că sunt la tine.

Indestructibilă legătură. Niciun cuvânt  

nu o poate rupe

când toate necu

Sunt visul

Sunt visul care-ți poartă în dor o rugă
și mal abrupt în răsăritul zilei,
copacul falnic, vis de buturugă ,
rostit iubire peste albul filei.

Sunt zborul sevei ce în muguri se adapă,
să-și facă loc, să scrie o cărare,
o luna, răstig

l-am lăsat să zboare în înalt. Să (mă) privească

de undeva de sus. Eu am obosit. Stau aşezat,

culcat

pe o piatră

cu palmele strânse căuş

să-mi susţină privirea spre el. Aştept să-şi apropie

(în)depărtarea.

Să-şi odihnească aripile pe umerii mei

sau

“norocul

De ce ai răsărit din nou în mine,

prin ceruri vălurite de-a dorurilor aripi?

Mă învăţasem cu lipsa ta.

Creştea uitarea sub streaşina ochilor,

cu fiecare lacrimă cursă

pe urmă paşilor mei fără tine.

În câte nopţi te-am strigat

şi-n câte nopţi am stat,

să-mi c

Ştefane Mare, Tu, Ştefane Sfânt,

La Putna, când clopotul bate,

Moldova-ţi strigă să ieşi din mormânt,

S-aduni iar oşteni în cetate.

Fuge ecoul pe-ntregul pământ

Şi lumea întreagă străbate,

Ştefane Mare, Tu, Ştefane Sfânt,

La Putna, când clopotul bate,

Ne-

Auzi cocorul țipând de iubire, 
Pe cerul albastru fără de nor, 
Privește cum duce durerea în zbor, 
Și plânge din cer cu sumbră privire. 

Plutește lin pe-al tăcerii covor, 
De parcă-ar vrea să dea lumii de știre, 
Că s-a întors și-n neștiute fire, 
O să înt

Își scoate dimineața călcâiul dintre neguri
Spălându-se cântând în lacu-n care
Venit-au îngerii să se coboare
Să curețe tot luciul apei prins în cețuri.

Cu grijă-am prins sub gene să-mi tivesc
Un fir de aur coborât din cer
Sunt istovită de tivit, de