10. (cybersonet)
~ mareograf nocturn ~
idile între valuri și iasomii #9
Etapa III: Misterele Golfului – Pasiune și Penumbră
10. (cybersonet)
~ mareograf nocturn ~
idile între valuri și iasomii #9
Etapa III: Misterele Golfului – Pasiune și Penumbră
30. (proză, eseu, povestire)
~ ciclul Mărturii dintr-o zi de ianuarie ~
din volumul „Când lumea stă – Ianuarie ca suspendare afectivă”
30. (proză, eseu, povestire)
~ ciclul Mărturii dintr-o zi de ianuarie ~
din volumul „Când lumea stă – Ianuarie ca suspendare afectivă”
Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.
Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul se-ntoarce acasă mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!