Blog

Asmut întrebarea ce n-are răspuns.
Și hărțui urcarea ce-i doar numai dus.
Și caut pricină că timpul, vai!... trece.
Și sudui întruna, desfac firu-n zece,

Turbată alerg, scârbită-s de zgomot.
De-ar fi doar o toană, dar asta nu-i tot.
Și plâng și mă zbat și-

toată ziua se învârtise în jurul grădinii cu meri înfloriți

e fratele meu vitreg. mâine face o sută de ani

și e mai mic decât mine

nu știu cum s-a întâmplat

el s-a născut când eu împlinisem douăzeci de ani

iar de atunci n-a părăsit niciodată Pământul

eu m

o vreme te-am tot căutat prin ganguri

mi-am zgârâiat retina de întuneric

am inhalat mirosul  neplăcut al țigărilor de contrabandă

Cernobîl

și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată

din rulotele de pe margini

întrebam drogații apatici da

 în tihna clipei, brațele adunate,

frunzișul ascunde umbra amurgului,

în seri de vară sărutări fierbinți,

boarea mângâie înaltul cerului.

în moliciunea vremii gânduri adormite,

de geam se agață trandafirii indiscreți.

în tihna clipei, brațele adunate,

îmi

Peste capetele noastre înfierbântate
un băieţel de bronz face pipi E noap
te şi prin lunetă admir Bătălia de la
Waterloo De pe lună istoria-i ca o
apă trecut prezent şi viitor simple
valuri Autre chose Je perds mon
temps tu perds ton temps
Tout le monde y g

Dacă nu ar fi trăire 
lumea nu ar exista,
nu s-ar ști de înflorire, 
nici de nori, dar nici de stea.
Dacă nu ar fi durere
n-am avea nici bucurii,
n-am ști că tristețea piere
doar prin verbul a iubi.
Dacă nu ar fi trăire
ochi n-am înălța spre cer,
n-ar avea nic

Să ai dorința de-a trăi 
și bucuria de a fi
când sufletul ți-e încărcat 
căci grijile s-au pus la sfat,
atunci ești binecuvântat...
Să ai puterea de-a răbda,
de a zâmbi, de-a suspina
când florile se ofilesc
și norii te împrejmuiesc
atunci ai harul cel ceresc.

Sunt eu o floare? Sunt copac?
Sunt om și lumea o împac
sau o-nvrăjbesc, după puteri,
în zi de azi, căci fost-a ieri.
Sunt eu un cântec? Sunt un vis?
Sunt înger care-n paradis
mai stă o clipă fără zbor?
Sunt om! Am vise și am dor.
Sunt eu o pală dintr-un vânt

Pacea primăverii mele
are susur de izvoare, 
are noapte, lună, soare,
are raze și-are stele.
Pacea primăverii mele
are ghiocei în poală
și cu talpa ei cea goală
calcă printre viorele.
Pacea primăverii mele
are lacrimi de izvoare,
are păsări călătoare,
toporași

Lângă ziduri de cetate, 
peste pietre sfărâmate,
pe sub razele de lună, 
pe sub norii ce se-adună
stau doar eu și-mi ies din fire....
Nu există nemurire?
Peste iarbă sau zăpadă,
mai las gândul ca să cadă.
Totu-i vechi, dar se inundă
când lumina cade-n undă.
Am

Mere, pere și gutui

Adunate de pe grui,

Răcorite de o brumă

Malaxate sunt o spumă,

Emulsionate bine

Lasă-n jur miresme fine,

Aromată la final

Degustată hibernal,

Asta nu-i ceva banal!

Ioan Friciu

(Soluția în forma textului)

Cu limba timpul ți-l arată,
El amintește ziuă, dată;
Ai partener cinstit cu tine
Să știi mereu când vremea vine,
Uzează de-ale lui servicii,
La urmă ai doar beneficii!

Pe stradă își cam duce veacul,
Oricărui hoț îi poartă hacul,
Luptându-se cu interlopii
Iubește mult sutanal popii
Ținându-l uneori ca limbă,
Iar de părerea i se schimbă
Se merge la intimidare,
Trecând și la investigare
Uitând de treaba lui de-acasă,

 întins pe malul mării
 privesc îndepărtate stele
 dorind să-mi lumineze ochii
 ce-mi sunt acum ca ele -
 iubito... am magic în privire
 și te zăresc pe unice-nălțimi
 îți mângâi trupul ce îmi cere
 să-l țin pe brațe de lumini... 
  

 m-am aruncat în picătura ta de suflet
 înconjurat fiind de ziduri nevăzute
 m-am agățat de un mâner de sunet
 când îmi vorbeai pe unde concepute
 nu îți vedeam nici buzele de aer
 și nici nu-nțelegeam cum de exiști
 nu mai știam de su

Taina spălării

Mă pot eu, oare, apleca

atât de dulce

atât de jos

până la pământ

să pot cuprinde

să pot spăla

noroiul, praful

altor tălpi

cu toată inima

spre curăția altcuiva

fără a-mi păsa de murdăria

de pe încălțarea unui careva

când îmi vizitează casa?

Sunt eu

Frunzulică de urzică
Auzi cucul cum se strigă
Tot pe nume, tot pe nume,
Parcă-ar fi singur pe lume.

Șade trist pe ram de nuc,
Cum stă-n codru cel haiduc,
Nu-i răspunde nici o cucă*,
Frunzulică de urzică.

Cucul, fost-a uliu iarna,
Dar acum schimbându-și

                    ****

și avea picioare lungi în dungi

să mă înfășor cu ele când sunt iernile grele

 să beau din apa sfântă la fiecare început de lume

și soarele să mă ardă

când dau la egrete mâncare   

regrete și triste povești

pești mulți cu uniformă ș

                                        ****

ș-avea cosițe din fire de nisip

toți ne uitam la ea cum curge

și parcă semăna cu timpul care trece

dar avea fețe diferite pentru fiecare faptă a zilei

ecouri se auzeau până și în noapte

sirene clopote nasc sune