ÎN INIMI DE PĂDURI ÎNLĂCRIMATE

Vă rog acum să nu mă întrebați

de unde știu poveștile uitate

pe crengile de arbori retezați

în inimi de păduri înlăcrimate!...

 

Pe înserate încă se mai zbat

să-și caute copacul care moare

pe marginea tărâmului turbat,

în agonie, după defrișare.

 

Chiar frunzele căzute mai plutesc

pe vânturi reci care revin din iarnă

cu triste amintiri ce nu-și găsesc

nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.

 

Sunt amintiri uitate în trecut

pe un altar de gânduri încărcate

cu umbre de iubiri care-au pierdut

tot ce-a rămas din clipele ratate.

 

Aș vrea să le împac dar au plecat,

în zbor întins, sub bolta înstelată,

la marginea tărâmului turbat

unde dispar copacii dintr-odată.

 

Analiză literară de Tatiana Doina Popovici

 

      Observ în textul lui Corneliu Neagu felul în care leagă întâmplări trecute de prezentul care-l surprinde în stare de veghe. În această stare, pe înserate, apar "poveștile uitate/ Pe crengile de arbori retezați". Este interesant cum reușește autorul să sugereze durerea pădurilor rezultată în urma defrișărilor. Deși se adresează cititorilor cu rugămintea "Vă rog acum să nu mă întrebați/de unde știu poveștile uitate", eul liric prezintă povestea copacului care moare, aflat în agonie". Personificarea "pădurilor înlăcrimate" care-și caută "copacul care moare" sugerează grija pădurilor față de un element de-al său. Natura reproduce fapte de viață reală. Ciclul naturii iarnă-primăvară este sugerat de frunzele care revin "din iarnă /cu triste amintiri". Aceste "amintiri uitate în trecut / pe un altar de gânduri" sunt "încărcate / cu umbre de iubiri".

Metafora " păduri înlăcrimate" din titlu sugerează întâmplări (iubiri, defrișări) care lasă răni adânci, atât în natură , cât și în viață omului. Așadar, textul are ca titlu o sintagmă în care este introdusă și metafora suferinței, a durerii.

   În cele cinci catrene, cu rimă încrucișată, măsura de 10/11 silabe și ritm iambic autorul folosește un imperativ negativ, epitete (care intră în alcătuirea metaforelor), personificări. Personal, m-a impresionat personificarea pădurilor care "se mai zbat/să-și caute copacul care moare/...(în agonie după defrișare).

       Maestru al versului care spune o poveste, Corneliu Neagu alternează modurile verbelor: imperativ, condițional-optativ, conjunctiv, indicativ, dar și a timpurilor verbale (prezent-trecut). În fapt , poezia este un monolog adresat în care apar mărcile eului liric mă, aș vrea (eu). Acest monolog are trăsăturile specifice expresionismului -oniric, deoarece prezintă elemente reale: păduri, crengi, copac , dar și elemente onirice: pe înserate, umbre, bolta înstelată. Poate cea mai expresivă metaforă este "un altar de gânduri încărcate/ cu umbre de iubiri".

     Legătura natură-om o găsim chiar în titlu, deoarece acesta sugerează suferința ambelor părți, iar folosirea pluralul vrea să sugereze că nu doar o pădure, ci toate suferă defrișări și adăpostesc povești de iubire pa care autorul le vrea recuperate „din clipele ratate”.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4131. rime: împrumutat / înapoi
 Tema: ELECTORALĂ
Acum 16 minute
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4131. rime: împrumutat / înapoi
Rime: respectă / basculă
 
ÎN AREST 
 
Un arestat ce se respectă,
Primeşte pizza-n celulă,
Cu…
Acum 16 minute
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNUI NECHIBZUIT Mulţi bani i-a împrumutat,Nu i-a văzut înapoi;Tot l-amână miercuri, joi,... De-n…
Acum 18 minute
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
 Construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea, bordeiul lui Vasile Popa din Răpciuni este o…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Asociatia de Sprijin si Binefacere ROMANIA (A.S.B. ROMANIA) este o organizatie neguvernamentala,…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție
UNEIADin familie selectă,Ea, pe nimeni, nu respectă,E mare cât o basculăȘi-are creier;... o…
1 oră în urmă
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, iunie
Ioan Muntean - Panorama literară, iunie 2024
29. (cyberpoem)…
Acum 2 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - poveste de dragoste în Cronopediada grup
Acum 2 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - poveste de dragoste în Cronopediada grup
 
Acum 2 ore
Costel Zăgan a postat o postare pe blog
 Corigent la dor amicecorigent iar la speranțăaltă stea din cer să picealtă stea să ia…
Acum 2 ore
Ioan Muntean – poveste de dragoste prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – poveste de dragoste – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama…
Acum 3 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, iunie
Ioan Muntean - Panorama literară, iunie 2024
29. (cyberpoem)…
Acum 4 ore
Mai Mult…
-->