Blog

                                        ****

ș-avea cosițe din fire de nisip

toți ne uitam la ea cum curge

și parcă semăna cu timpul care trece

dar avea fețe diferite pentru fiecare faptă a zilei

ecouri se auzeau până și în noapte

sirene clopote nasc sune

Un copil al tău sunt, Doamne,
Tu m-ai îmbrăcat cu toamne.
Cât îmi dai din primăveri
Strâng în suflet mari averi.

Ai sădit în mine-o lume
Ce-ndrăznește-a face, -a spune.
Aripilor le-ai dat zbor,
Doar în inimă-ai pus dor.

Când învii verdele-n frunze
Cânt

Vine o vreme

oare

care

te lasă rătăcit în uitare

paşi străini se zdrobesc pe cărare

oare

cine

te aleargă hain printre gânduri

răscolește închisele drumuri

oare

când

te întunecă lumina sub coasă

nume de piatră și izvor te lasă

oare

unde

te ascunde  ghiara corbului

            Îi simți prezența, în pat, la spatele ei. O respirație rece îi înfiora ceafa. Brațul bărbatului o cuprinse și o trase spre el. Un șarpe  urca de la glezne spre coapse și apoi spre sâni.  Întoarse capul, “Nu te vreau” șopti ea. Bărbatul o

      Bătrânul,o virgulă pe epiderma verde, întinsă la poalele dealurilor împădurite, părea că se roagă, încovoiat de cer si iarbă… Soarele îi cerea iertare că nu putea sa-i încălzească oasele bătrâne, în el urca doar răceala pământului, ca o chemar

     Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?

     Pată pe retina oraşului, trecea printre oameni cu hainele ei ponosite,  ca nişte aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă fie vară, Maria părea că nu iese din ele. Faţă de alţi cerşetori care îşi găseau un loc

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă

întunericul,

 mama m-a născut cu ecoul morților

uitat în mine,

fără  să-mi spună

că ei...

se adaugă la tot ceea ce sunt

și acest infern în care cresc de-a valma

vagi  închipuiri

e doar jocul unui gând

întru noapte și lumină.

Te-aș fi lăsat un nume printre  altele,

În  cuprinsul

de unde îmi aleg măștile,

de nu te-ai fi încuiat

 să-ți veghezi rezistența

în fiecare amintire

din care încerc să te fur,

în fiecare mâine

din care încerc să te pierd.

Fără să-mi tulburi mistificarea

spore

Cine ești tu, străine,

captiv în trupul meu?

Ești prizonier

sau paznic de vise

sau doar ecoul

a ceea ce am fost

și am crezut că sunt?

Corbii bat clopotul.

Un pas și încă un pas...

mă sorb rădăcinile,

vor inima și carnea picioarelor

care calcă pe ele.

Deschide f

Cât timp a trecut de când

numărăm tăcerile?

Tu liniștit pretinzi

că nu vezi

drumurile noastre

cum se desfac în unghi,

n-ai  putea

să-i dai iubirii

o altă identitate...

și totuși lași atâta încleștare.

Mă prefac că sunt mulțumită,

sedusă de confortul

stabilit ta

Morții

au uitat că sunt îngropați.

Trăiesc toți în mine.

Îmi cercetează creierul ca niște telescoape.

 fiecare cu o mască pe în mâini

să o recunosc.

Deși  sunt atât de morți

încât nu-i  pot distinge.

îmi  povestesc viața

care este și a lor

fără să dezvăluie

cea

EPITAF FĂRĂ CUVINTE
(Corneliu Neagu, 18.05.2019)

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge.
Nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă st

SECRETE
(Corneliu Neagu, 09.05.2019)

Secretele lăsate la marginea uitării
pe rafturi nevăzute, întinse peste timp,
mai vin câteodată, cu valurile mării,
pe plaje fără visuri şi fără anotimp.

Noi am uitat de ele, era o toamnă rece,
venită fără veste c

ÎN ȚARA LUI PĂCALĂ – POEME
(Corneliu Neagu, 12.05.2019)

STRĂIN LA TINE-N ȚARĂ

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de toamnă aducând fiori
pe picături de apă ne-ncepută.
Ne amăgim în nevăzutul prag
al veacului c

ÎN INIMI DE PĂDURI ÎNLĂCRIMATE
(Corneliu Neagu, 17.05.2019)

Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!...

Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
la ma

Ambele apar din faza incipientă, chiar de la naștere. Femeia își anunță cu urlete de victorie apariția pruncului, iar acesta îi solidarizează cu văicărelile, urlând și el la rându-i, mirându-se parcă de zbierăturile femeii. Plăpând, cu capul turtit,

Îi venea să îşi muşte mâinile, să se zgârie şi să se mănânce singur de ciudă. Cum putuse să fie atât de prost? Sau de neatent? Adevărat, i se adunaseră prea multe pe cap, însă lucrul acesta era inacceptabil, nu şi-l putea ierta nici măcar el însuşi.

  Bastoanele milițienilor îi sculptau cu devotament șalele. Loviturile se întețiseră până-ntr-atât, încât nu le mai simțea usturimile. Cu toată tăria lui de caracter, cu toată tactica lui intimidatorie, Calistrat se pierduse de tot cu firea sub duium

  -Ce faci, Cris?

  M-am oprit o clipă în loc, cercetându-mi prietenul împotmolit în intersecție, în fața trecerii de pietoni, înmuiat de ploaia sobră și măruntă, pe un oarecare vârf a multelor coline întâlnite în Sarajevo.

  -Mă gândeam la locul de

Dacă cei doi chelneri și patronul ar fi avut harul citirii buzelor, tocmai ar fi aflat starea acestuia, însă văzură doar cum matahala ciupea cu cea mai mare finețe unul dintre sfârcurile blondinei pe care o avea în brațe.

-Fetelor, sunteți invitatele