Blog

din capul locului m-a plesnit peste faţă cu o durere

suportabilă cât să-mi găsesc ceasul, să-i privesc

limbile (ne)mişcate

de clipa de albastru

şi-n pata de roşu năvalnic ce vine, să-l opresc. Ruginiul

îşi trimite lucirea în raze de soare din apa linişt

În oameni, eu n-am uşor încredere
Şi nu îi las în suflet să-mi citească,
Tu ai trecut de-a mea prevedere 
Facându-mi inima să te iubească.

Azi mă respingi uitând de tot ce-a fost
Şi-n orice fac îmi cauţi o pricină
Te iert căci te iubesc, deşi e fără rost,
Î

Am să scriu cum nimeni nu ţi-a scris , 
Răspuns la slova ce mi-ai scris-o într-o seară, 
Cu pana înmuiată-n lacrimă de vis,
Ce l-ai visat cu mine într-o vară.

Am să îţi scriu cu dor şi praf de stele
Să mă presar pe tine când citeşti
Să-ţi intru-n vise să m

m-a prins alergând cu privirea

prin pădurea ce-şi deschidea frunzele spre soare

şi ciripit ascuns în noapte,

se-nalţă în cântul iubirii

de albastru peste verdele întins pajişte

pentru petale roşii-

maci de viaţă.       

06.07.2014, ora 10,58’

unu spre două în noapte când somnul

îmi păcălea ochii cu febra din gânduri

ce se (s)curgea

pe frunte ca şi sudoare

şi

barba creştea  

mirată de şoaptele sufletului

pe potecile minţii.  

Insomnie în albastru şi roşu.     

08.07.2014, ora 02,00’

Toiene 
Aurel Chiorean 

Troiene amintiri din toamna noastră una 
sub frunza mea ce cade, rostindu-se cuvânt 
se vor topi în doruri, pădurea mea nebuna 
iubirea ca nălucă, durerea ca avânt. 

Curând vor îngheța cuvintele sub brumă 
să pot să fiu lumi

Strigăt

Sunt ploaie, uneori suspine,
sau fâlfâit de aripi fără rost,
mă rog la Tine Doamne, pentru un mâine,
mă lasă rugă,pentru-o zi de post.

Să fiu o rugă, umbră pe poteci,
un zbor, o clipă sfântă și curată,
nu val de lacrimi în secunde seci
cu umbra

vis de vară

eram prin rai

 printr-un lan de grâu,

vara ne furase toate visele,

sângele macilor ni se prelingea

 printre degete,

ucideam candoarea lor,

eu stăteam pe marginea zilei,

pe cer siluete de cai albi

 zburau spre apus,

tu stăteai sub sălcii pletoase,

răguşit l-am lăsat afară pentru voi, să mă auziţi

doar când vă apropiaţi,

să vă simt,

să ştiu că-mi sunteţi dincolo

de ce sunteţi voi

pentru mine.

Cu el,

cu glasul strig doar adâncului meu, să ajungă

ecoul din (cu)tremurul trupului, la Suflet.

Sunt bine

să ş

Mi se zbate-n nas

Mirosul de dor

Ce m-a torturat.

Toate-am să le las

Să merg în pridvor

În casa de-altădat=

==

Vara e în floare

cu păr galben pai

și viața vibrând.

N-are asemănare.

Greierii cântă la nai

amintiri răscolind.

==

Nu ești aici la masă

ci doar în mintea

cununie

lacrimă care se stinge,

de ce plângi, tu, nu mai plânge,

ești liana, ce se frânge,

peste norul care ninge,

va veni o primăvară

peste viforul de-afară

și vor înflori toți teii

și vor ninge iarăși mieii,

dulce, tu, fecioara mea,

rătăcită într-o stea,

te

Iubirea ta,
când bună-rea,
mă ţine-n frâu,
e ca un râu
învolburat.

Iubirea ta
de peruzea
străluce-ades,
e cânt şi vers
înaripat.

Iubirea ta,
adorm cu ea;
e jar nestins,
alean şi vis
înmiresmat.

Iubirea ta,
de catifea
e-un drag fior
cântec de-amor
predes

albastrul nu merită liniştea dinaintea furtunii

ce se apleacă-n norii de gri. Doar pata de roşu

să-i dea viaţă cu zborul fugar al norilor

de albă răcoare

aşternută

în palmele de verde

ale frunzelor

în armonie cântate de buze şuierate

în lobul urechii din s

Am o fată ca și-o floare

Bagă flăcăii-n păcat

Altu-n sat ca mine n-are

Și-i bună de măritat.

Ea stă în camera mare

Seara se culcă târziu

La geam jaluzea nu are

Și-o pândește un diliu.

Diliu-i dintr-un bloc din față

La un etaj ca și ea

Fata stă târziu și-nvaț

N-am cum să scriu de două ori aceeaşi

Se strâng tristețile în nor 
și-ngreunează geana zării , 
torcând suspinele fuior 
în vântul aspru-al înserării. 

Iar cerul geme-înlăcrămat, 
pe geana neagră a pădurii. 
Plângând iubiri de-altadat', 
al căror loc e dat azi urii. 

Izvoarele oftează

Aș pleca , 
Und'să mă duc ? 
Gândul mi-am pierdut de mult .. 
Inima mi-a fost furată . 
Aș trăi , 
Dar parcă-s moartă ! 
Vreau să plâng , 
Dar lacrimi nu-s , 
Au secat de cât au curs .

de Gabriela Mimi Boroianu