Stă mama întristată la fereastră,
cu ochii săi adânci pierduți în zare,
în barbă-noadă lacrimile-amare,
cu gândul la înstrăinarea noastră.
.
E zi de Paști, dar casa e pustie,
iar ea, bătrână și de toți uitată,
ne simte-n inimă ca altădată –
izvor fără sfârșit de apă vie… !
.
Trec nopțile dar somnul nu-i mai vine,
iar gândurile strâmbe o doboară –
se-nteabă-n sine (oare-a câta oară?):
cum de-am ajuns zălog pe uși străine?
.
Te simt de-aici, din altă lume, mamă,
în zi de Paști nu pot să vin acasă,
dar tu să pui ce trebuie pe masă,
nu mai lua plecarea noastră-n seamă.
.
Vom fi mereu cu gândul lângă tine,
nu te-ntrista că încă n-am ajuns…!
Tu roagă-te sub crucea lui Isus
să fie Paști și-aici…, pe uși străine!
-->
Comentarii
Mulțumiri alese, Petru Plătică, Maria Giurgiu, Lenuș Lungu!
Minunat poem.
Hristos a înviat!
Foarte frumos! Cristos a înviat!
Mulțumesc, Petru Plăatică!
Până... în adâncul sufletului...