Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
așază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început
venit cu umbrele opace
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopțile cu lună plină
și ore ca
Libertate (4)
Vă surâde libertatea câştigată? Astăzi cnut
Aprig biciuie spinare ca să vă trimită-n lut;
Sunteţi mici sau sunteţi mari, nu importă, ţara-i mică,
În van se zbate român abitir decât furnică;
Și vor fi imense biruri inventate din senin,
Căci e mare b
Ce oare, azi mă mai reţine
Să fiu aşa cum mi-am dorit?
Sau... nu depinde doar de mine?
Ori... cumva crezul nostru a murit?
Cândva, dorit-am libertate,
Şi peste graniţe-am fugit.
Dece dar azi, plin de regrete
În cochilia mea mă-nchid?
Să mă exprim corect, n
Dacă ne-am putea da seama
cât de mare e minunea
Înţelegerii vieţii şi a morţii
totdeauna,
Am pricepe că “samsara” e
oceanul suferinţei
Astei vieţi, pe care-o ducem
în sclavie a dorinţei.
Mereu vrem
Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Frigul
Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!