Nu cred că-a fost capriciul întâmplării
ca viața să ne-aducă pe același drum,
târziu, în toamnă, când plecau cocorii
pe vechile cărări pe care trec și-acum.
Doar din priviri am înțeles chemarea
venind fără cuvinte din adâncul tău,
cu mângâieri mai dulci decât iertarea
care-mi ștergea din gând părerile de rău.
Și ani de-a rândul, umăr lângă umăr,
am înălțat destinul nostru către cer
ca din poveri venite fără număr
să reclădim, în doi, o lume de mister.
Iar timpul scurs în legea lui firească
ne-a modelat sub karma noului destin
făcând ca-n suflete mereu să crească
noi armonii din provocările ce vin.
N-avem nevoie de-ntrebări prea multe,
putem să ne-nțelegem numai din priviri,
tăcerile din ochii care știu să-asculte
sunt legământul sfânt al marilor iubiri.
-->
Comentarii
Un semn de plăcută lectură.
Admirație reciprocă, Maria Ciobotariu! Mulțumesc!
Cu aceeași admirație!